țuțul sn [At: TDRG / A și: țuțul / Pl: ~e, ~i sm / E: pvb țuțula] 1 (Reg) Țuțui². 2 (Reg) Scrânciob pentru două persoane. 3 (Ban) Leagăn pentru copii mici, atârnat de grindă.

❍ȚUȚUL sbst. Trans. (VIC.) Leagăn (în care se leagănă copiii) [onom.; comp. srb. cucati „a legăna”].

ȚUȚUL, țuțule, s. n. (Regional) Scrînciob.

ȚUȚUL, țuțule, s. n. (Reg.) Scrînciob. – Comp. sb. cucati „a legăna”.

țâțula v vz țuțula

țoață² sf vz țuț

țoț sm vz țuț

țoță sf vz țuț

țuț [At: ȘEZ. VI, 84 / V: (reg) ~ă (Pl: ~e), țoță, țoață sf, țoț (Pl: țoți) sm / Pl: ~uri / E: nct] 1 sn (Reg) Excrescență cărnoasă. 2 sn (Reg; d. arșice; îe) A sta ~ A sta vertical. 3 sn (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A înșela pe cineva în așteptări. 4 sn (Reg; îae) A lăsa pe cineva uluit. 5 sn (Reg; îae) A-i lua cuiva totul, sărăcindu-l. 6 sn (Reg; îe) A rămâne ~ A rămâne foarte mirat. 7 sn (Reg; îae) A rămâne foarte sărac. 8 sn (Reg; îae) A rămâne foarte singur. 9 sfm (Olt; îf țuță, țoță, țoț) Grămadă de strujeni Si: (reg) ciuclă (4), surlă. 10 sf (Olt; îf țoță) Grămadă mare de coceni de porumb. 11 smf (Pop; îf țoț, țoață; csnp) Grămadă. 12 sf (Reg; îf țuță, țoță, țoață) Adăpost mobil (din scânduri, paie, stuf etc.) la câmp. 13 sf (Reg; îaf) Colibă mică, de formă conică, în care se adăpostesc ciobanii.

țuță sf vz țuț

țuțu [At: ALR II/I MN 71, 2 659/836 / V: țâțu / Pl: (4) ~ri / E: fo] 1 i (Olt; Mun; rep) Cuvânt cu care se însoțește datul în leagăn, săltatul pe genunchi etc. Si: huța. 2 i (Olt; Mun; îe) A da (pe cineva) ~ A legăna pe cineva. 3 i (Reg; cu valoare verbală; îf țâțu) Nani. 4 s (Mun) Leagăn în care se balansează cineva Si: (reg) țițeică¹ (4).

țuțula [At: TDRG / V: (reg) țâț~, ~li, lu~^[1] / Pzi: țuțul / E: țuțu] 1-2 vtr (Reg) A (se) legăna. 3 vr A se da în scrânciob Si: a se balansa, (reg) a se țuțuliga. 4 vt (Ban; c. i. un copil mic) A legăna.

țuțuli v vz țuțula

❍ȚUȚULA (-ul) vb. tr. Trans. (VIC.) (DENS.) A legăna [țuțul].

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Regional) Proeminență cărnoasă. Ia puiul și-i arde țuțul (moțul) acela de carne în vîrf. ȘEZ. VI 84.

țuț² (reg.) s. n., pl. țuțuri

țuț (reg.) s. n., pl. țuțuri

țuț s. n., pl. țuțuri

țuțula vb., ind. prez. 1 sg. țuțul, 3 sg. țuțulă

țuț adv. – Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Cf. toate cuvintele cu aceeași consonanță care traduce aceeași idee de „vîrf”, țiglă, țîță, țugu, țurcă. – Der. țuță (var. Olt. țoță), s. f. (stog, claie, morman); țuțui(a), vb. ( a face vîrf, a vîrfui; refl., a se cățăra, a se cocoța); țuțui, s. n. (vîrf, pisc), cf. țugui; țuțul, s. n. (Arg., penis); țuțuian, s. m. (muntean, nume care se dă în Munt. transilvănenilor; cioban, țăran; mitocan); țuțuiancă, s. f. (transilvăneancă; un anumit dans popular); țuțuienesc, adj. (transilvan; muntean); țuțura, vb. (Trans., a se lua de ciuf, a se părui); țuțuroi (var. țuțur), s. n. (țurțur; robinet), cf. țurțur; țunțurliu, adj. (încîlcit, mîzgălit).

Țuțu, -l v. Țîță II 1.

a lăsa țuț (pe cineva) expr. (intl.) 1. a-i fura (cuiva) totul. 2. a lăsa (pe cineva) fără un ban. 3. a înșela (pe cineva), a păcăli (pe cineva). 4. a uimi (pe cineva), a ului (pe cineva).

ȚUȚUL s. v. leagăn.

țuțul s. v. LEAGĂN.

ȚUȚULA vb. v. legăna.

țuțula vb. v. LEGĂNA.