11 definiții pentru țumburuș țimburuș țâmburuș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚUMBURÚȘ, țumburușe, s. n. Mică proeminență (rotundă) la un obiect. [Pl. și: țumburușuri.Var.: țâmburúș s. n.] – Et. nec.

ȚUMBURÚȘ, țumburușe, s. n. Mică proeminență (rotundă) la un obiect. [Var.: țâmburúș s. n.] – Et. nec.

ȚUMBURÚȘ, tumburușuri, s. n. Țîmburuc. – Variantă: țimburúș s. n.

ȚUMBURÚȘ ~e n. Mică proeminență, de obicei rotundă, la un obiect. [Pl. și țumburușuri] /cf. sâmbure

ȚÂMBURÚȘ s. n. v. țumburuș.

țumburúc (Mold.), țumburúș și țîmburúș (Munt.) n., pl. e și urĭ (d. zimberesc, ca țuluc d. zuluf). Gămălie (proeminență) de care să poțĭ apuca, ca la manivela rîșnițeĭ de cafea. – Și țîmpurug (Dor.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țumburúș s. n., pl. țumburúșe/țumburúșuri

țumburúș s. n., pl. țumburúșe/țumburúșuri

Intrare: țumburuș
țumburuș1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țumburuș
  • țumburușul
  • țumburușu‑
plural
  • țumburușe
  • țumburușele
genitiv-dativ singular
  • țumburuș
  • țumburușului
plural
  • țumburușe
  • țumburușelor
vocativ singular
plural
țumburuș2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țumburuș
  • țumburușul
  • țumburușu‑
plural
  • țumburușuri
  • țumburușurile
genitiv-dativ singular
  • țumburuș
  • țumburușului
plural
  • țumburușuri
  • țumburușurilor
vocativ singular
plural
țimburuș substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țimburuș
  • țimburușul
  • țimburușu‑
plural
  • țimburușuri
  • țimburușurile
genitiv-dativ singular
  • țimburuș
  • țimburușului
plural
  • țimburușuri
  • țimburușurilor
vocativ singular
plural
țâmburuș1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâmburuș
  • țâmburușul
  • țâmburușu‑
plural
  • țâmburușe
  • țâmburușele
genitiv-dativ singular
  • țâmburuș
  • țâmburușului
plural
  • țâmburușe
  • țâmburușelor
vocativ singular
plural
țâmburuș2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâmburuș
  • țâmburușul
  • țâmburușu‑
plural
  • țâmburușuri
  • țâmburușurile
genitiv-dativ singular
  • țâmburuș
  • țâmburușului
plural
  • țâmburușuri
  • țâmburușurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țumburuș țimburuș țâmburuș

  • 1. Mică proeminență (rotundă) la un obiect.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: țâmburuc

etimologie: