13 definiții pentru șușlete șișilete șișlet șușleț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘUȘLÉTE, șușleți, s. m. (Reg.) Codârlă (la căruță). – Et. nec.

ȘUȘLÉTE, șușleți, s. m. (Reg.) Codârlă (la căruță). – Et. nec.

ȘUȘLÉTE, șușleți, s. m. (Și în forma șușleț) Codîrlă (1), chilnă (2), șireglă. Copiii... năpădesc căruța. Se cațără pe roți, pe șușlețe, pe loitre. STANCU, D. 334. Căruța, un fel de haraba moldovenească, era despărțită la mijloc printr-un șușleț de scînduri. STăNOIU, C. I. 31. S-a urcat în căruță, cu capul în șușleț. GALACTION, O. I 269. – Variante: șușléț, șușlețe, șișlét (DAMÉ, T. 11) s. n., șișiléte (I. IONESCU M. 709) s. m.

ȘIȘILÉTE s. m. v. șușlete.

ȘIȘLÉT s. n. v. șușlete.

ȘUȘLÉȚ s. n. v. șușlete.

șișlete (șușlet) n. codârla carului. [Origină necunoscută].

șușléț n., pl. e. Vest. Codirlă (CL. 1910, 396). – În Olt. șișlete, m.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șușléte (reg.) s. m., pl. șușléți

șușléte s. m., pl. șușléți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘUȘLÉTE s. v. codârlă, fund.

șușlete s. v. CODÎRLĂ. FUND.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șușléte, șușléți, s.m. (reg.) 1. partea de dinapoi a căruței sau a carului; codârlă. 2. grătar pentru nutreț fixat deasupra ieslei, la peretele grajdului.

Intrare: șușlete
substantiv masculin (M46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șușlete
  • șușletele
plural
  • șușleți
  • șușleții
genitiv-dativ singular
  • șușlete
  • șușletelui
plural
  • șușleți
  • șușleților
vocativ singular
plural
șișilete substantiv masculin
substantiv masculin (M46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șișilete
  • șișiletele
plural
  • șișileți
  • șișileții
genitiv-dativ singular
  • șișilete
  • șișiletelui
plural
  • șișileți
  • șișileților
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șișlet
  • șișletul
  • șișletu‑
plural
  • șișlete
  • șișletele
genitiv-dativ singular
  • șișlet
  • șișletului
plural
  • șișlete
  • șișletelor
vocativ singular
plural
șușleț substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șușleț
  • șușlețul
  • șușlețu‑
plural
  • șușlețe
  • șușlețele
genitiv-dativ singular
  • șușleț
  • șușlețului
plural
  • șușlețe
  • șușlețelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șușlete șișilete șișlet șușleț

  • 1. regional Codârlă (1.) (la căruță), chilnă (2.).
    exemple
    • Copiii... năpădesc căruța. Se cațără pe roți, pe șușlețe, pe loitre. STANCU, D. 334.
      surse: DLRLC
    • Căruța, un fel de haraba moldovenească, era despărțită la mijloc printr-un șușleț de scînduri. STăNOIU, C. I. 31.
      surse: DLRLC
    • S-a urcat în căruță, cu capul în șușleț. GALACTION, O. I 269.
      surse: DLRLC

etimologie: