3 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚĂCĂLÍE, țăcălii, s. f. (Reg. și fam.) Barbă mică și ascuțită; cioc, barbișon. – Et. nec.

țăcălie2 sf [At: DAMÉ, T. 8 / Pl: ~ii / E: ns cf țăcală2] (Reg) 1 Străgălie la car. 2 Clopoțel care se pune la gâtul unor animale.

țăcălie1 sf [At: CARAGIALE, O. II, 217 / V: (reg) țâc~, cățăl~ / Pl: ~ii / E: pbl țacă1 + -ălie] 1 (Reg) Frigare (1). 2 (Îla) La ~ Fript la frigare, deasupra jeraticului. 3 Bucată de lemn, care servește la fixarea ceaunului când se mestecă mămăliga. 4 (Olt; Mun; mpl) Leațuri mici Si: stinghii, așchiuțe, surcele. 5 (Trs) Ridicătură înaltă de teren. 6 (Trs) Vârf (ascuțit) de deal Si: țiclău1 (1). 7 (Fam) Barbă mică și ascuțită Si: barbișon, cioc5 (27). 8 (Mun; dep) Epitet dat unei persoane care poartă cioc. 9 (Mun; dep) Epitet dat unei persoane cu chelie.

ȚĂCĂLÍE, țăcălii, s. f. Barbă mică și ascuțită; cioc, barbișon. – Et. nec.

ȚĂCĂLÍE2, țăcălii, s. f. Străgălie (1).

ȚĂCĂLÍE1, țăcălii, s. f. Bărbuță mică și ascuțită; barbișon, cioc2 (3). Barba, mai mult țăcălie. STANCU, D. 177. Din întreaga făptură a omului, atîta ai desprins: ochii și țăcălia. PAS, Z. I 318. Și, dacă s-au adunat ei toți cu toții, împăratul s-a tras de țăcălie scrîșnind strașnic. CARAGIALE, S. N. 9.

ȚĂCĂLÍE ~i f. Barbă mică și ascuțită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; barbișon; cioc. /Orig. nec.

țăcălie f. 1. străgălie; 2. fam. ciocul bărbiei: împăratul s’a tras de țăcălie, scrâșnind strașnic CAR.; 3. Tr. frigare de lemn. [Origină necunoscută].

țăcălíe f. (var. din țaclă și țiglă 2). Vest. Frigare de lemn (țiglă, proțap): crap la țăcălie (Turtucaĭa). Fam. Barbă (de păr) ascuțită. V. cocaĭe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țăcălíe (reg., fam.) s. f., art. țăcălía, g.-d. art. țăcălíei; pl. țăcălíi, art. țăcălíile

țăcălíe s. f., art. țăcălía, g.-d. art. țăcălíei; pl. țăcălíi, art. țăcălíile


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚĂCĂLÍE s. v. străgălie.

ȚĂCĂLIE s. barbișon, bărbuță, cioc, (franțuzism rar) barbișă. (El poartă ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țăcălíe, țăcălíi, s.f. (reg.) 1. frigare, țaglă. 2. (la pl.) stinghii, surcele. 3. vârf (ascuțit) de deal. 4. persoană cu chelie.

Intrare: țăcălie
țâcălie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țăcălie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țăcălie (barbă)
țăcălie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țăcălie
  • țăcălia
plural
  • țăcălii
  • țăcăliile
genitiv-dativ singular
  • țăcălii
  • țăcăliei
plural
  • țăcălii
  • țăcăliilor
vocativ singular
plural
Intrare: țăcălie (străgălie)
țăcălie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țăcălie
  • țăcălia
plural
  • țăcălii
  • țăcăliile
genitiv-dativ singular
  • țăcălii
  • țăcăliei
plural
  • țăcălii
  • țăcăliilor
vocativ singular
plural

țăcălie (barbă)

  • 1. regional familiar Barbă mică și ascuțită.
    exemple
    • Barba, mai mult țăcălie. STANCU, D. 177.
      surse: DLRLC
    • Din întreaga făptură a omului, atîta ai desprins: ochii și țăcălia. PAS, Z. I 318.
      surse: DLRLC
    • Și, dacă s-au adunat ei toți cu toții, împăratul s-a tras de țăcălie scrîșnind strașnic. CARAGIALE, S. N. 9.
      surse: DLRLC

etimologie:

țăcălie (străgălie)

etimologie: