ȚIPAR, țipari, s. m. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, folosit mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis). – Et. nec. Cf. țipa².

țipar¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) țimp~, țep~ / Pl: ~i / E: ns cf țipa¹] 1 sm (Șîs ~ mare, ~ fără ochi) Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung de 18-25 cm, aproape cilindric, asemănător cu al șarpelui, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat subțire de mucus, care poate respira și aer atmosferic (producând niște sunete caracteristice când este scos din apă) și care este folosit mai mult ca nadă Si: (pop) chișcar, (reg) fâsar, smioarță, șaran, șarpe, șerpar, țicâitoare, țipău², zniorlă (Misgurnus fossilis). 2 sm (Șîc ~ de mare) Pește teleostean migrator, cu corpul în formă de șarpe, aproape cilindric, cu coada turtită lateral și cu falca inferioară ieșită în afară Si: anghilă, șarpe-de-apă (Anguilla anguilla). 3 sm (Reg; șîc ~ mic) Zvârlugă (Cobitis taenia). 4 av De forma și dimensiunea țiparului (1-2). 5 sm (Iht; îc) ~-de-mare Știucă-de-mare (Belone belone). 6 sm (Zlg; reg; șîc ~ cu ochi) Cicar (Eudontomyzon danfordi). 7 sm (Reg) Epitet pentru un copil care țipă¹ mult.

țipar² sm [At: GR. S. V, 46 / Pl: ~i / E: țip² + -ar] (Reg) Meșteșugar care repară cișmele.

țipar⁴ sms [At: H XI, 350 / E: nct] (Reg) Numele unei rase de porci mici, albi.

țipar³ sm [At: LEXIC REG. / Pl: ~i / E: ns cf înțepa] (Olt) Țipoi¹.

ȚIPAR, țipari, s. m. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, întrebuințat mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis). – Et. nec. Cf. țipa².

ȚIPAR, țipari, s. m. 1. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, ca de șarpe, întrebuințat mai mult ca nadă (Misgurnus fossilis sau Cobitis fossilis); chișcar. Între liane, gasteropode, crustacee și vertebrate se strecura, cu virgule și curbe bizare, țiparul. SADOVEANU, O. A. II 169. ◊ (În metafore și comparații) E un rumîn înalt, cu umerii lați, încolo, subțire țipar. STANCU, D. 34. 2. Nume dat impropriu unui pește din apele dulci ale Europei de apus, care parcurge distanțe considerabile, pentru a-și depune icrele la adînc, în oceanul Atlantic. Cum spuneam, țiparul femelă, după un stagiu de cinci ani... coboară în estuare. Acolo e întîmpinat de țiparul mascul și pornesc împreună pînă la sud de insulele Bermude. C. PETRESCU, C. V. 192.

ȚIPAR ~i m. Pește dulcicol, de talie mică sau medie, având corpul cilindric, asemănător cu al șarpelui, acoperit cu solzi mărunți; chișcar. ~ de mare. /Orig. nec.

țipar m. pește fără solzi ce seamănă cu șarpele (Anguilla). [Cf. țipă, prin analogie cu forma-i oblongă (v. fusar)].

țipár m. (cp. cu țip). Anghilă, un pește care seamănă a șarpe și care chear se maĭ numește și șerpar (cobítis fóssilis). V. vîrlan.

țepar¹ sm vz țipar¹

țimpar sm vz țipar¹

țipar s. m., pl. țipari

țipar s. m., pl. țipari

țipar s. m., pl. țipari

ȚIPAR s. (IHT.; Misgurnus fossilis) (pop.) chișcar, (reg.) șerpar, (prin Mold.) șarpe.

ȚIPAR s. v. anghilă.

țipar s. v. ANGHILĂ.

ȚIPAR s. (IHT.; Misgurnus fossilis) (pop.) chișcar, (reg.) șerpar, (prin Mold.) șarpe.

ȚIPAR-DE-MARE s. v. știucă-de-mare, zărgan.

țipar-de-mare s. v. ȘTIUCĂ-DE-MARE. ZĂRGAN.

țipar, țipari, s.m. (reg.) ardei iute; țipoi.

ȚIPAR subst. 1. – N. elev Blaj 1757 (RA II 422). 2. – Timoteu, ortografiat Cipariu, filologul ardelean. 3. Țipărești s.

țipar, țipari s. m. penis.

a freca bastonul / berbunca / mangalu’ / țiparu’ expr. a lenevi, a trândăvi.