27 de definiții pentru țărm țărmur țărmure (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚĂRM, țărmuri, s. n. Fâșie de pământ de-a lungul unei ape mari; p. ext. regiune de lângă o apă mare. ♦ Fig. Tărâm, ținut, meleag. [Var.: (înv.) țắrmur, țắrmure s. n.] – Din țărmur (înv., probabil < lat.).

ȚĂRM, țărmuri, s. n. Fâșie de pământ de-a lungul unei ape mari; p. ext. regiune de lângă o apă mare. ♦ Fig. Tărâm, ținut, meleag. [Var.: (înv.) țắrmur, țắrmure s. n.] – Din țărmur (înv., probabil < lat.).

țărm sn [At: CORESI, EV. 237 / V: (îrg) ~ur snm, ~ure smnf (înv) țermure, (reg) ~or, ~ore sn, țârmure, (îvr) țârm sn, țarmură sf / S și: țerm / Pl: ~uri, (înv) ~ure, (asr) ~i sm / E: sgp țărmuri al lui țărmur, țărmur pbl ml *termulus cf lat terminus] 1 Fâșie de pământ de-a lungul unei ape (mari), mai ales lângă mare Si: coastă1 (27), faleză (1), liman, litoral, mal1, margine, plajă, pristaniște, râpă1, schele, vad. 2 (Pex) Regiune situată lângă o întindere de apă. 3 (Pgn) Ținut1 (21). 4 (Fig) Limită. 5 (Fig) Parte a unei suprafețe de teren, a unui teritoriu, aflată la margine. 6 (Îla) Fără de ~uri Fără margini Si: nemărginit, nețărmurit. 7 (Îrg) Coastă abruptă a unui deal Si: râpă. 8 (Îrg) Prăpastie. 9 (îrg) Ridicătură de pământ. 10 (Îrg) Coamă de deal. 11 (Îrg) Deal abrupt. 12 (Îrg) Munte. 13 (Reg; îs) Țârmure de neauă Troian1. 14 (Reg; îf țărmur, țărmure) Ridicătură de pământ în mijlocul unei ape. 15 (Îaf) Insulă pe un lac. 16 (Reg; îf țârmure) Zăgaz la moară.

ȚĂRM, țărmuri, s. n. 1. Fîșie îngustă de pămînt de-a lungul unei ape mari, mai ales de-a lungul unei mări (v. mal); p. ext. regiune de lîngă o apă (mai ales de lîngă o mare). Lîngă țărmul tristei mări M-am oprit pe-o stîncă. TOPÎRCEANU, B. 84. Dunărea, lărgită, taie o curbă în țărmul romînesc. VLAHUȚĂ, R. P. 7. La un semn, un țărm de altul, legînd vas de vas, se leagă. EMINESCU, O. I 144. ◊ Fig. Către nici un țărm al vieții n-am s-ajung să odihnesc. MACEDONSKI, O. I 95. 2. Fig. Ținut, tărîm. Lună, tu, stăpîn-a mării... Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130. Eu sînt în voia soartei un vecinic călător... Purtat printre popoare din țărmuri depărtate. ALECSANDRI, T. II 80. – Pl. și: (m.) țărmi (NECULUȚĂ, Ț. D. 31, MACEDONSKI, O. III 3). – Variante: țắrmur (GORJAN, H. I 41), țắrmure (SLAVICI, O. I 222, RUSSO, O. 105) s. m.

ȚĂRM ~uri n. 1) Fâșie de pământ de-a lungul unei ape mari; liman. ◊ ~ul mării litoral. 2) fig. Regiune alăturată unei astfel de fâșii. ~ul de nord. /Din țărmur înv.

țărm n, pl. urĭ (lat. *térmulus [var. din termen și términus], termin, hotar, de unde s’a făcut *țărmur, țărmurĭ m., apoĭ, după mal, malurĭ, s’a făcut un sing. neutru țărm. Cp. cu ram și ramură). Rar. Mal (de mare, de rîŭ, de lac): luntrea a ajuns la țărm. – În L. V. m. țărmure, pl. art. țărmuriĭ. Rar țermure. Și azĭ scriŭ uniĭ țerm.[1]

  1. În original, tipărit greșit: (... Cp. cu arm și ramură)... LauraGellner

ȚẮRMUR s. n. v. țărm.

ȚẮRMUR s. n. v. țărm.

ȚẮRMURE s. n. v. țărm.

ȚẮRMURE s. n. v. țărm.

țărm(ure) n. 1. marginea unei mări, a unui fluviu, rîu, lac; 2. fig. limită: pe țărmul scurtei vieți AL. [Lat. TERMINUS (printr’o formă intermediară *TERMULUS); forma țărm e abstrasă din pl. țărmuri].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țărm s. n., pl. țắrmuri

arată toate definițiile

Intrare: țărm
țărm1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țărm
  • țărmul
  • țărmu‑
plural
  • țărmuri
  • țărmurile
genitiv-dativ singular
  • țărm
  • țărmului
plural
  • țărmuri
  • țărmurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țărmur
  • țărmurul
  • țărmuru‑
plural
  • țărmure
  • țărmurele
genitiv-dativ singular
  • țărmur
  • țărmurului
plural
  • țărmure
  • țărmurelor
vocativ singular
plural
țărmure substantiv neutru
substantiv neutru (N30)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țărmure
  • țărmurele
plural
  • țărmure
  • țărmurele
genitiv-dativ singular
  • țărmure
  • țărmurelui
plural
  • țărmure
  • țărmurelor
vocativ singular
plural
țărm2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țărm
  • țărmul
  • țărmu‑
plural
  • țărmi
  • țărmii
genitiv-dativ singular
  • țărm
  • țărmului
plural
  • țărmi
  • țărmilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țărm țărmur țărmure

  • 1. Fâșie de pământ de-a lungul unei ape mari.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC diminutive: țărmurel 4 exemple
    exemple
    • Lîngă țărmul tristei mări M-am oprit pe-o stîncă. TOPÎRCEANU, B. 84.
      surse: DLRLC
    • Dunărea, lărgită, taie o curbă în țărmul romînesc. VLAHUȚĂ, R. P. 7.
      surse: DLRLC
    • La un semn, un țărm de altul, legînd vas de vas, se leagă. EMINESCU, O. I 144.
      surse: DLRLC
    • figurat Către nici un țărm al vieții n-am s-ajung să odihnesc. MACEDONSKI, O. I 95.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Regiune de lângă o apă mare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • exemple
      • Lună, tu, stăpîn-a mării... Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130.
        surse: DLRLC
      • Eu sînt în voia soartei un vecinic călător... Purtat printre popoare din țărmuri depărtate. ALECSANDRI, T. II 80.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • învechit țărmur (probabil din limba latină).
    surse: DEX '09 DEX '98