țist¹ i [At: CANTEMIR, I. I. 194 / V: (rar) țis, țst, țâst, țs, țăs / E: fo] Cuvânt folosit pentru a-i cere cuiva să tacă Si: st!, șt!

țist² sn vz țest

ȚIST! sau ȚÎST! interj. St! sunet prin care se reclamă tăcerea: țist! că ne-a auzi cineva (ALECS.); șezi binișor, nu crîcni, țîst! să nu-ți aud gura (ALECS.) [onom.].

ȚIST interj. Exclamație cu ajutorul căreia se impune cuiva tăcere; st. Țist, că ne-a auzi cineva. ALECSANDRI, T. 662. (Cu pronunțare regională) Șezi binișor, nu crîcni, țîst! să nu-ți aud gura. id. la CADE. – Variantă: țis (NEGRUZZI, S. III 10) interj.

ȚIST interj. (se folosește pentru a impune cuiva tăcere). /Onomat.

țist! int. spre a face să tacă: țist! că mă bagi în ipohondrie AL. [Onomatopee].

ȚEST, țesturi, s. n. 1. Obiect de lut ars sau de fontă de forma unui clopot, cu care se acoperă pâinea, mălaiul etc. puse la copt pe vatra încinsă. 2. (Pop.) Carapace de broască țestoasă. – Lat. *testum.

țăs i vz țist¹

țâst¹ i vz țist¹

țest sn [At: TETRAEV. (1574), 251 / V: (îrg) țist, (reg) ~ru^[1], țeșt / Pl: ~uri, ~e / E: ml testum] 1 Obiect de lut ars, de fontă etc., având de obicei forma unui capac adâncit (prevăzut cu o toartă sau cu un cârlig), cu care, după ce este bine încălzit, se acoperă aluatul de pâine, mălaiul etc. pentru a se coace. 2 (Îe) Îi dă zestre două ~e Se zice despre o fată lăudăroasă care n-are zestre. 3 (Îe) A fi ca ~ul A fi vrednic. 4 (Îe) A pune (cuiva) ~ul în cap A prosti (pe cineva). 5 (Îae) A supune. 6 (Îae) A încălca credința conjugală Si: a înșela. 7 (Îe) A fi cu ~ul în cap A fi retras față de ceilalți oameni. 8 (Îae) A fi prost. 9 (Îae) A fi leneș. 10 (Îae) A se lăsa condus de femei. 11 (Îe) A fi cu ~ul în spate A fi cocoșat. 12 (Îe) Umblă tot cu ~ul aprins Se spune despre o femeie bârfitoare și care până la urmă o pățește. 13 (Îe) A umbla cât ține ~ul A umbla foarte mult. 14 (Îe) Ca ~ul, din vatră în vatră Se spune despre cineva care se mută des. 15 (Îe) A face un ~ (sau la ~e) A cădea în fund. 16 Conținutul unui țest (1). 17 (Mun; Olt; fig; dep) Epitet dat unui om prost și necizelat. 18 (Mun; Olt; fig; dep) Epitet dat unui om leneș. 19 (Mun; fig; dep) Epitet dat unui om încăpățânat. 20 (Mun; fig; dep) Epitet dat unui om care se înfurie ușor. 21 (Reg) Cuptor de pâine făcut în curte. 22 (Reg) Un fel de cuptor de ciment care se folosește numai la munte. 23 (Reg) Vas de lemn în care se pune aluatul ca să dospească atunci când se face pâine în casă. 24 (Îrg) Craniu (1). 25 (Îrg; în textele bisericești) Traducerea numelui topic Golgota. 26 (Îvp) Carapace. 27 (Îvp) Cochilie (1). 28 (Îvp) Scoică. 29 (Îvr) Coajă a alunei. 30 (Înv) Partea superioară a unei coloane Si: capitel. 31 (Reg; îs) ~ul trupului Partea de la baza trunchiului². 32 Scheletul de lemn al șeii, peste care se întinde pielea. 33 (Nav) Piesă de lemn care servește la întinderea subarbelor. 34 (Mol; îf țestru) Capacul sicriului. 35 (Reg; îf țeșt) Construcție de zidărie deasupra vetrei țărănești pentru colectarea fumului. 36 (Trs) Gaură în țărmul râului unde se ascund peștii și racii.

