ȚIGĂNEASCĂ¹ f. mai ales art. Limba țiganilor. /țigan + suf. ~ească

țigănească f. 1. un fel de horă țărănească luată dela țigani; 2. varietate a jocului în arșici.

PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări tropicale arboricole, cu ciocul mare și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (și convingător), a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = stăncuță; papagal-de-brazi = forfecuță. ♦ Epitet dat unei persoane care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. și peior.) Gură (ca organ al vorbirii). 2. Clește cu dinți, folosit la lucrările de montare sau de reparare a țevilor. – Din ngr. pap(p)aghál(l)os, it. pappagallo.

PEȘTE, pești, s. m. 1. (La pl.) Clasă de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperită cu solzi și bogată în secreții mucoase, cu membrele transformate în înotătoare și cu respirație branhială; (și la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din această clasă. ◊ Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și să execute un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale. La pește = la pescuit. ◊ Expr. Cât ai zice pește = foarte repede. A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nicio vorbă, a nu scoate un cuvânt, a păstra tăcere completă. A trăi (sau a se simți etc.) ca peștele în apă = a trăi bine, a se simți la largul său; a-i merge bine. A trăi (sau a o duce, a se zbate etc.) ca peștele pe uscat = a duce o viață foarte grea; a face eforturi disperate (și zadarnice). A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a se lăuda înainte de izbândă. Când o prinde mâța pește = niciodată. ◊ Compuse: pește-auriu (sau -curcubeu, -soare) = pește de culoare verde-gălbuie, cu pete roșii pe spate și cu dungi albastre pe părțile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); pește-ciocan = specie de rechin din mările calde, cu capul în formă de ciocan (Zygaena malleus); pește-fierăstrău = pește din mările calde, cu botul lung, turtit în formă de lamă dințată (Pristis pristis); pește-de-piatră = a) fusar; b) pietrar; pește-cu-spadă = pește mare cu corpul în formă de fus, cu pielea fără solzi, cu capul mare și cu falca de sus prelungită ca o sabie ascuțită pe ambele muchii (Xiphias gladius); peștele-lui-Solomon = specie de pește din familia salmonidelor (Salmo labrax); pește-țigănesc = a) nume generic pentru diferite specii de pești mici; b) caracudă; c) pălămidă-de-baltă; pește-de-mare = calcan. 2. Carne de pește (1), folosită ca aliment; mâncare preparată din astfel de carne. ◊ Expr. (Fam.) Asta-i altă mâncare de pește = asta e cu totul altceva. 3. (Astron.; n. pr. pl. art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. ♦ Una din cele douăsprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc după fr. poisson) Bărbat întreținut de o femeie. ♦ Proxenet, codoș. – Lat. piscis.

ȚIGĂNI, țigănesc, vb. IV. Refl. A insista mult pentru a obține ceva; a cere ceva cu încăpățânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi îndelung. – Din țigan.

țigănesc, ~ească [At: ANON. CAR. / Pl: ~ești / E: țigan + -esc] 1-3 a Țigan (26-28). 4 a (Îs) Mușchi ~ Preparat alimentar din mușchi de porc condimentat în vederea conservării. 5 a (Îs) Cal ~ Cal mic și sprinten. 6 a (Reg; îs) Ciorbă ~ Un fel de ciorbă făcută cu sânge de iepure. 7-8 sf (Reg; șîs Joc ~a; adesea art) (Melodie după care se execută un anumit) dans popular. 9 a (Reg; îs) Mânătărci (sau mirtăți) ~ești Nume dat unor bureți necomestibili, nedefiniți mai îndeaproape. 10 a (Trs; Ban; îs) Mere ~ești Nume dat unor varietăți de mere de toamnă, cu coajă negricioasă și cu miezul tare. 11 a (Îs) Mere albastre ~ești Nume dat unei varietăți de mere nedefinite mai îndeaproape. 12 a (Mun; îs) Prune ~ești Varietate de prune nedefinită mai îndeaproape. 13 a (Reg; îs) Pere ~ești Nume dat unei varietăți de pere nedefinite mai îndeaproape. 14 a (Îs) Struguri ~ești Struguri cu negi. 15 a (Reg; îs) Păpușoi (sau cucuruz) ~ Varietate de porumb cu boabele de culoare negrie. 16 a (Zlg; reg; îs) Melci ~ești Nume dat unei specii de gasteropode fără cochilie, cu corpul de culoare neagră, probabil limax. 17 a (Îe) A împrumuta (sau a lua) bani ~ești A face rost de bani cu orice preț. 18 a (Îe) A sta ca o pomană ~ească A nu face nimic. 19 a (Orn; Buc; îc) Pasăre-~ească Codobatură (Motacilla alba). 20 a (Orn; Trs; îae) Vrabie (Passer domesticus). 21 a (Iht; reg; îc) Pește-~Țigănuș (10) (Umbra krameri). 22 a (Zlg; reg; îac) Mormoloc. 23 sf (Mol) Numele unui joc de copii la care se folosesc arșicele.

țigăni [At: ANON. CAR. / Pzi: ~nesc / E: țigan] 1 vr A cere ceva cu insistență (ca un țigan (1)). 2 vrr A se târgui îndelung, excesiv. 3 vt (Înv; c. i. obiectul cerut sau persoana de la care se cere ceva) A cere cu insistență. 4 vr A se comporta ca un țigan (1). 5 vt (Rar; dep) A numi pe cineva țigan (1).

ȚIGĂNESC I. adj. 1 De Țigan, privitor la Țigani: traiu ~; neamul ~; limbă țigănească; cinste țigănească 👉 CINSTE4 ¶ 2 🐦 PAPAGAL- ~ = CIOARĂ; – PASĂRE-ȚIGĂNEASCĂ = CODOBATURĂ ¶ 3 🐟 PEȘTE-ȚIGĂNESC¹ = AVAT; – PEȘTE-ȚIGĂNESC² = PĂLĂMIDĂ-DE-BALTĂ. II. ȚIGĂNEASCĂ sf. Un fel de horă ce se joacă în Dobrogea (P.PRV.).

ȚIGĂNI (-ănesc) vb. refl. A se tocmi mult (ca Țiganii): (Sîrbul)... se țigănea pînă i se ura Românului, cerînd să-i mai adaoge pe deasupra cîte o jumătate de baniță (ISP.).

PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări tropicale cățărătoare, cu ciocul mare și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ◊ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (și convingător), a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = stăncuță; papagal-de-brazi = forfecuță. ♦ Epitet dat unei persoane care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. și peior.) Gură (ca organ al vorbirii). 2. Clește cu dinți, folosit la lucrările de montare sau de reparare a țevilor. – Din ngr. pap(p)aghál(l)os, it. pappagallo.

ȚIGĂNI, țigănesc, vb. IV. Refl. A insista mult (și în mod dizgrațios) pentru a obține ceva; a cere ceva cu încăpățânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi (mahalagește). – Din țigan.

PAPAGAL, papagali, s. m. 1. Pasăre tropicală din grupa agățătoarelor, cu ciocul gros și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate și care, dresată, imită vorba omului. Papagalul exclamă disprețuitor și gutural: – Moșneag țicnit! C. PETRESCU, Î. II 122. Povestesc ca papagalii mii de glume și povești, Fără ca să le priceapă. EMINESCU, O. 1157. Lăsînd a sa colivie, In pădure vru să vie Papagalu-a se plimba. ALEXANDRESCU, M. 289. ◊ Expr. (Familiar) A avea papagal = a fi bun de gură. ◊ Compus: papagal-țigănesc = (popular) ceucă. 2. Fig. Persoană care repetă mecanic părerile sau cuvintele altora. Credem că-i putem împărți în pesimiști sinceri și în pesimiști papagali. GHEREA, ST. CR. I 257. 3. Clește cu dinți, pentru țevi. – Variantă: papagai (ȚICHINDEAL, F. 293) s. m.

PASĂRE, păsări, s. f. 1. Vertebrat ovipar, cu corpul acoperit cu pene și cu membrele anterioare transformate în aripi pentru zbor. Păsări de apă albe se înalță pe vîrful catargelor. SAHIA, N. 40. Toate păsările dorm, Numai eu nu mai am somn! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Nu da pasărea din mînă pentru cea de pe gard (= nu lăsa să-ți scape un lucru sigur pentru unul îndoielnic). Toată pasărea pe limba ei piere (= fiecare plătește într-un fel sau altul pentru faptele sale). ◊ Pasăre de curte v. curte. Pasăre călătoare v. călător (3). Pasăre măiastră v. măiestru. ◊ Fig. Pasăre de fier = avion. Trăim într-un veac în care... păsări de fier brăzdează văzduhul. SADOVEANU, E. 62. Lapte de pasăre v. lapte. 2. Compuse: pasăre-muscă = colibri (Trochilus palia). Ochii așteptau fără mirare să vadă apărînd și făpturi potrivite priveliștii: șerpi groși cît brațul, pasărea-muscă, o maimuță balansîndu-se în leagănul de liane. C. PETRESCU, R. DR. 214; pasărea-omătului = pasăre mică, cu pene de diferite culori, predominînd culoarea albă; trăiește în munții Carpați și rareori la șes (Montifringilla nivalis, Fringilla nivalis). Pasărea-omătului... mai cu seamă în munții Carpaților se află într-un număr foarte însemnat. MARIAN, O. I 386; pasărea-paradisului v. paradis; pasărea-cînepei = cînepar; pasărea-morții = cucuvea; pasăre-tătărască = nagîț; pasăre-țigănească = codobatură. – Pl. și: pasări (BUJOR, S. 90, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219). – Variantă: pasere, paseri (SADOVEANU, O. II 540, GÎRLEANU, L. 42, ISPIRESCU, L. 17), s. f.

PEȘTE, pești, s. m. (Uneori cu sens colectiv) 1. Animal vertebrat, cu temperatura corpului variabilă, care trăiește în apă și, în majoritatea cazurilor, are corpul acoperit cu solzi; respiră prin branhii, iar pentru înot are niște aripioare. Peștele nu trage la pescarul cu undiță scumpă și bagaje multe. SADOVEANU, Î. A. 18. Cînd chiuie o dată... mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54. Zece care mocănești... Iar în care ce avut, ce merinde-s de vîndut? Pești de apă curgătoare și de apă stătătoare. ALECSANDRI, P. II 105. Peștele de la cap se impute (= corupția începe de la cei mari, de la cei de sus). Caută să-ți fie supușii vrednici... Dă-le pildă bună, pentru că peștele de la cap se împute. NEGRUZZI, S. I 250. Peștele mare înghite pe cel mic (= cei mici, slabi, neputincioși sînt prada celor puternici). ◊ Pești migratori = pești care trăiesc periodic în fluvii și în mare, migrînd din mare în fluvii și invers. Pești zburători = specii de pești care pot să sară din apă și execută un zbor planat cu ajutorul înotătoarelor pectorale mai dezvoltate. Li s-au mai înfățoșat un lucru vrednic de privire pe fața mării, adecă: o mulțime de pești zburători, care, ivindu-se din apă, strălucea ca soarele. DRĂGHICI, R. 31. Untură de pește = grăsime a unui pește (Gadus morrhua) din mările nordice, folosită ca medicament fortifiant pentru copii. ◊ Expr. Cît ai zice pește = foarte repede, într-o clipă; cît ai clipi (din ochi). A tăcea ca peștele (sau ca un pește) = a nu spune nimic, a nu scoate un cuvînt; a tăcea chitic. Tace ca peștele și tremură ca varga de frică. CREANGĂ, P. 23. A se zbate ca peștele pe uscat = a se lupta neputincios cu ceva; a o duce greu. A trăi ca peștele-n apă = a-i merge bine, a se simți bine, a trăi bine. A fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz = a face planuri cu privire la un lucru înainte de a-l poseda, a se lăuda înainte de izbîndă. Asta e altă mîncare (de pește) v. mîncare. Cînd o prinde mîța pește = niciodată. Ciudă mi-i și rău îmi pare, C-am iubită și nu-i mare. Am nădejde c-o mai crește, Cînd a prinde mîța pește Și coada de urs o crește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 431. ◊ Compuse: pește-ferăstrău = numele unui pește cu botul lung, turtit și dințat (Pristis pectinatus); pește-lup = pește răpitor, cu o gură largă, care înoată foarte repede și trăiește mai ales în rîurile mari (Aspius-aspius); avat, boulean; pește-porcesc = porcușor; pește-țigănesc = pălămidă-de-baltă (Pungitius platygaster); pește-de-piatră = pietrar; pește-cu-spadă = pește de mare, cu corpul lunguieț, în formă de fus, cu capul mare și cu falca superioară prelungită (Xiphias gladius); pește-de-mare = calcan. 2. (Bot.; în compusul) Pește-de-pădure = hamei. Hameiul... se mai numește și curpăn sau pește-de-pădure. ȘEZ. XV 40. 3. (Astron.; la pl., art.) Numele unei constelații din emisfera boreală, compusă din numeroase stele mici.

