șură² sf vz șiră¹

șură¹ sf [At: (a. 1551) D. BOGDAN, GL. 108 / V: (reg) șira / Pl: ~re, ~ri / E: ger dal Schûr, săs Schyren] 1 (Pop) Clădire anexă într-o gospodărie (rurală), de obicei cu mai multe încăperi, care servește mai ales la depozitarea nutrețului, a cerealelor, a uneltelor agricole etc. sau la adăpostirea vitelor și a cailor Si: (reg) ștalău (2). 2 (Pop; prc) Șopron (1). 3 (Pop; îe) A avea o gură cât o ~ A vorbi mult și zgomotos. 4 (Buc) Prelungire a acoperișului unei case, care servește ca adăpost. 5 (Reg) Strungă (la stână).

ȘURĂ, șuri, s. f. 1. Construcție anexă pe lîngă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. O văd pe mama-n colțul șurii, Așază-ncet merindea-n glugă. GOGA, P. 21. Fundul ogrăzii era o șură mare și pustie. DUNĂREANU, CH. 174. Ce șuri și ocoale pentru boi și va perdea pentru oi... și cîte alte lucruri de gospodări. CREANGĂ, P. 153. ◊ Expr. A avea o gură cît o șură. v. gură (I 3). 2. Șiră de paie, de fîn etc.; gireadă. Șira, șura și, gireada are o bază dreptunghiulară, una din cele două laturi mici sau amîndouă... putînd fi curbe sau jumăți circulare. PAMFILE, A. R. 145. – Pl. și: șure (STANCU, D. 125, ODOBESCU, S. 13.

ȘURĂ ~i f. Construcție într-o gospodărie țărănească care servește pentru depozitarea nutrețului, a cerealelor etc. ◊ A căsca o gură cât o ~ a deschide larg gura. A avea o gură cât o ~ a) a avea gură mare; b) a vorbi mult și zgomotos; a fi guraliv. [G.-D. șurii; Pl. și șure] /<germ. Schur, săș. Schyren

ȘURĂ s.f. (Mold., Ban., Trans. SV) Șopron. A: Pe Struțocamilă într-o șură închidzind, mîncarea și băutura la măsură îi orînduiră. CANTEMIR, IST. C: Grîul strîngeți în șura mea. N TEST. (1648). Li-i plină de grîu șura. VCC, 19. Shurĕ. Horreum. AC, 373. Horreum. Sura. Csür. LEX. MARS., 213. Etimologie: germ. dial. Schûr, săs. Schyren. Cf. p o i a t ă (1).

șură f. clădire massivă sau ușoară pentru adăpostirea recoltei și a nutrețurilor peste iarnă. [Sas. SCHYRE (nemț. Scheuer)].

șúră f., pl. ĭ (rut. šúra, d. germ. scheuer, dial. schûr, șopron). Est. Șopron. A avea o gură cît o șură, a avea obiceĭ să vorbeștĭ tare saŭ să răcneștĭ.

ȘIRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șură s. f.] – Lat. *sira.

șiră² sf vz șură¹

șiră¹ sf [At: GOLESCU, Î. 81 / V: (reg) (2-3) sâră, (1) șură / Pl: șire, (pop) șiri / E: ml *sira < ngr σειρά] 1 (Pop) Grămadă mare de paie¹, fân, snopi etc., clădită în formă de prismă și terminată în partea superioară cu o coamă (ascuțită) Si: claie (1), stog, (reg) gireadă. 2 (Atm; îs) ~ra spinării (sau, reg, spatelor) Coloana vertebrală. 3 (Atm; reg; îs) ~ra pieptului Furca (13) pieptului.

ȘIRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șură s. f.] – Din lat. *sira.

ȘIRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie (mai rar de fîn, de snopi), clădită în formă de prismă și terminată în partea superioară cu o coamă (ascuțită); gireadă. V. claie. Verdele acum albăstrui al lanurilor de porumb, galbenul miriștilor și al șirelor de paie par scăldate într-o lumină tare, aurie. CAMIL PETRESCU, O. I 292. [Paiele] din șira începută sînt pătrunse de apă. STĂNOIU, C. I. 62. Fînul se vinde în claie și șiră. I. IONESCU, M. 415. 2. (Anat.; în expr.) Șira spinării = coloana vertebrală. Vartolomeu Diaconu simte broboane de sudoare înghețîndu-i pe șira spinării. C. PETRESCU, A. 295. Durerea însă îl copleși curînd, parcă i s-ar fi rupt șira spinării. REBREANU, I. 40. Fiori reci îi trec prin șira spinării. DELAVRANCEA, H. T. 35.

