4 intrări

39 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șuia1 vr [At: JIPESCU, O. 67 / Pzi: ~iez / E: șui8] (Mun; d. oameni) A slăbi.

șuia2 vt [At: ARH. FOLK. V, 151 / V: (reg) șoi / Pzi: ~iez / E: mg sújt] (Mol; Trs) A împinge cu violență Si: a izbi.

ȘUIÁ, șuiez, vb. I. Refl. (Despre ființe) A deveni subțire, a slăbi; a se jigări. De trai rău... te-ai supțirat, te-ai șuiat, te-ai încovrigat. La TDRG.

ȘUIÁ, șuiez, vb. I. Refl. (Reg.; despre ființe) A se subția, a slăbi; a se jigări. – Din șui2.

ȘUI2, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Fam.) 1. Strâmb; diform. 2. Zănatic, țicnit; nătâng. – Din sl. šuj.

ȘUI2, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Fam.) 1. Strâmb; diform. 2. Zănatic, țicnit; nătâng. – Din sl. šuj.

ȘUI1, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

șui8, șuie [At: POLIZU / Pl: ~ / E: nct] 1 a (Mun) Care este zvelt Si: grațios, mlădios, subțire, suplu. 2 a (Mun; rar) Mic. 3 sn (Reg) Semn făcut la urechea oilor, prin tăierea unei șuvițe (6) subțiri, pentru a putea fi recunoscute Si: (reg) șuiat (1), șuietură1. 4 sf (Reg) Pește nedefinit mai îndeaproape.

șui2 sn [At: REV. CRIT. III, 170 / Pl: ~ / E: etc] (Trs; Mar) Retevei.

șui7, șuie a [At: CIHAC II, 395 / Pl: ~ / E: vsl шоуй „stâng”] (Reg; fam) 1 Strâmb. 2 Diform (1). 3 Care este smintit Si: (reg) țicnit, zănatic. 4 Care este prost Si: (reg) nătâng. 5 (D. cai) Nărăvaș.

șui4 s [At: A III, 17/ Pl: ? / E: nct] (Reg) Lingură mare cu care se scoate jintuiala.

șui1 sm [At: ALR I, 1885/200 / Pl: ~ / E: nct] (Ent; reg) Car (Anobium pertinax).

șui6, șuie [At: LB / V: (reg) șoi (Pl: șoaie) sn, șul s / Pl: ~uri sn, ~ smf, a / E: mg suly, süly, sujj] 1 sn (Med; Trs; Ban) Astm (1). 2 sn (Med; Mol; Trs) Emfizem pulmonar. 3 sn (Med; Trs; șîs ~ul cel orb) Artrită. 4 sn (Med; Trs) Gută1 (4). 5 sn (Med; Trs) Cancer (1). 6 sn (Med; Trs) Scrofuloză. 7 sn (Med; Trs) Sifilis. 8 sn (Med; Ban; lpl) Hemoroizi. 9 sn (Med; reg) Fistulă (1). 10 sn (Med; Trs) Cangrenă. 11-12 smf, a (Ban) (Persoană) care suferă de astm Si: astmatic. 13-14 smf, a (Reg) (Persoană) care suferă de tuberculoză Si: tuberculos. 15 a (Reg; d. cai) Care respiră cu greutate. 16 a (Trs; d. cai) Care are răni pe corp. 17 a (Reg; d. cai) Care are capul diform.

șui3 s [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: nct] 1 (Mun; îe) A face ~ și pui A face să dispară. 2 (Olt; îae) A ascunde (nelăsând nici o urmă) o greșeală, o faptă incorectă, necinstită etc. 3 (Olt; îae) A mitui. 4 (Reg; csnp; îe) A duce (pe cineva) ~ și pui A duce (pe cineva) pe sus.

șuiu2 sna [At: ALR SN V h 1309/414 / E: nct] (Mol; îlav) De-a ~ Alunecând pe gheață.

șuiu1 sna [At: VARONE, J. R. 50 / Pl: ~ri / E: nct] (Mun) 1 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 2 Melodie după care se execută șuiul1 (1).

ȘUI1, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

ȘUI3, ȘÚIE, șui, șuie, adj. Care nu-i întreg la minte; zănatic. Am trîntit... în spinarea unui arlechin șui o largă purpură imperială. CARAGIALE, O. III 261. Prost ca gardul de răchită, Șui ca clanța de la ușă. EMINESCU, L. P. 125. Îi șui... n-are toate grăunțele în cap. ȘEZ. IX 149. ◊ (Substantivat) M-ai lăsat de rîsul unui șui ca Ivan. CREANGĂ, P. 318.

