țintire sf [At: ASACHI, S. L. II, 68 / V: (îvr) ~tare / Pl: ~ri / E: ținti] 1 (Îrg; rar) Fixare (a unei piese de lemn, de piele etc.) în cuie Si: țintuire (1). 2 (Îrg; rar) Fixare în cuie pentru a tortura Si: răstignire, țintuire (6). 3 (Îrg; rar; fig) Imobilizare. 4 (Îrg; rar) Oprire a mișcării cuiva. 5 (Îvr) Înfigere. 6 Ochire cu arma. 7 (Ccr) Obiectul în care se ochește Si: țintă¹ (20). 8 Lovire a unei ținte¹ (20). 9 (Fig) Concentare a atenției, a sentimentelor etc. într-o anumită direcție. 10 (Fig) Atac satiric, critic, la adresa cuiva. 11 (Fig) Insinuare. 12 Concentrare a privirii într-o anumită direcție. 13 Privire fixă și stăruitoare. 14 (Fig) Aspirație (către ceva). 15 (Fig) Scop.

ȚINTIRE, țintiri, s. f. Acțiunea de a ținti. 1. Ochire; (rar) semnul în care se ochește (v. țintă). Mreajă de funii făcînd, el atîrnă legat porumbelul Sus pe catargul înalt la vîrf, ca țintire săgeții. COȘBUC, AE. 98. 2. Fig. Năzuință, aspirație, țel, scop, țintă (II 3). Cuvîntul... prezenta... țintirile naționale și civilizatoare ale Asociațiunii. ODOBESCU, S. I 472. El n-are alte țintiri decît păstrarea păcii. BĂLCESCU, O. II 213. 3. Fig. (Rar, în expr.) Fără de țintire = în neștire, fără țintă. Nor ce treci făr’ de țintire! Eu ca tine sînt străin. BOLINTINEANU, O. 25.

ținta v vz ținti

țintare sf vz țintire

ținti [At: MAIOR, IST. 216/11 / V: (îvr) ~ta (Pzi: ~tez, rar, țint) / Pzi: ~tesc / E: țintă¹] 1 vt (Îrg) A fixa ceva cu ținte¹ (1) sau cuie. 2 vt (Îrg) A fixa în cuie pentru a tortura Si: a răstigni, a țintui (10). 3-4 vt (Îrg; fig) A țintui (11-12). 5 vt (Înv) A înfige. 6-7 vti A îndrepta arma spre o țintă¹ (20) Si: a ochi, (reg) a țelălui (1), a țeli (1), a țelui (1). 8 vt A lovi (o țintă¹ (20)). 9 vt (Reg) A da o anumită direcție. 10 vtf (Fig; c. i. sentimente, gânduri etc.) A îndrepta asupra cuiva sau spre ceva. 11-12 vit (Fig) A urmări să atingă pe cineva sau ceva satirizând, criticând etc. Si: a viza. 13 vi (Fig) A face aluzie la... 14-15 vtir A-și îndrepta ochii, privirea într-o anumită direcție Si: a (se) aținti, a (se) țintui (14-15). 16-17 vti (C. i. ființa sau obiectul privit; adesea determinat prin „cu ochii”, „cu privirea”) A privi fix și stăruitor Si: a fixa, a pironi. 18-19 vit (Fig) A tinde cu stăruință către ceva Si: a aspira (5), a năzui.

AȚINTI (-tesc) I. vb. tr. 1 ⚔️ A îndrepta o armă spre cineva sau ceva, a ochi ¶ 2 ~ ochii, privirile spre cineva sau ceva (sau asupra unui lucru, asupra cuiva), a-și întoarce privirile spre cineva sau spre ceva, oprindu-Ie cîtva timp în aceeași direcțiune, asupra aceluiași obiect, a-și pironi ochii ¶ 3 Fig.: ~ mintea, inima, atențiunea cuiva. II. vb. refl. A se pironi, a sta fixat, îndreptat în aceeași direcțiune (vorb. de ochi, de priviri): și ochii-mi s’ațintiră pe semnul mîntuinței (ALX.) [👉 ȚINTI].

ȚINTI (-tesc) vb. tr. 1 = AȚINTI I. 1, 2 ¶ 2 Ⓕ A năzui: nu ținti unde nu poți ajunge (ZNN.) ¶ 3 A tinde, a avea de scop: vorbele maică-si... ținteau a pune frîu îndemnurilor inimii lui (GN.) [țintă].

