2 intrări

18 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚĂCĂLÍE, țăcălii, s. f. (Reg. și fam.) Barbă mică și ascuțită; cioc, barbișon. – Et. nec.

țăcălie2 sf [At: DAMÉ, T. 8 / Pl: ~ii / E: ns cf țăcală2] (Reg) 1 Străgălie la car. 2 Clopoțel care se pune la gâtul unor animale.

țăcălie1 sf [At: CARAGIALE, O. II, 217 / V: (reg) țâc~, cățăl~ / Pl: ~ii / E: pbl țacă1 + -ălie] 1 (Reg) Frigare (1). 2 (Îla) La ~ Fript la frigare, deasupra jeraticului. 3 Bucată de lemn, care servește la fixarea ceaunului când se mestecă mămăliga. 4 (Olt; Mun; mpl) Leațuri mici Si: stinghii, așchiuțe, surcele. 5 (Trs) Ridicătură înaltă de teren. 6 (Trs) Vârf (ascuțit) de deal Si: țiclău1 (1). 7 (Fam) Barbă mică și ascuțită Si: barbișon, cioc5 (27). 8 (Mun; dep) Epitet dat unei persoane care poartă cioc. 9 (Mun; dep) Epitet dat unei persoane cu chelie.

ȚĂCĂLÍE, țăcălii, s. f. Barbă mică și ascuțită; cioc, barbișon. – Et. nec.

ȚĂCĂLÍE1, țăcălii, s. f. Bărbuță mică și ascuțită; barbișon, cioc2 (3). Barba, mai mult țăcălie. STANCU, D. 177. Din întreaga făptură a omului, atîta ai desprins: ochii și țăcălia. PAS, Z. I 318. Și, dacă s-au adunat ei toți cu toții, împăratul s-a tras de țăcălie scrîșnind strașnic. CARAGIALE, S. N. 9.

ȚĂCĂLÍE2, țăcălii, s. f. Străgălie (1).

ȚĂCĂLÍE ~i f. Barbă mică și ascuțită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei; barbișon; cioc. /Orig. nec.

țăcălie f. 1. străgălie; 2. fam. ciocul bărbiei: împăratul s’a tras de țăcălie, scrâșnind strașnic CAR.; 3. Tr. frigare de lemn. [Origină necunoscută].

țăcălíe f. (var. din țaclă și țiglă 2). Vest. Frigare de lemn (țiglă, proțap): crap la țăcălie (Turtucaĭa). Fam. Barbă (de păr) ascuțită. V. cocaĭe.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

țăcălie (reg., fam.) s. f., art. țăcălia, g.-d. art. țăcăliei; pl. țăcălii, art. țăcăliile (desp. -li-i-)

țăcălie (reg., fam.) s. f., art. țăcălia, g.-d. art. țăcăliei; pl. țăcălii, art. țăcăliile

țăcălíe s. f., art. țăcălía, g.-d. art. țăcălíei; pl. țăcălíi, art. țăcălíile

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȚĂCĂLIE s. barbișon, bărbuță, cioc, (franțuzism rar) barbișă. (El poartă ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țăcălíe, țăcălíi, s.f. (reg.) 1. frigare, țaglă. 2. (la pl.) stinghii, surcele. 3. vârf (ascuțit) de deal. 4. persoană cu chelie.

Intrare: țăcălie (barbă)
țăcălie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țăcălie
  • țăcălia
plural
  • țăcălii
  • țăcăliile
genitiv-dativ singular
  • țăcălii
  • țăcăliei
plural
  • țăcălii
  • țăcăliilor
vocativ singular
plural
țâcălie
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țăcălie (străgălie)
țăcălie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țăcălie
  • țăcălia
plural
  • țăcălii
  • țăcăliile
genitiv-dativ singular
  • țăcălii
  • țăcăliei
plural
  • țăcălii
  • țăcăliilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țăcălie, țăcăliisubstantiv feminin

  • 1. regional familiar Barbă mică și ascuțită. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Barba, mai mult țăcălie. STANCU, D. 177. DLRLC
    • format_quote Din întreaga făptură a omului, atîta ai desprins: ochii și țăcălia. PAS, Z. I 318. DLRLC
    • format_quote Și, dacă s-au adunat ei toți cu toții, împăratul s-a tras de țăcălie scrîșnind strașnic. CARAGIALE, S. N. 9. DLRLC
etimologie:

țăcălie, țăcăliisubstantiv feminin

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.