ȘIRĂ ~e f. 1) pop. Grămadă înaltă (de paie, de coceni, de fân etc.) clădită în formă de prismă; scârtă; gireadă. 2): ~a spinării coloana vertebrală. /cf. sir

șiră f. 1. șir lung: cal cu o șiră de stele roșcate pe spinare OD.; 2. grămadă lunguiață (așezată în lungul vântului): șire de fân și de grâu; 3. șira spinării, coloana vertebrală.

șíră f., pl. e (var. din șir). Șir de lucrurĭ, maĭ ales vorbind de clăĭ (stogurĭ) lungĭ: o șiră de paĭe. Șira spinăriĭ, coloana vertebrală, spinarea.

șură s. f., g.-d. art. șurii; pl. șuri

șură s. f., g.-d. art. șurii; pl. șuri

șură s. f., g.-d. art. șurii; pl. șuri/șure

șiră s. f., g.-d. art. șirei; pl. șire

șiră s. f., g.-d. art. șirei; pl. șire

șiră s. f., g.-d. art. șirei; pl. șire

șiră, -re.

ȘURĂ s. șopron, (pop.) șopru (reg.) saivan, (Transilv.) colnă, (prin Transilv., Maram. și Mold.) ștalău. (~ pentru nutreț.)

ȘURĂ s. șopron, (pop.) șopru, (reg.) saivan, (Transilv.) colnă, (prin Transilv., Maram. și Mold.) ștalău. (~ pentru nutreț.)

ȘIRA SPATELOR s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

ȘIRĂ s. 1. (Mold. și Transilv.) gireadă, (Transilv.) săcastru. (~ de paie, de fân.) 2. (ANAT.) șira spinării = coloană vertebrală, (reg.) șira spatelor, (înv.) greabănul spinării, osul spinării.

șira spatelor s. v. COLOANĂ VERTEBRALĂ. ȘIRA SPINĂRII.

ȘIRĂ s. 1. (Mold. și Transilv.) gireadă, (Transilv.) săcastru. (~ de paie, de fîn.) 2. (ANAT.) șira spinării = coloană vertebrală, (reg.) șira spatelor, (înv.) greabănul spinării, osul spinării.

șură (șuri), s. f. – 1. Grînar, hambar. – 2. Adăpost, refugiu. Germ. Scheuer, prin intermediul rut. šura (Diez, Gramm., I, 129; Tiktin; Bogrea, Dacor., IV, 849), săs. Schyren (Mîndrescu 92; Borcea 214), mag. csúr (Cihac, II, 529; Gáldi. Dict., 196).

șură, șuri, s.f. – Construcție anexă a gospodăriei tradiționale maramureșene, utilizată pentru depozitarea utilajelor agricole, a instalațiilor, a fânului (în pod), iar lateral era amenajat grajdul animalelor: „Podul era așezat numai pe încăperile destinate grajdurilor. În el se păstrau furajele. Asfel, șura nu avea pod, rămânând deschisă până la acoperiș. În șură se mai păstrau furcile, greblele, plugul, grapa, jugurile, anexele de la căruță, precum și căzile în care vara și toamna se pun fructele la fermentat”. Porțile de la șură (ornate în exterior) sunt mari, astfel încât se putea pătrunde cu căruța plină cu fân (Dăncuș, 1986). „Da tu, tată, de mi-i da / Ardă-ți casa și șura” (Calendar, 1980: 134). ♦ (top.) Moara Șurii, cascadă situată pe Valea Criva (afluent de dreapta al văii Pop Ivan), în Munții Maramureșului. Are o înălțime de circa 12 m (Timur, 2007: 95). – Din germ. dial. Schur „fân, otavă; șatră, șopron” (DEX, MDA); din germ. Schuer, prin intermediul ucr. šura (Diez, Tiktin, Bogrea, cf. DER); din săs. schûren (Mândrescu, Borcea, cf. DER; Țurcanu, MDA).

șură, -i, s.f. – Construcție anexă a gospodăriei tradiționale maramureșene, utilizată pentru depozitarea utilajelor agricole, a instalațiilor, a fânului (în pod), iar lateral era amenajat grajdul animalelor: „Podul era așezat numai pe încăperile destinate grajdurilor. În el se păstrau furajele. Asfel, șura nu avea pod, rămânând deschisă până la acoperiș. În șură se mai păstrau furcile, greblele, plugul, grapa, jugurile, anexele de la căruță, precum și căzile în care vara și toamna se pun fructele la fermentat”. Porțile de la șură (ornate în exterior) sunt mari, astfel încât se putea pătrunde cu căruța plină cu fân (Dăncuș 1986). „Da tu, tată, de mi-i da / Ardă-ți casa și șura” (Calendar 1980: 134). – Din germ. dial. Schur (DEX); Germ. Schuer, prin intermediul ucr. šura (DER); Săs. schûren (Țurcanu).

o gură cât o șură expr. (fig. – d. oameni) gălăgios, cu gură mare.