ȚIGÂI, țigâi, s. m. (Reg.) Specie de gândac mare, negru cu pete galbene, care trăiește prin pădurile de conifere (Hylobius abietis). – Et. nec.

țigâi sm [At: MARIAN, INS. 88 / Pl: ~ / E: ns cf țâgâli] (Ent; Trs) Gândac cu corpul lunguieț, negru cu pete galbene, cu capul mic având o prelungire foarte ascuțită, în vârful căreia se află mandibulele și care atacă brazii tineri Si: (reg) țigâinat (Hylobius abietis).

ȚIGÂI, țigâi, s. m. Specie de gândac mare, negru cu pete galbene, care trăiește prin pădurile de conifere (Hylobius abietis). – Et. nec.

ȚIGAIE, țigăi, adj. f. (Despre lână) Scurtă și creață, moale, mătăsoasă; (despre oi) cu lână scurtă, creață și mătăsoasă. ♦ (Substantivat) Rasă de oi autohtonă, crescută pentru producția de lână semifină, de carne și lapte; oaie din această rasă. – Et. nec.

țigai sm, a vz țigaie

țigaie [At: (a. 1649) IORGA, S. D. X, 48 / V: (reg) țigău sm, țigai sm, a, ~gâie a, ~are (Pl: țigări, țigare), ~ară (Pl: țigare) sf, a, țigar sm, ~gără sf, a, ~gâră (Pl: țigâre), țighire^[1] (Pl: țighire), cig~^[2] (Pl: cigăi), cigare^[3] a / Pl: țigăi / E: nct] 1 sf Rasă de oi cu lână scurtă, creață, moale și fină. 2-3 sf, a (Oaie) cu lână scurtă, creață, moale și fină. 4 a (D. lână) Care este obținut de la oaie țigaie (3). 5 sf (Reg) Lână obținută de la oaia țigaie (3). 6 sf (Îvr) Lână de calitate inferioară. 7 sf Stofă fabricată din lână țigaie (4). 8 a Care este făcut din lână țigaie (4). 9-10 sm (Reg; îf țigai, țigar, țigău) Berbece (sau miel) de rasă țigaie (1).

țigară² sf, a vz țigaie

țigare² sf, a vz țigaie

țigără¹ sf, a vz țigaie

țigâie a vz țigaie

țighiră^[1] a vz țigaie

ȚIGAIE, țigăi, adj. (Despre lână) Scurtă și creață, moale, mătăsoasă; (despre oi) cu lână scurtă, creață și mătăsoasă. ♦ (Substantivat) Rasă de oi autohtonă, crescută pentru producția de lână semifină, de carne și lapte; oaie din această rasă. – Et. nec.

ȚIGAIE, țigăi, adj. f. (Despre lînă) Scurtă și creață, cu firul moale, fin și mătăsos; (despre oi) care are astfel de lînă. Turma sa de oi trece peste o mie de capete, parte merinoase, parte țigăi și parte țurcance. I. IONESCU, D. 352. Urcă și coboară Și drumul măsoară Trei turme de oi, De oi tot țigăi. TEODORESCU, P. P. 435. Două oi țigăi, bîrsane Și copile năzdrăvane. ALECSANDRI, P. P. 302. ◊ (Substantivat) Majurul răspunde cu capul de fiecare țigaie. CAMILAR, N. I 451. Cu ițari de țigaie și încălțați cu opincuțe, spălați curat și pieptănați. CREANGĂ, A. 75. ♦ (Substantivat) Rasă de oi cu lînă moale și fină.

ȚIGAIE² ~ăi adj. (despre oi) Care are lână scurtă, moale și creață. ◊ Lână ~ lână cu firul scurt și creț. /Orig. nec.

țigáĭ și țigăŭ, -áĭe adj., pl. m. și f. țigaĭ, ca laĭ, lăŭ (cp. cu germ ziege, capră, și cu rom. țiclăŭ). Se zice despre un fel de oĭ cu lîna maĭ mică, bătută și mătăsoasă, de calitatea cea maĭ bună: berbec țigaĭ (saŭ țigăŭ), oaĭe țigaĭe. De oaĭe țigaĭe: lînă țigaĭe. Făcut din asemenea lînă: postav țigaĭ (Acad. la bîrsan). V. țurcan.

țigăŭ, V. țigaĭ.

țigâi (gândac) (reg.) s. m., pl. țigâi, art. țigâii

țigâi (reg.) s. m., pl. țigâi, art. țigâii

țigâi s. m., pl. țigâi, art. țigâii

țigaie¹ adj. f. (oaie ~), pl. țigăi

țigaie adj. f., s. f., pl. țigăi

țigaie adj. f., s. f., pl. țigăi

țigaie