2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

țugu2 i [At: MAT. FOLK. 875 / E: fo] (Reg; repetat) Cuvânt de alint adresat unei ființe dragi.

țugu1 i [At: TDRG / V: țug, ~go, țucu, ~le, țucci, ciu~ / E: fo] 1 (Are; și în combinații cu prima parte a cuvântului sau cu alte interjecții) Strigăt cu care se cheamă porcii. 2 (În combinație cu na) Strigăt cu care se cheamă oile. 3 (În combinație cu duța) Strigăt cu care se cheamă caprele.

ȚÚGU interj. Strigăt (de obicei repetat) cu care se cheamă porcii.

ȚÚGU interj. Strigăt (repetat) cu care se cheamă porcii.

ȚUG, țuguri, s. n. (Înv. și reg.) Tren. – Din germ. Zug.

țug2 sn [At: CARAGIALE, O. VII, 448 / Pl: ~uri / E: ger Zug, mg cúg] 1 (Înv; Trs) Curent de aer. 2 (Înv; Trs) Aer rece Si: răcoare. 3 (Gmț; îe) A avea ~ la băutură Se spune despre cineva căruia îi place să bea. 4 (Înv; Ban) Pluton1. 5 (Reg) Vază1. 6 (Îrg) Tren. 7 (Mar) Șir de vagonete pentru transportul minereului. 8 (Reg) Străgălie la car. 9 (Reg) Lambă la car. 10 (Reg) Elastic la ghete.

ȚUG, țuguri, s. n. (Reg.) Tren. – Din germ. Zug.

ȚUG, țuguri, s. n. (Germanism învechit în Transilv.) Tren. Umbli pînă acolo o săptămînă. Te duci o vreme cu țugu. Pe urmă umbli pe jos. SADOVEANU, V. F. 156.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țug (înv., reg.) s. n., pl. țúguri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚUG s. v. locomotivă, mașină, tren.

țug s. v. LOCOMOTIVĂ. MAȘINĂ. TREN.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țúgu interj. – Chemare, servește mai ales pentru porci. – Var. Trans. țugule. Creație expresivă, cf. tiugu (var. tiucu), interj. (chemare pentru păsări), cică, cicio, interj. (chemare pentru porci). Se pronunță cu vîrful buzelor, de unde der. țuguia, vb. (a ascuți, a face vîrf; a face buzele ca pentru a suge; refl., a se subția, a avea vîrf), pe care Cihac, II, 537, îl lega de mag. csücsozni „a face vîrf”; țugui, s. n. (moț, vîrf; pisc, culme). Țuhăi, vb. (a maltrata) în Mold. pare să fie același cuvînt. Țugulea, s. m., este numele unui personaj fictiv din unele povești pentru copii.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țug, țúguri, s.n. (reg.) 1. tren. 2. curent de aer. 3. pluton. 4. trecere, căutare. 5. elastic la ghete.

Intrare: țugu
țugu interjecție
interjecție (I10)
  • țugu
Intrare: țug
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țug
  • țugul
  • țugu‑
plural
  • țuguri
  • țugurile
genitiv-dativ singular
  • țug
  • țugului
plural
  • țuguri
  • țugurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țugu

etimologie:

țug

etimologie: