bit sm [At: DEX² / Pl: biți / E: eg, fr bit] (Inf) Unitate de măsură pentru cantitatea de informație dintr-un semnal, corespunzând logaritmului de bază².

BIT, biți, s. m. 1. Cifră în sistemul de numerație binar. 2. Unitate de măsură a cantității de informație. – Din engl., fr. bit.

BIT, biți, s. m. (Inform.) Unitate de măsură pentru cantitatea de informație (3) dintr-un semnal, corespunzător logaritmului în baza 2. – Din engl., fr. bit.

BIT s.m. (Cib.) Unitate de informație, reprezentând cantitatea de informație obținută în urma actului de alegere între două alternative echiprobabile. [Pron. bit / < fr., it. bit < engl. bi(nary digi)t].

BIT s. m. 1. (inform.) unitate elementară de informație, cantitatea obținută în urma actului de alegere între două alternative echiprobabile. 2. cifră în sistemul de numerație binară. (< fr., engl. bit)

bit s. m. Unitate de informație ◊ „Un purtător de cuvânt al firmei a precizat că noua diodă poate emite 500 milioane «bits» de informații pe secundă [...]” Sc. 14 VII 83 p. 5; v. și picosecundă (din fr., it. bit < engl. bi[nary digi]t 1948; PR 1960; DN3, DEX-S)

BIT biți m. Unitate de măsură a cantității de informație, exprimată în sistemul binar. /<engl. bi[nary digi]t

biț sn [At: REV. CRIT. III, 88 / Pl: ~e / E: ns cf miț(ă), viță] Șuviță de păr sau de lână.

bit (unitate pentru cantitatea de informație) s. m., pl. biți

bit (unitate de informație) s. m., pl. biți

biț, bíțuri, s.n. (înv.) viță de păr sau de lână.

BIT. 1. – b. (Ard); -a act. Tema Bit e frecventă în onomastica tracă: Bitus, Bitilla, Bitidius, Bitianus, Bituva. 2. Cf. Bitovoe b., olt. (Sur VI) nume de orig. slavă.