bât², ~ă a [At: M. CHIRIȚESCU, CONV. LIT. XLIV, I 38 / E: pbl bătrân] 1 (Reg; mai ales în limbajul copiilor; Taica- (sau tata-) -u, maica- (sau mama-) -a Bătrân sau bătrână. 2 (Reg; îae) Bunic sau bunică.

bât¹ sn vz bâtă

bâtă sf [At: ȘINCAI, HR. II 281/19 / V: bât (pl: ~e; rar ~uri) / Pl: ~e / E: nct] Băț lung și gros, de obicei cu măciulie la un capăt. corectat(ă)

boată² sf vz botă^[1]

bot² sn vz botă¹

botă³ sf [At: JIPESCU, ap. ZANE, P. III, 483 / V: boată / Pl: ? / E: ns cf it boto, mg buta] (Pop; îe) A nu ști ~ A nu ști nimic.

botă² sf [At: MARIAN, T. / V: boată, ~teț sn / Pl: ~te / E: mg bot] 1 (Mol: Buc; Trs de Nord) Bâtă. 2 (Pex) Lovitură de bâtă. 3 (Îs) ~ drumului Om care se află numai pe drumuri, mergând mult. corectat(ă)

boteț¹ sn vz botă²

bîtă² s.f. v. botă³.

bîtă¹ s.f. 1 Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, (reg.) botă. Bate-mă, Doamne, cu bîta, Nu mă bate cu urîta (POP.). ◊ Expr. (adj.) A fi bîtă = a nu ști nimic la un examen la școală. A da cu bîta în baltă v. baltă. Ajunge o bîtă la un car de (sau cu) oale v. ajunge. Trosc cu bîta-n baltă! v. trosc. 2 Lovitură dată cu un astfel de băț. Trăit pînă atunci sub grija și sub bîta baciului. • pl. -e. /<bg. бът.

botă³ s.f. Expr. (pop.) A fi botă = a nu ști nimic. • pl. -e. și bîtă s.f. /<magh. bőtő <bető „literă”.

botă² s.f. (reg.) Bîtă, băț. ♦ Ext. (fam.) Lovitură de băț. • pl. -e. /<magh. bot.

BÎT (pl. -te) sn. Băn. Trans. = BÎTĂ.

BÎTĂ² sf. Mold. (PAMF.) Vorbă cu care se adresează cineva unei bunice sau ori-cărei femei bătrîne: bîta Irina.

BÎTĂ¹ (pl. -te) sf. 1 Ciomag gros, noduros (🖼 497): un cioban stă răzemat în ~ pe o muche de deal (VLAH.) ¶ 2 pr. ext. Lovitură dată cu ciomagul, ciomăgeală, bătaie: știe numai de ~ (PAMF.).

BOTĂ³ sf. numai în expresiunea: a nu ști (sau a nu se pricepe) ~, a nu ști (a nu se pricepe) nimic, nici o boabă, nici o iotă: premaru nu știe carte ~ (JIP.).

❍BOTĂ², BOATĂ (pl. -te) sf. Mold. Tr.-Carp. Bîtă: făcîndu-și o botă bună, au pornit cu ea prin lume (SB.); luă iară oile sub boată și haida cu ele la pășune (CĂT.); proverb: nu da bota în mîna prostului (ZNN.) [ung. bot].

BÎTĂ², bîte, s. f. 1. Băț lung și gros, de obicei cu măciulie la un capăt; măciucă, ciomag. Îl văd copil de unsprezece ani, răzemat în bîtă ciobănește, cu opincuța strînsă pe picior și cu o căciulă mare țurcănească dată pe ceafă. VLAHUȚĂ, O. A. 290. În piepturile păstorilor tineri, răzimați c-un cot de-o stîncă și c-o mînă pe bîtă, încolțea... dorul voiniciei! EMINESCU, N. 5. Bate-mă, doamne, cu bîta, Nu mă bate cu urîta! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. Ajunge o bîtă la un car de oale. ◊ Expr. A da cu bîta-n baltă v. baltă. 2. Lovitură de ciomag; bătaie; p. ext. autoritate severă (a cuiva). Știe numai de bîtă. ▭ Flăcăul... fiind trăit pîn-atunci sub grija și sub bîta baciului... nu se simțea în stare... să țină piept atîtor întrebări. GALAN, Z. R. 227.

BÎTĂ¹ s. f. (Regional) Bunică. Vrei ceva de la mine. Spune-mi-o limpede. Nu mai umbla cu fofîrlica... -Nu vreau nimic, bîtă! STANCU, D. 345.

BOTĂ², bote, s. f. (Mold., Bucov., Transilv. de nord) Bîtă. Făcîndu-și o botă bună, au pornit cu ea pin lume. SBIERA, P. 195. E destul o botă la un car cu oale. ◊ Expr. A da cu bota în baltă = a da cu bîta în baltă, v. baltă. A nu ști botă = a nu ști nimic.

BÎTĂ², bîte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag. ♦ Lovitură de bîtă; bătaie.

BÎTĂ¹, bîte, s. f. (Reg.) Bunică.

BOTĂ², bote, s. f. (Reg.) Bîtă. – Magh. bot.

BÂTĂ ~e f. Băț lung și gros, cu sau fără măciulie la capăt; măciucă; ghioagă; ciomag. /<sl. butu

bâtă f. băț lung și gros: 1. de mânat vitele; 2. ca armă la bătaie: măciucă. [Slav. BŬTŬ].

botău n. bâtă ciobănească: și oile cu botăul le mână POP. [Dial. Tr. botă = rus. BOTŬ (cf. bâtă)].

bîta V. bîtu.

bîtă f., pl. e (vsl. bŭtŭ, sceptru. V. botă 2). Ciomag lung (cum poartă ciobaniĭ). Lovitură dată cu un asemenea cĭomag: ĭ-a tras o bîtă. V. ghioagă, moacă 2 și țoapă 2.

boátă V. botă 1 și 2.

2) bótă f., pl. e (ung. bot, bîtă, d. vsl. bŭtŭ, sceptru). Nord. Bîtă. – Și boată (Ban.).

bâtă s. f., g.-d. art. bâtei; pl. bâte corectat(ă)

botă (reg.) s. f., g.-d. art. botei; pl. bote

bâtă s. f., g.-d. art. bâtei; pl. bâte

botă (reg.) s. f., g.-d. art. botei; pl. bote

bâtă s. f., pl. bâte

botă (vas de lemn, bâtă) s. f., pl. bote

bîtă (bîte), s. f. – Par, măciucă, ciomag. Sl. bŭtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac); cf. rădăcina sl. batŭ (rus. bat, sb. bat „par”; Berneker 46). Der. bîtea, s. f. (ciocan de lemn; specie de papură, Typha angustifolia, Sparganium ramosum); bîti, vb. (rar, în Banat: a bate, a ciomăgi).

botă (bote), s. f. – Băț, toiag, par. – Var. boată. Mag. bot (DAR), din sl. bŭtŭ; prin urmare este dubletul lui bîtă. Se folosește în Mold. și Trans. – Der. botaș, s. m. (hăitaș); botcă, s. f. (bobîrnac), pe care DAR îl derivă de la botă „butoi”; botei (var. botău), s. n. (turmă), pus în legătură de Diculescu, Elementele, 444, cu gr. βότον, și cu botă de Drăganu, Dacor., VI, 263; botie, s. f. (inflorescență).

botă s. f. – Pic, strop, nimic. Mag. bőtő, de la betű „literă” (Bogrea, Dacor., III, 728); cf. bechi. DAR trimite eronat la it. boto „stupid” sau megl. buta „tont”.

în botă v. fecioreasca.

a da cu bâta-n baltă expr. (pop.) a face o gafă.

a fi bâtă expr. a fi complet pe dinafară / nepriceput într-un anumit domeniu.

bâtă, adj. (invar.) ignorant.

BÂTĂ s. v. ciomag.

BÂTĂ s. v. bunică, mamă mare.

BOTĂ s. v. bâtă, ciomag, cofă, doniță, măciucă.

bîtă s. v. BUNICĂ. MAMĂ MARE.

BÎTĂ s. ciomag, măciucă, (pop.) toroipan (reg.) ghioagă, jarchină, macă, moacă, otic, pătăchie, tămînjer, tăujer, tufan, tufă, (Mold., Bucov. și Transilv.) botă, (Mold.) ceatlău, (Olt.) colvă, (Ban.) crivac, (Olt.) dîrjală, (Ban.) haidamac, (Olt. și Ban.) jilăvete, (Transilv. si Maram.) măcău, (Transilv., Maram. și Olt.) șuvei, (prin Bucov.) tașmău, (Mold.) toropală, (inv.) fuscel, fuște. (L-a izbit cu ~.)

botă s. v. BÎTĂ. CIOMAG. COFĂ. DONIȚĂ. MĂCIUCĂ.

BOTĂ s. f. (Ban., Criș.) Bîtă, băț. Fustis. Bota. Dorangh. LEX MARS., 210. Cu arme și cu bote. MISC. SEC. XVII, 17^r; cf. MISC. SEC. XVII, 17^v. Etimologie: magh. bot. Cf. matrac, paliță, ștap.

botă, bote, s.f. Băț, toiag, par. ■ (onom.) Bota, nume de familie în jud. Maram., frecvent în zona Copalnic-Târgu-Lăpuș, respectiv Codru (loc. Oarța de Jos). – Din magh. bot „baston, toiag, bâta” (DEX, MDA); dubletul lui bâtă (DER).

bâtă, bâte, s.f. – 1. Botă, ciomag, par. 2. Carte de joc; dâbă. ♦ (onom.) Bâta, nume de familie (24 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (DEX, MDA); din sl. bǔtǔ „sceptru” (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER).

botă, bote, s.f. – Băț, toiag, par. ♦ (onom.) Bota, nume de familie frecvent în Maramureș, preponderent în zona Copalnic-Tg. Lăpuș (Răzoare, Suciu de Sus, Cernești), dar și Codru (Oarța de Jos) (2.019 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007); Botiș, nume de familie frecvent în zona Lăpuș, preponderent în loc. Cernești. – Din magh. bot „baston, toiag, bâta” (< sl. bŭtŭ „sceptru”) (Scriban, DLRM, DEX, MDA); dubletul lui bâtă (DER); cuv. autohton (Philippide).