ȚIGĂNESC, -EASCĂ, țigănești, adj. De țigan, care aparține țiganilor, referitor la țigani; rudăresc.

ȚIGĂNI, țigănesc, vb. IV. Refl. A se tocmi mult, a se calici, a cere ceva cu insistență. Știi tu ce gîndesc și nu mă mai țigănesc. PANN, P. V. II 38.

PAPAGAL ~i m. 1) Pasăre exotică de talie medie sau mică, cu cioc încovoiat, cu penaj divers și viu colorat, care, fiind dresată, poate reproduce fragmente din graiul omenesc. ◊ ~-țigănesc stancă mică; stăncuță. ~-de-brazi pasăre de talie mică, cu cioc scurt, încovoiat, cu penaj brun, având vârfurile cozii dispuse ca lamele unor foarfece; forfecuță. A avea ~ a fi bun de gură. 2) fig. Persoană care repetă întocmai spusele cuiva, fără să le pătrundă. 3) fam. Organ al vorbirii; gură. 4) Clește dințat folosit la montarea sau repararea țevilor. /<ngr. papaghálos, it. pappagallo

ȚIGĂNEASCA² f. art. 1) Dans popular bărbătesc caracterizat prin lovituri în podele și bătăi cu palmele peste carâmbi. 2) Melodie după care se execută acest dans. /țigan + suf. ~ească

ȚIGĂNESC ~ească (~ești) Care ține de țigani; propriu țiganilor. Port ~. /țigan + suf. ~esc

A SE ȚIGĂNI mă ~esc intranz. pop. 1) A cere cu insistență și într-un mod sâcâitor (provocând repulsie). 2) A se târgui prea mult (pentru un lucru minor). /Din țigan

țigănesc a. ce ține de țigani: limba țigănească. V. papagal și pește. ║ adv. țigănește, ca țiganii: înjură țigănește.

țigănì v. a se tocmi într’una: cât m’am țigănit cu ei AL.

1) țigănésc, -eáscă adj. De Țigan: limba țigănească. Fig. Ordinar, vulgar, trivial: purtare țigănească. Papagal țigănesc. (Iron.) cĭoară.

2) țigănésc v. tr. Prefac în Țigan. V. refl. Neguțez (mă tocmesc) ca Țiganiĭ, pînă la plictiseală, ca să obțin un lucru: nu te maĭ țigăni pentru un franc!

papagal-țigănesc (pasăre) s. m., pl. papagali-țigănești

țigănesc (adesea peior.) adj. m., f. țigănească; pl. m. și f. țigănești

țigăni (a se ~) (fam., adesea peior.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țigănesc, 3 sg. se țigănește, imperf. 1 sg. mă țigăneam; conj. prez. 1 sg. să mă țigănesc, 3 să se țigănească; imper. 2 sg. afirm. țigănește-te; ger. țigănindu-mă corectat(ă)

!papagal-țigănesc (pasăre) s. m., pl. papagali-țigănești

țigănesc adj. m., f. țigănească; pl. m. și f. țigănești

!țigăni (a se ~) vb. refl, ind. prez. 3 sg. se țigănește, imperf. 3 sg. se țigănea; conj. prez. 3 să se țigănească

papagal-țigănesc s. m.

țigănesc adj. m., f. țigănească; pl. m. și f. țigănești

țigăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țigănesc, imperf. 3 sg. țigănea; conj. prez. 3 sg. și pl. țigănească