țestre^[1] sn vz țest

țeșt sn vz țest

țis i vz țist¹

țs i vz țist¹

țst i vz țist¹

❍ȚĂST... 👉 ȚEST...

ȚEST, ❍ȚĂST (pl. -turi, -te) sn. 1 ‡ = ȚEASTĂ1: ferecă Crum țestul capului Iul Nichifor cu aur și dede tuturor de bea vin dintr’însul (mx.) ¶ 2 †Țeastă de broască țestoasă, carapace: își fece fericitul trup ca țestul broaștei de mușcăturile țînțarilor ce era In pădure (dos.); ea se duse apoi, luă un țest de broască... și începu să adune în el alifia (slv.) ¶ 3 Un fel de cuptoraș, în formă de strachină, de lut sau de tuciu, în care se coace pîinea, azima, mălaiul, etc.: se înfierbîntă întîiu bine, se pune înăuntru aluatul, se așază pe vatră și se acopere cu jăratec (🖼 5126): încălzise țestul și băgase o plăcintă să se coacă (isp.); mîine dimineață să arzi țestul pentru azimă (dlvr.); țăstul spart să nu-l arunci în drum sau în gunoaie, că faci buboaie (gor.).

ȚÎST! 👉 ȚIST!

ȚEST, țesturi, s. n. 1. Obiect de pământ sau de fontă de forma unui clopot, cu care se acoperă pâinea, mălaiul etc. puse la copt pe vatra încinsă. 2. (Pop.) Carapace de broască țestoasă. – Lat. *testum.

ȚEST, țesturi, s. n. 1. Un fel de capac de pămînt sau de tuci, cu care se acoperă pe vatra înfierbîntată pîinea, plăcinta etc. puse la copt. Încălzise țestul și băgase o plăcintă să se coacă. ISPIRESCU, la CADE. 2. Carapace de broască țestoasă. Ea se duse apoi, luă un țest de broască... și începu să adune în el alifia. SLAVICI, la CADE.

ȚIS interj. v. țist.

ȚEST ~uri n. 1) Capac în forma de clopot, cu care se acoperă pâinea pusă la copt pe vatra încinsă. 2) pop. (la broaștele-țestoase, raci etc.) Înveliș dur, format din tegumente osoase care protejează corpul; carapace; țeastă. /<lat. testum

țest n. 1. înveliș osos: țesturi de broaște; 2. cuptoraș de lut ars în care țăranca coace pâinea, azima și coca: îi puiu în cap țestul și rabdă în tăcere PANN. [Lat. TESTUM].

țest n., pl. urĭ (lat *tĕstum, cl. téstum, capac de lut; it. pg. testo, fr. têt, sp. tiesto. V. țeastă). Carapace, troacă (la broasca țestoasă). Vas de lemn în care se pune aluatu ca să dospească cînd facĭ pîne în casă. Scheletu șeleĭ, peste care se’ntinde pelea.

țîst orĭ țst interj. de impus tăcere fără să strigĭ (tot așa rut. šústĭ). V. st, șt, pst.

țst, V. țîst.

țist/țst interj.

țest s. n., pl. țesturi

țest s. n., pl. țesturi

țest s. n., pl. țesturi

țst v. țist

țest

țest, -turi.

țist (-turi), s. n. – Funcționar, slujbaș, ofițer. Mag. tiszt (Cihac, II, 533; Gáldi, Dict., 163). – Der. tistie, s. f. (Trans., înv., slujbă, funcție înaltă).

țest, țesturi s. n. cap, țeastă

ȚIST interj. v. liniște, pst, st, tăcere.

țist interj. v. LINIȘTE. PST. ST. TĂCERE.

ȚEST s. 1. v. carapace. 2. (Transilv. și Ban.) cerine. (~ pentru copt pâinea.)

țest s. v. CARAPACE.

ȚEST s. (Transilv. și Ban.) cerine. (~ pentru copt pîinea.)

țest, țesturi, s.n. (reg.) 1. craniu, țeastă. 2. carapace. 3. scheletul de lemn al șeii. 4. gaură în țărmul râurilor unde se ascund peștii.