2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

țur i [At: SCRIBAN, D. / V: (1) țor, (2-3) țuri (A și: țuri) / E: fo] 1 (Adesea pronunțat cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de căderea de la înălțime a unui șiroi de apă, a grăunțelor sau a nisipului. 2 (Reg; de obicei repetat sau pronunțat cu „r” prelungit; adesea întărit prin „tiucu”) Cuvânt cu care se cheamă păsările de curte, mai ales găinile. 3 (Reg; îf țuri; repetat) Cuvânt cu care se cheamă puii de găină. 4 (Reg; rep) Cuvânt care redă sunetele specifice scoase de țârâiac (1).

țur, interj. care arată scurgerea apeĭ, a grăunțelor, a nisipuluĭ ș. a. V. țuruĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ȚUR- cf. interj. mold. țurrr, pt. a chema găinile. 1. Țura b. (17 B II 237); – Toader (Sur X). 2. Țuru, (Crăz 14); – Brat (Vr C 74). 3. Țuraina, olt. (17 B III 107); cf. subst. țurană (coastă de deal). 4. + -lea: Țurlea (Ard II; B-răz 47); v. și Chiril 5 Partea I.

Intrare: Țur
nume propriu (I3)
  • Țur
Intrare: țur
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țur
țor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.