ȚIGĂNEASCĂ s. f. (< adj. țigănesc, -eacă < țigan, cf. sl. ciganinŭ, rus. țâgan + suf. -ească): limbă indiană vorbită de țigani, populație răspândită în foarte multe țări. Țiganii au aparținut grupului indian de nord-vest; ei au pornit ca nomazi și s-au împărțit prin secolul al V-lea e. n. în două ramuri: una asiatică (țiganii din Palestina) și una europeană. Prima dată au venit în Bizanț și în Balcani (secolul al XII-lea), ajungând mai târziu în Moldova (în timpul lui Alexandru cel Bun), în Germania și în Franța (secolul al XV-lea). Unele cronici vechi i-au numit faraoni, deoarece s-au dat drept egipteni, descendență care nu avea nici o acoperire. În Transilvania au fost împământeniți și îndrumați să meargă la școală, ca și în celelalte două provincii românești, odată cu dezrobirea lor de pe latifundiile boierești, unde lucrau alături de țăranii clăcași români, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la stăruințele deosebite ale marelui său ministru Mihail Kogălniceanu. În multe sate din Muntenia, Moldova și Transilvania, țiganii s-au dovedit secole întregi meseriași pricepuți, lucrând ca fierari, potcovari, căldărari, lingurari, lăutari și chiar bijutieri (cei de la orașe practicând nenumărate alte meșteșuguri). Contribuția lăutarilor țigani la culegerea, păstrarea și răspândirea cântecelor noastre populare, a folclorului în general și a celui lăutăresc în special, este unul din marile merite ale acestei etnii din țara noastră. Țiganii europeni au ajuns până în America, iar în ultimele decenii pe toate continentele. Se estimează că în toată lumea se află circa două milioane de țigani, care aparțin la trei religii diferite: creștinism, mahomedanism și iudaism. Limba țigănească a suferit de-a lungul timpului multe transformări atât în vocabular, cât și în structura ei gramaticală, după țara în care locuiesc, încât în momentul de față țiganii din diferitele țări nu se înțeleg între ei. Din limba lor au intrat multe cuvinte în argourile folosite în țările Europei, iar uneori chiar în limbajul familiar. Cuvintele de origine țigănească barosan, biștari, a hali, a mangli, mișto etc. sunt de mult folosite în diferitele medii sociale de la noi. Limba țigănească a devenit obiect al cercetării lingvistice din România prin contribuția adusă, în acest sens, de Al. Graur.

țigăneasca v. luncanul.

ROMANY (ROMANI, ȚIGĂNEASCĂ) (< (rom²) adj. Limbă indo-europeană din ramura indo-iraniană, grupul indic. Are patru mari grupuri dialectale (căldăresc, ursăresc, carpatic și spoitoresc), fiecare cu mai multe graiuri. Limba r., cu c. 3 mil. vorbitori, este utilizată în țări de pe toate continentele, cei mai mulți în E Europei. Din 1990 există un alfabet standard al limbii r., ale cărei începuturi datează din prima jumătate a sec. 20. Sin. subst. romanes.

roată țigănească expr. sistem de întrajutorare bănească practicată de un grup de salariați la locul de muncă, sub forma unei colecte bănești distribuite lunar, pe rând, participanților la sistem.

țigăni, țigănesc v. r. 1. a insista în mod penibil și zgomotos pentru a obține ceva; a cere ceva cu insistență 2. a se târgui; a se tocmi în mod exagerat 3. a se comporta în mod necivilizat, zgomotos, strident

ALBINĂ-ȚIGĂNEASCĂ s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.

PAPAGAL-ȚIGĂNESC s. v. ceucă, stancă, stăncuță.

PASĂRE-ȚIGĂNEASCĂ s. v. codobatură, prundar, prundaș.

PEȘTE-ȚIGĂNESC s. v. avat, ghidrin, pălămidă-de-baltă.

PORUMBEL-ȚIGĂNESC s. v. ceucă, stancă, stăncuță.

ȚIGĂNESC adj. (rar) țigan.

albină-țigănească s. v. BĂRZĂUN. BONDAR. GĂRGĂUN.

papagal-țigănesc s. v. CEUCĂ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.

pasăre-țigănească s. v. CODOBATURĂ. PRUNDAR. PRUNDAȘ.

pește-țigănesc s. v. AVAT. GHIDRIN. PĂLĂMIDĂ-DE-BALTĂ.

porumbel-țigănesc s. v. CEUCĂ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.

ȚIGĂNESC adj. (rar) țigan.

țigăní, țigănesc, v.r. 1. A se târgui în mod insistent. 2. A se certa, a căuta gâlceavă. – Din țigan (DEX, MDA).

țigăni, țigănesc, vb. refl. – A se târgui în mod insistent; a se certa, a căuta gâlceavă. – Din țigan (DEX, MDA).