ȚINTI, țintesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndrepta arma luînd drept țintă pe cineva sau ceva; a ochi. Țintii cercul. Aruncai săgețile și zburară pe d-alături. DELAVRANCEA, O. II 99. ◊ Intranz. Fieștecare împușcătură doborea cîte unul din vrăjmași și mai ales din ofițeri, asupra cărora erau țintite flintele lor. NEGRUZZI, S. I 173. Prea rar se întîmpla de nu nimerea semnul în care țintea. DRĂGHICI, R. 152. (Cu pronunțare regională) Ștefan apucă arcul și săgeata, țînti și un vaiet dureros fu semnul că a nimerit năluca. ȘEZ. III 235. ♦ Fig. A face aluzie la ceva. (Cu pronunțare regională) A înțeles încotro o ținti vătavul. SBIERA, P. 294. 2. Fig. A-și îndrepta privirea țintă spre cineva sau ceva, a-și pironi ochii asupra unei ființe sau a unui lucru; a privi fix, a aținti, a pironi. Mă ținti cu ochii lui de oțel. SADOVEANU, O. I 420. Așa, din vasta vremii perspectivă, El cobora-n tăcere cătră mine, Țintind în gol privirea-i corosivă. TOPÎRCEANU, B. 89. Cu privirea fixă și profundă, pe care și-o ținti lung asupra cărții... EMINESCU, N. 59. Vidra nici că se clintea, Ochii-n ochii lui țintea. ALECSANDRI, P. P. 100. ♦ Refl. (Despre ochi) A privi fix spre cineva sau ceva. O pajură mare Se-nalță mereu... Ochiu-i se țintește Tot spre cuibul meu. ALECSANDRI, P. I 197. ♦ A atrage atenția asupra unei ființe sau a unui lucru. Ținti îndată luarea-aminte a ocîrmuirii asupra sa. ARHIVA R. I 1. 3. Fig. A năzui, a aspira, a rîvni la ceva, a tinde spre ceva, a urmări ceva. Pacea, traiul liniștit, Astea trebuie în țară... Astea veșnic am țintit. EFTIMIU, Î. 15. ◊ Intranz. Dezbaterile au avut un ton susținut de seriozitate și au țintit la găsirea mijloacelor de a îmbunătăți învățămîntul. SADOVEANU, E. 41. [Poetul] așa de sus țintește ș-atîta e de mare, Încît coprinde, totul: ceresc și pămîntesc! MACEDONSKI, O. I 109. Aste două rîuri de atunci țintesc Ca să se ajungă și nu se-ntîlnesc. BOLINTINEANU, O. 87. M-a silit numai dorința de a vedea contenind gîlcevile... care ținteau la răsipa țării și la pieirea mea. NEGRUZZI, S. I 149.

A ȚINTI țintesc 1. tranz. 1) A lua ca țintă; a lua la ochi; a ochi. 2) A atinge cu proiectilul sau cu ceva aruncat; a ochi. 3) fig. A avea în vedere printr-o aluzie; a viza. 4) rar v. a aținti. 2. intranz. 1) A potrivi din ochi ținta pentru a putea nimeri; a ochi. 2) fig. A-și orienta activitatea spre atingerea unui scop (fiind stăpânit de o dorință puternică); a năzui; a tinde; a aspira. /Din țintă

țintí v. 1. a fixa: țintesc ochii vesteji pe a veciniciei porți AL.; 2. fig. a avea drept țintă sau scop. [Tras din țintă].

țintésc v. tr. (d. țintă). Ațintesc, pironesc, privesc fix: a-țĭ ținti ochiĭ (Rar). Ochesc: a ținti bine. Fig. Am de scop: ce ținteștĭ?

țintire s. f., g.-d. art. țintirii; pl. țintiri

țintire s. f., g.-d. art. țintirii; pl. țintiri

țintire s. f., g.-d. art. țintirii; pl. țintiri

ținti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintesc, 3 sg. țintește, imperf. 1 ținteam; conj. prez. 1 sg. să țintesc, 3 să țintească

ținti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintesc, imperf. 3 sg. țintea; conj. prez. 3 să țintească

ținti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintesc, imperf. 3 sg. țintea; conj. prez. 3 sg. și pl. țintească

ȚINTIRE s. ochire, ochit, vizare. (~ unui obiectiv de atins.)

ȚINTIRE s. ochire, ochit, vizare. (~ unui obiectiv de atins.)

ȚINTI vb. 1. a ochi, a viza, (rar) a aținti, (pop.) a chiti, (reg.) a țeli, a țelui, (înv.) a chiorî, a însemna. (A ~ un obiectiv, înainte de a trage.) 2. v. îndrepta. 3. v. aținti. 4. v. aspira.

ȚINTI vb. 1. a ochi, a viza, (rar) a aținti, (pop.) a chiti, (reg.) a țeli, a țelui, (înv.) a chiorî, a însemna. (A ~ un obiectiv, înainte de a trage.) 2. a îndrepta, a întinde, a întoarce, a ochi. (A ~ arma spre...) 3. a aținti, a fixa, a pironi, a țintui, (rar) a sticli, (înv. și reg.) a stîlpi, (rar fig.) scufunda. (Îl ~ cu privirea; își ~ ochii pe...) 4. a aspira, a dori, a jindui, a năzui, a pofti, a pretinde, a rîvni, a tinde, a urmări, a visa, a viza, (rar) a stărui, (înv. și reg.) a năsli, (reg.) a năduli, (prin Transilv. și Mold.) a bărăni, (înv.) a aținti, a bate, a jelui, a nădăjdui. (Nu ~ să fie un geniu.)