12 definiții pentru țivli


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚIVLÍ, țivlesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A tipa, a striga, a zbiera. – Din sl. cviliti.

ȚIVLÍ, țivlesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A țipa, a striga, a zbiera. – Din sl. cviliti.

ȚIVLÍ, țivlesc, vb. IV. Intranz. A țipa, a zbiera, a striga. Un lăstun de apă țivli ascuțit de două ori și trecu dincolo, zburînd la fața apei. SADOVEANU, la CADE. Dă să prindă pe copil de ureche, dar el țivli una ca un cățel. RETEGANUL, la CADE.

țivlì v. Mold. a momi păsări cu fluierături. [Cf. slav. ȚVILITI, a plânge].

țivlésc și (pop.) țî- v. intr. (vsl. cviliti, a plînge; bg. cviliti, a se văĭta, a piui, a țipa. V. țuvloaĭe). Est. Țip (despre păsărĭ, copiĭ, femeĭ). Protestez, bodogănesc: ferbe-țĭ babo, lintea ta și nu maĭ țivli, zise moșneagu. – În Bucov. țiflesc. În Btș. țîflîĭesc și țîvlîĭesc, vorbesc supțire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țivlí (a ~) (reg.) (ți-vli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țivlésc, imperf. 3 sg. țivleá; conj. prez. 3 să țivleáscă

țivlí vb. (sil. -vli), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țivlésc, imperf. 3 sg. țivleá; conj. prez. 3 sg. și pl. țivleáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚIVLÍ vb. v. răcni, striga, țipa, urla, zbiera.

țivli vb. v. RĂCNI. STRIGA. ȚIPA. URLA. ZBIERA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țivlí (-lésc, -ít), vb. – A țipa, a țiui, a piui. – Var. țîvli, țifli. Sl. cviliti „a plînge” (Tiktin). – Der. țivluitoare, s. f. (țipătoare, țiuitoare, fluier); țuvloaie (var. țifloaie, țifoaie), s. f. (țipătoare; flaut, fluier; adv., se zice despre burta umflată), ultimul sens probabil prin analogie cu aspectul obrajilor umflați la cîntatul cu țuvloaia; țifloia, vb. refl. (a se umfla cu mîncare).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țivlí, țivlésc, vb. IV (pop.) 1. a bodogăni, a protesta. 2. (reg.) a momi păsări cu fluierături.

țivlí, țivlesc, vb. intranz. – (reg.; înv.) 1. A zbiera: „...s-a tot dus, tot lihotind și țivlind ca o cățé” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 117; Cornești). 2. A face zgomot mare. 3. A suna, a țiui: „Dar, tocmai când o admirau mai tare cu gurile căscate, a-nceput drăcovenia să țivlească, adică să sune” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 288). – Din sl. cviliti „a plânge” (Șăineanu, Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX); formă onomatopeică (MDA).

Intrare: țivli
  • silabație: ți-vli
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țivli
  • țivlire
  • țivlit
  • țivlitu‑
  • țivlind
  • țivlindu‑
singular plural
  • țivlește
  • țivliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țivlesc
(să)
  • țivlesc
  • țivleam
  • țivlii
  • țivlisem
a II-a (tu)
  • țivlești
(să)
  • țivlești
  • țivleai
  • țivliși
  • țivliseși
a III-a (el, ea)
  • țivlește
(să)
  • țivlească
  • țivlea
  • țivli
  • țivlise
plural I (noi)
  • țivlim
(să)
  • țivlim
  • țivleam
  • țivlirăm
  • țivliserăm
  • țivlisem
a II-a (voi)
  • țivliți
(să)
  • țivliți
  • țivleați
  • țivlirăți
  • țivliserăți
  • țivliseți
a III-a (ei, ele)
  • țivlesc
(să)
  • țivlească
  • țivleau
  • țivli
  • țivliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țivli

etimologie: