opțiuni
23 de definiții se potrivesc cu cel puțin două din cuvintele căutate

Dacă rezultatele nu sunt mulțumitoare, puteți căuta cuvintele separat sau puteți căuta în tot textul definițiilor.

BISMUT s. n. Element chimic, metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. – Din fr. bismuth.

vismuton[1] sn vz bismut

  1. Variantă care nu figurează la intrarea principală. — gall

bismut sn [At: DA / A: -mut / Pl: ~uri / E: fr bismuth] Element chimic, metal alb cu reflexe roșiatice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină.

BÍSMUT (< fr. {i}) s. n. Element chimic (Bi; nr. at. 83, m. at. 209, p. t. 271°C, p. f. 1.560 °C), metal alb-lucios, cu nuanțe roșiatice, casant, întrebuințat la obținerea aliajelor de temperatură de topire joasă, iar sub formă de combinații în medicină, în cosmetică și în industria sticlei. A fost descoperit de chimistul francez E. Geoffroy în 1753.

bismut, -turi.

bismut

bismut/bismut s. n.; simb. Bi

bismut s. n.; simb. Bi

bismut s. n.; simb. Bi

BI Simbolul chimic al bismutului.

vizmut[1] sn vz bismut

  1. Variantă care nu figurează la intrarea principală. — gall

Bi 1. Simbol chimic pentru bismut. 2. Simbol pentru biot.

vismut[1] sn vz bismut

  1. Variantă care nu figurează la intrarea principală. — gall

BISMUT s. n. Metal alb-cenușiu, cu reflexe roșiatice, în amalgam cu mercurul, întrebuințat la facerea oglinzilor; unele săruri ale lui au întrebuințări în medicină. – Accentuat și: bismut.

*bismút n. (fr. [d. engl.] bismuth). Chim. Un corp metalic simplu bi- și pentavalent, alb gălbiŭ, sfărămicios și ușor de pulverizat. Densitatea lui e de 9,9, se topește la 267° și se distilează la 1300°, ĭar greutatea atomică e de 208. Se întrebuințează la construirea elementelor termo-electrice și la dresu (sulimanu) alb. Azotatu saŭ nitratu de bismut e un medicament astringent. E menționat de B. Valentin la 1634.

BISMUT sbst. 💎 Metal alb-gălbuiu format din lame lucitoare care se reduc ușor în praf [fr.].

BISMUT s. n. Metal alb cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. [Acc. și bismut] – Din fr. bismuth.

bismut s.n. (chim.) Element chimic, metal alb-cenușiu, lucios, cu reflexe roșietice, casant, folosit în aliaje ușor fuzibile în industrie și ale cărui săruri au întrebuințări în medicină (Bi). • acc. și bismut. /<fr. bismuth.

BISMUT s. n. Metal alb-cenușiu cu reflexe roșietice, ale cărui săruri au întrebuințări în medicină. [Acc. și bismut] – Fr. bismuth.

BISMUT s.n. Metal alb-cenușiu cu reflexe roșietice și sfărîmicios; este întrebuințat în industrie și în medicină. [< fr. bismuth].

BISMUT/BISMUT s. n. metal alb-cenușiu, lucios, cu reflexe roșietice, sfărâmicios, folosit în aliaje ușor fuzibile în industrie și în medicină. (< fr. bismuth)

BISMUT n. Metal sfărâmicios, de culoare albă-cenușie cu reflexe roșietice, întrebuințat, sub formă de combinații, în medicină și în industrie. [Acc. și bismut] /<fr. bismuth

bismut n. metal alb cenușiu, se preface ușor în praf și servă la prepararea sulimanului.