bujor sm [At: PANȚU, PL. / V: baj~, boj~, bujă, ~oară, bușor / Pl: ~i / E: vsl бужоур] 1 Plantă ierboasă de grădină, înaltă, cu frunze mari, cu rădăcina în formă de bulb, cu flori mari de culoare roșu-închis, roz sau alb (Paeonia officinalis) Si: bujor-roșu, băbărujă, rujă-de-Rusalii, rujioară, rușioară. 2 (Spc; îcp) Denumire dată focului pentru a îmblânzi spiritele care sălășluesc în el și-l fac să trosnească. 3 (Reg) Busuioc-roșu (Amaranthus caudabus). 4 Planta Orchis militaris Si: (reg) poroinic. 5 Planta Orchis purpurea Si: (reg) poroinic. 6 (Îc) ~-de-munte Smirdar (Rhododendron kotschyi). 7-8 (Pan) Bou (sau vițel) cu părul roșu. 9 (Fig; lpl) Obraji roșii. 10 (Îs) ~ românesc Specie de bujor ocrotită de lege cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu flori mari sângerii (Paeonia peregrina, var. romanica).

BUJÓR, bujori, s. m. 1. Numele unor plante erbacee din familia ranunculaceelor, dintre care una (numită și bujor-de-grădină), cu flori mari roșii, roz sau albe, se cultivă în grădină ca plantă ornamentală, iar alta (numită și bujor-de-cîmp) are flori roșii ca sîngele (Paeonia). Cu hore noi vom desfunda înaltul Tăriilor aprins ca un bujor. BENIUC, V. 45. Ieșisem din pădure și ne apropiam de vadul apei... Aproape de drum, în finul plin de rouă, observarăm niște flori roșii. Tata opri trăsura. – Sînt bujori-de-cîmp. Du-te de-i culege. GALACTION, O. I 327. Întii zi-i rodnicului soare... Să taie firele luminii Ce torc bujorilor vestmîntul. TOMA, C. V. 92. Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furișează pînditor Privind la Cătălina. EMINESCU, O. I 173. Lumea fără de feciori, Grădină fără bujori! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 454. ◊ (Metaforic) Era un bujor de flăcău cînd l-au luat în armată, se-nvrăjbeau toate fetele din pricina lui. SP. POPESCU, M. G. 46. Un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce îți era. DELAVRANCEA, S. 213. Șede bătrînul Novac... Cu cincizeci de finisori, Tinerei, mîndri bujori. ALECSANDRI, P. P. 149. ◊ (Ca termen, alintător pentru copii) Dragi bujori, copiii mei! COȘBUC, P. I 130. ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. În pălărie cu flori Și pe față cu bujori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar.

BUJÓR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numită și bujor-de-grădină) are flori mari, roșii, roz sau albe, iar alta (numită și bujor-de-câmp) are flori roșii ca sângele (Paeonia). ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Bg. božur.

BUJÓR ~i m. 1) Specie de plante erbacee decorative, cultivate pentru florile lor mari roșii, roz sau albe. 2) Floare a acestor plante. * ~-de-munte arbust exotic de munte, cu flori roșii sau roz mirositoare; smirdar; trandafir-de-munte. 3) fig. Copil frumos. Un ~ de fată. 4) fig. Roșeață naturală a obrajilor. /<bulg. božur

bujor m. 1. plantă de grădină cu frumoase flori roșii sau albe (Paeonia); 2. fig. frumos ca un bujor: un bujor de fată. [Slav. BOJURŬ].

Bujor m. vestit haiduc de pe la începutul secolului al XIX-lea și numit astfel după coloarea părului său.

bujór m. (vsl. božurŭ, „șofran”; bg. sîrb. božur, „bujor”). O plantă ranunculacee cu florĭ marĭ și frumoase roșiĭ, roșiatice saŭ albe (paeónia). Fig. Roșeața naturală a obrazuluĭ: bujoriĭ (saŭ trandafiriĭ) din obraz. Frumos ca un bujor, frumos la față.

bujór s. m., pl. bujóri

bujór s. m., pl. bujóri

bujor, -ri.

BUJÓR s. v. busuioc roșu, palma-maicii-domnului, poroinic, salep.

BUJÓR s. (BOT.) 1. (Paeonia officinalis) (reg.) rujă, rujioară, rușioară, (prin Transilv.) băbărujă. 2. bujor românesc (Paeonia peregrina) = (reg.) rujioară.

BUJOR s. (BOT.) 1. (Paeonia officinalis) (reg.) rujă, rujioară, rușioară, (prin Transilv.) băbărujă. 2. bujor românesc (Paeonia peregrina) = (reg.) rujioară.

bujor s. v. BUSUIOC-ROȘU. PALMA-MAICII-DOMNULUI. POROINIC. SALEP.

BUJOR-DE-MÚNTE s. v. smirdar.

bujor-de-munte s. v. SMIRDAR.

bujór (-ri), s. m. – Plantă cu flori mari (Paeonia officinalis). – Megl. băjur. Sl. božurŭ (Cihac, II, 32; Mklosich, Lexicon, 35); cf. bg., sb., cr., slov. božur, alb. božjur, mag. bozsarosza. – Der. bujorel, s. m. (Orchis papilionacea; Orchis morio; Amaranthus caudatus; Ranunculus repens; Clavaria botrytis etc.); îmbujora, vb. (a se înroși, a se aprinde la față).

BUJOR, Rodica (pe numele adevărat Nedelea Eugenia) (1914-1995, n. Voinești, jud. Dîmbovița), cîntăreață română de muzică populară. Repertoriu de cîntece din toate provinciile României Mari. Pseudonimul i-a fost atribuit de George Enescu.

BUJOR, Paul (1862-1952, n. Berești), biolog și scriitor român. Acad. (1948), prof. univ. la Iași, Codirector al „Vieții românești”. Studii de anatomie comparată, hidrobiologie și biologie experimentală. Creator, alături de Gr. Antipa, al școlii românești de hidrobiologie. Schițe și nuvele inspirate din viața țărănimii („Mi-a cîntat cucu-n față”).