2 intrări

40 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚĂNDĂRÍ, țăndăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face țăndări; a sfărâma în bucăți. – Din țandără.

țăndări [At: MOLNAR, D. 300/22 / V: (pop) ~duri, (reg) țân~, țânduri, ~dura / Pzi: ~resc / E: țandără] 1-2 vtr A (se) preface în țăndări (1) Si: a (se) sfărâma, (reg) a țăndărui. 3 vt (Reg) A bate șipci în pereții unei case din lemn înainte de a-i lipi cu lut Si: a cercui (6).

ȚĂNDĂRÍ, țăndăresc, vb. IV. Tranz. A face țăndări; a sfărâma în bucăți. – Din țandără.

ȚĂNDĂRÍ, țăndăresc, vb. IV. Tranz. A sfărîma în țăndări. Armele... țăndărite de războaie ți le-aduc. CONACHI, P. 219.

A ȚĂNDĂRÍ ~ésc tranz. rar A preface în țăndări. /Din țandără

ȚÁNDĂRĂ, țăndări, s. f. Bucățică (subțire și lunguiață) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere; așchie. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țandăra = a se înfuria, a se supăra. [Var.: (reg.) țándură, țấndără s. f.] – Din săs. zänder (<germ. Zunder), magh. candra.

ȚÁNDURĂ s. f. v. țandără.

ȚÁNDURĂ s. f. v. țandără.

ȚÁNDURĂ s. f. v. țandără.

ȚẤNDĂRĂ s. f. v. țandără.

țandără sf [At: MOLNAR, D. 50/4 / V: (pop) ~dură (Pl: țănduri, țăndure), (înv) ~dară, ~deră, (reg) ~dâră, țân~, țendură sf, ~dăr, ~dur (Pl: ~duri) smn, ~dră, zandură (Pl: zănduri) sf, zandur sn / Pl: țăndări, (reg) ~ri, țăndăre / E: săs zander (ger Zunder)] 1 Bucată mică (subțire și lunguiață) care se desprinde dintr-un lemn, dintr-un os, dintr-o piatră etc., prin cioplire, spargere, lovire etc. Si: așchie (1), smicea, (înv) oțapoc, (reg) salcă1, sălângă, scăborcă, sclepeniță, țașcă (1). 2 (Îe) A-i sări (cuiva) ~ra A se înfuria. 3 (Rar; îe) A avea o ~ră în cap A fi indispus. 4 (Rar) Schijă. 5 (Reg) Țeapă care intră sub piele sau sub unghie. 6 (Reg) Bucată mică, neînsemnată. 7 Bucată dintr-un obiect de sticlă, de faianță, de lut etc. spart Si: ciob (1), hârb (2), spărtură, (reg) breanc, tioc. 8 (Reg) Bucată despicată dintr-un lemn sau dintr-o scândură, având diferite întrebuințări. 9 (Reg) Vergea care se bate pe pereții de bârne ai clădirilor pentru a fixa tencuiala sau lipitura. 10 (Reg) Fiecare dintre bucățile de lemn așezate într-un gard. 11 (Înv; csc) Lemn pentru foc. 12 (Îf țândăra) Numele unui dans popular din Banat.

țandâră sf vz țandără

țândără sf vz țandără

arată toate definițiile

Intrare: țăndări
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țăndări
  • țăndărire
  • țăndărit
  • țăndăritu‑
  • țăndărind
  • țăndărindu‑
singular plural
  • țăndărește
  • țăndăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țăndăresc
(să)
  • țăndăresc
  • țăndăream
  • țăndării
  • țăndărisem
a II-a (tu)
  • țăndărești
(să)
  • țăndărești
  • țăndăreai
  • țăndăriși
  • țăndăriseși
a III-a (el, ea)
  • țăndărește
(să)
  • țăndărească
  • țăndărea
  • țăndări
  • țăndărise
plural I (noi)
  • țăndărim
(să)
  • țăndărim
  • țăndăream
  • țăndărirăm
  • țăndăriserăm
  • țăndărisem
a II-a (voi)
  • țăndăriți
(să)
  • țăndăriți
  • țăndăreați
  • țăndărirăți
  • țăndăriserăți
  • țăndăriseți
a III-a (ei, ele)
  • țăndăresc
(să)
  • țăndărească
  • țăndăreau
  • țăndări
  • țăndăriseră
Intrare: țandără
țandără substantiv feminin
substantiv feminin (F52)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țandără
  • țandăra
plural
  • țăndări
  • țăndările
genitiv-dativ singular
  • țăndări
  • țăndării
plural
  • țăndări
  • țăndărilor
vocativ singular
plural
țandură substantiv feminin
substantiv feminin (F52)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țandură
  • țandura
plural
  • țănduri
  • țăndurile
genitiv-dativ singular
  • țănduri
  • țăndurii
plural
  • țănduri
  • țăndurilor
vocativ singular
plural
țândără substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țândără
  • țândăra
plural
  • țândări
  • țândările
genitiv-dativ singular
  • țândări
  • țândării
plural
  • țândări
  • țândărilor
vocativ singular
plural
țândră substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țândră
  • țândra
plural
  • țândre
  • țândrele
genitiv-dativ singular
  • țândre
  • țândrei
plural
  • țândre
  • țândrelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țăndări

  • 1. rar A face țăndări; a sfărâma în bucăți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Armele... țăndărite de războaie ți le-aduc. CONACHI, P. 219.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • țandără
    surse: DEX '09 DEX '98

țandără țandură țândără țândră

  • 1. Bucățică (subțire și lunguiață) care se desprinde sau care sare dintr-un lemn, dintr-o piatră etc. prin cioplire sau spargere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: așchie surcea diminutive: țăndărică (țandără) un exemplu
    exemple
    • El răscolea jăratecul cu o țandără de lemn. ISPIRESCU, L. 248.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Bucată spartă dintr-un obiect de sticlă sau de ceramică.
      surse: DLRLC sinonime: ciob 5 exemple
      exemple
      • Deodată un geam zbură în țăndări. DUMITRIU, N. 111.
        surse: DLRLC
      • Adesea... ieșea la iveală cîte o țandără de oală roșie. GALACTION, O. I 115.
        surse: DLRLC
      • De spaimă a scăpat din mînă un clondir, care s-a făcut țăndări. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 81.
        surse: DLRLC
      • Trîntește paharul pe masa de marmură, prefăcîndu-l în țăndări. CARAGIALE, O. II 237.
        surse: DLRLC
      • figurat Să nu-ncerce vrăjmașul să s-atingă de noi, că-l facem țăndări! V. ROM. noiembrie 1953, 156.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie A-i sări (cuiva) țandăra = a se înfuria, a se supăra.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Cînd îi sărea țandăra, nu mai ținea în samă nimic. SADOVEANU, O. VI 207.
        surse: DLRLC
      • Din nimic îi sare țandăra. BASSARABESCU, S. N. 190.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • zänder (din limba germană Zunder)
  • surse: DEX '09