ȘUI2, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Despre ființe) Subțire, zvelt; (despre plante și părți ale lor) mlădios. Era un vlăjgan cam înalt, șui, cu capul mic, nas ascuțit. CAMIL PETRESCU, O. II 14. Măruntă și șuie, cu încheieturi gingaș strunguite la mîini și picioare. M. I. CARAGIALE, C. 126. [Cerbul] se ivește un minut prin cîmpie... cu trupul șui și elegant. ODOBESCU, S. III 136. În insula cea pustie și prigorită de soarele african, abia se zăreau cîțiva copaci din aceia cu ramurile-nalte și șuie, care se cheamă palmi. id. ib. 251. ♦ (Despre obiecte) îngust. Pe scîndura șui s-a poticnit... Dar cît ai clipi a fost iar în picioare. POPA, V. 317. ♦ (Neobișnuit, despre priviri) Pătrunzător, ascuțit. P-un copac înalt să suie, Pe-ntinsori de codri negri aruncînd privirea șuie, În adîncă depărtare el văzu zare de foc. EMINESCU, L. P. 126.

ȘUI1 șuie adj. reg. (despre ființe) Care este grațios și ușor în mișcări; mlădios. /Orig. nec.

arată toate definițiile

Intrare: șuia
șuia
verb (V213)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șuia
  • șuiere
  • șuiat
  • șuiatu‑
  • șuind
  • șuindu‑
singular plural
  • șuia
  • șuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șuiez
(să)
  • șuiez
  • șuiam
  • șuiai
  • șuiasem
a II-a (tu)
  • șuiezi
(să)
  • șuiezi
  • șuiai
  • șuiași
  • șuiaseși
a III-a (el, ea)
  • șuia
(să)
  • șuieze
  • șuia
  • șuie
  • șuiase
plural I (noi)
  • șuiem
(să)
  • șuiem
  • șuiam
  • șuiarăm
  • șuiaserăm
  • șuiasem
a II-a (voi)
  • șuiați
(să)
  • șuiați
  • șuiați
  • șuiarăți
  • șuiaserăți
  • șuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • șuia
(să)
  • șuieze
  • șuiau
  • șuia
  • șuiaseră
Intrare: șui (strâmb)
șui2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A120)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șui
  • șuiul
  • șuiu‑
  • șuie
  • șuia
plural
  • șui
  • șuii
  • șuie
  • șuiele
genitiv-dativ singular
  • șui
  • șuiului
  • șuie
  • șuiei
plural
  • șui
  • șuilor
  • șuie
  • șuielor
vocativ singular
plural
Intrare: șui (subțire)
șui2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A120)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șui
  • șuiul
  • șuiu‑
  • șuie
  • șuia
plural
  • șui
  • șuii
  • șuie
  • șuiele
genitiv-dativ singular
  • șui
  • șuiului
  • șuie
  • șuiei
plural
  • șui
  • șuilor
  • șuie
  • șuielor
vocativ singular
plural
Intrare: șui (vb.)
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șui
  • șuire
  • șuit
  • șuitu‑
  • șuind
  • șuindu‑
singular plural
  • șuiește
  • șuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șuiesc
(să)
  • șuiesc
  • șuiam
  • șuii
  • șuisem
a II-a (tu)
  • șuiești
(să)
  • șuiești
  • șuiai
  • șuiși
  • șuiseși
a III-a (el, ea)
  • șuiește
(să)
  • șuiască
  • șuia
  • șui
  • șuise
plural I (noi)
  • șuim
(să)
  • șuim
  • șuiam
  • șuirăm
  • șuiserăm
  • șuisem
a II-a (voi)
  • șuiți
(să)
  • șuiți
  • șuiați
  • șuirăți
  • șuiserăți
  • șuiseți
a III-a (ei, ele)
  • șuiesc
(să)
  • șuiască
  • șuiau
  • șui
  • șuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șuia

  • 1. (Despre ființe) A deveni subțire; a se jigări.
    surse: DLRLC DLRM sinonime: slăbi attach_file un exemplu
    exemple
    • De trai rău... te-ai supțirat, te-ai șuiat, te-ai încovrigat. La TDRG.
      surse: DLRLC

etimologie:

șui (strâmb) familiar

etimologie:

șui (subțire)

  • exemple
    • Era un vlăjgan cam înalt, șui, cu capul mic, nas ascuțit. CAMIL PETRESCU, O. II 14.
      surse: DLRLC
    • Măruntă și șuie, cu încheieturi gingaș strunguite la mîini și picioare. M. I. CARAGIALE, C. 126.
      surse: DLRLC
    • [Cerbul] se ivește un minut prin cîmpie... cu trupul șui și elegant. ODOBESCU, S. III 136.
      surse: DLRLC
    • În insula cea pustie și prigorită de soarele african, abia se zăreau cîțiva copaci din aceia cu ramurile-nalte și șuie, care se cheamă palmi. ODOBESCU, S. III 251.
      surse: DLRLC

etimologie: