AURI auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

AURIU, -IE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului (1); aurel, auros. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -iu.

PEȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nicio vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-fierăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta e cu totul altceva. 3. (Astron.; n. pr. pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ♦ Una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

auri² [At: ANON. CAR. / V: d~ / P: a-u~ / Pzi: ~resc / E: aur] 1 vt A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1) Si: aura (1). 2 vt (Fig) A da o strălucire ca de aur Si: aura (2). 3 vt (Fig) A da un aspect ca de aur Si: aura (3). 4 vt (Îrg) A alege aurul (1) din nisip, prin spălare. 5 vt A îmbrăca un dinte în aur (1). 6-7 vtr (În basme) A se transforma în aur (1).

auriu, ~ie [At: BARONZI, L. 94/6 / V: d~ / P: a-u~ / Pl: ~ii / E: aur + -iu] 1 a De culoarea aurului (1) Si: aurit² (7). 2 a Cu strălucirea aurului (1) Si: aurit² (8). 3 a (D. păr; spc) Blond Si: aurit² (9). 4 a (D. grâu; spc) Copt² Si: aurit² (10), daurit² (10), dauriu (4). 5 a (D. fructe; spc) Rumen. 6 sn Culoare ca a aurului (1). 7 sf Soi de struguri aurii.

AURA (-rez)... = AURI... [lat. aurare].

AURI (-resc) I. vb. tr. A acoperi cu un strat subțire de aur obiecte de argint sau de alt metal, pentru a le face să pară în întregime de aur, a polei, a sufla cu aur. II. vb. refl. A se acoperi cu un strat de aur sau a căpăta înfățișarea aurului: piscurile munților se auresc (VLAH.).

AURIU adj. De coloarea aurului, strălucitor ca aurul: în depărtări se ’ntindeau... cîmpuri aurii cu spicele coapte (CAR.).

DORER LA PILULE (fr.) = A auri hapul. A spune cuiva adevărul neplăcut în termeni aleși. A face să înghită hapul.

AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

AURIU, -IE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului (1), aurel, auros. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -iu.

AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi cu un strat subțire de aur, a polei sau a sufla cu aur. Du-te și fă o mulțime de furci de tors, una mai frumoasă decît alta. Apoi ia și le aurește pe toate. MARIAN, O. II 91. ◊ Fig. A da o strălucire ca de aur, a face să pară de aur, a polei. Te-am dus pe culmi, ca ochii tăi să-mi crească întinderea de zări... Să-mi aurești cu raza lor pămîntul. TOMA, C. V. 126. Soarele scăpăta grăbit după deal, aurind vîrful copacilor. BUJOR, S. 28. Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorei mult veselă zîmbire, Razele dimineții ce norii auresc. ALEXANDRESCU, P. 28.4 ◊ Refl. Sub privirea-i s-aurește Unda lină din Bosfor. BOLINTINEANU, P. I 233. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur. Îndată i se auri lina [mielușelului]. ISPIRESCU, L. 65.

AURIU, -IE, aurii, adj. 1. De culoarea aurului. Acolo se afla ostrovul de la Nada-Florilor sub puzderia aurie a soarelui de mai. SADOVEANU, N. F. 143. În loc de mere coapte, aurii, văzu că pomul înmugurise din nou. ISPIRESCU, L. 72. ◊ (Substantivat) Intrau în alte lanuri, cu floarea-soarelui, și auriul lor le amețea creierii. CAMILAR, N. I 393. 2. Fig. Frumos, măreț, strălucitor. Zburați, zburați în măreția zării Voi, visuri aurii A primăverilor ce vin! BENIUC, V. 65. – Pronunțat: a-u-.

AURI, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur, a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur, a face să pară de aur; a polei. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur. [Pr.: a-u-] – Din aur.

AURIU, -IE, aurii, adj. (Adesea fig.) De culoarea aurului. – Din aur + suf. -iu.

A AURI ~esc tranz. 1) (obiecte) A acoperi cu un strat subțire de aur. 2) fig. A face să strălucească ca aurul; a face să pară de aur. /Din aur

A SE AURI mă ~esc intranz. (în basme) A deveni de aur. /Din aur

AURIU ~ie (~ii) Care are culoarea (și strălucirea) aurului. Bucle ~ii. /aur + suf. ~iu

aurì v. 1. a polei sau a sufla cu aur; 2. a se dauri: sub privirea-i s’aurește unda lină din Bosfor BOL. [Lat. AURESCERE].

auriu a. care seamănă cu aurul, având coloarea galbenă și lucitoare a aurului: cal auriu.

aurésc v. tr. (d. aur). Poleĭesc cu aur. – Vechĭ și auréz. În Trans. și întrauresc (Șincaĭ) și înauresc.

auríŭ, -íe adj. (d. aur). Ca de aur: hîrtie aurie.

auri (a ~) (desp. a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auresc, 3 sg. aurește, imperf. 1 auream; conj. prez. 1 sg. să auresc, 3 să aurească

auriu (desp. a-u-) adj. m., f. aurie; pl. m. și f. aurii

pește-auriu (pește) s. m., pl. pești-aurii

auri (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auresc, imperf. 3 sg. aurea; conj. prez. 3 să aurească

auriu (a-u-) adj. m., f. aurie; pl. m. și f. aurii

!pește-auriu (specie de pești) s. m., pl. pești-aurii

auri vb. (sil. a-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auresc, imperf. 3 sg. aurea; conj. prez. 3 sg. și pl. aurească

auriu adj. m. (sil. a-u-), f. aurie; pl. m. și f. aurii

pește-auriu s. m.

auriu

AURI vb. (înv. și pop.) a spoi, (pop.) a înauri, a întrauri. (~ un vas metalic.)

AURIU adj. (pop.) aurel, aurit, (înv.) auros. (Flori ~.)

AURI vb. (înv. și pop.) a spoi, (pop.) a înauri, a întrauri. (~ un vas metalic.)

AURIU adj. (pop.) aurel, aurit, (înv.) auros. (Flori ~.)