8 definiții pentru țintaș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚINTÁȘ, țintași, s. m. Persoană care țintește și trage (bine) cu arcul sau cu pușca; ochitor, trăgător, trăgaci. – Țintă + suf. -aș.

ȚINTÁȘ, țintași, s. m. Persoană care țintește și trage (bine) cu arcul sau cu pușca; ochitor, trăgător, trăgaci. – Țintă + suf. -aș.

țintaș sm [At: DELAVRANCEA, O. II, 106 / A și: (reg) țintaș / Pl: ~i / E: țintă1 + -aș] 1 Persoană care trage la țintă1 (20) Si: ochitor, trăgaci, trăgător, (rar) țintitor (2), (reg) țelaș (1), țeluitor (1). 2 Persoană care trage bine cu arcul sau cu pușca Si: (reg) țelaș (2), țeluitor (2). 3 (Înv; Trs) Țintar (10). 4 (Reg) Bou cu țintă1 (10) în frunte.

ȚINTÁȘ, țintași, s. m. Persoană care țintește și trage (bine) cu arcul sau cu pușca; ochitor, trăgaci, trăgător. Iată: ești țintaș bun? CAMILAR, N. II 352. Sînteți trei voinici tineri și sprinteni, tustrei țintași buni, cu arcurile pe după gît, cu cuțitele la brîu. DELAVRANCEA, O. II 106.

ȚINTÁȘ ~i m. Persoană care țintește bine (cu o armă); ochitor. Un ~ de elită. /țintă + suf. ~aș


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚINTÁȘ s. ochitor, trăgaci, trăgător. (~ de elită.)

ȚINTAȘ s. ochitor, trăgaci, trăgător. (~ de elită.)

Intrare: țintaș
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țintaș
  • țintașul
  • țintașu‑
plural
  • țintași
  • țintașii
genitiv-dativ singular
  • țintaș
  • țintașului
plural
  • țintași
  • țintașilor
vocativ singular
  • țintașule
  • țintașe
plural
  • țintașilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țintaș țintașă

etimologie:

  • Țintă + sufix -aș.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX