19 definiții pentru ștuț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTUȚ, ștuțuri, s. n. Țeava scurtă, sudată sau prinsă cu șuruburi la un recipient, care face legătura între acesta și o conductă. – Din germ. Stutzen.

ștuț1 sn [At: ȘINCAI, HR. II, 331/21 / V: (reg) știuț / Pl: ~uri / E: ger Stutzen, (1) cf și ger Stutz (rohr, -büchse)] 1 (Trs; Mar) Carabină (1). 2 (Teh) Bucată scurtă de țeavă, care face legătura între un recipient și o conductă Si: tubulură. 3 Tub de oțel cu pereții subțiri, servind pentru luarea probelor de pământ.

ștuț3 sn [At: GLOSAR REG. / Pl: ~uri / E: ger Stutz] (Reg) Ciot de copac.

ștuț2 sn [At: AVI, 3 / V: (reg) ~un (A: nct) s / Pl: ~uri / E: ns cf știț] (Reg) Fiecare dintre cele două curele groase care leagă pieptarul hamului de orcic.

ștuț4 sns [At: MAT. DIALECT. I, 288 / E: ns cf ștupă] (Reg) Arpagic (5).

ȘTUȚ, ștuțuri, s. n. Bucată scurtă de țeavă, care face legătura între un recipient și o conductă. – Din germ. Stutzen.

ȘTUȚ, ștuțuri, s. n. Bucată scurtă de țeava, care face legătura unui recipient cu o conductă.

ȘTUȚ s.n. (Tehn.) Tub de oțel cu pereții subțiri, servind pentru luarea probelor de pământ. [< germ. Stutz].

ȘTUȚ s. n. bucată scurtă de țeavă montată la un recipient spre a face legătura cu o conductă. (< germ. Stutz)

ȘTUȚ ~uri n. tehn. Țeavă scurtă de metal care servește ca piesă de legătură între o conductă și un recipient. ~ de golire a apei. /<germ. Stutzen


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ștuț4, s.n. sg. (reg.) arpagic, orceag.

ștuț3, ștúțuri, s.n. (reg.) ciot de copac.

ștuț2, ștúțuri, s.n. (reg.) fiecare dintre cele două curele groase care leagă pieptarul hamului de orcic.

Intrare: ștuț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștuț
  • ștuțul
  • ștuțu‑
plural
  • ștuțuri
  • ștuțurile
genitiv-dativ singular
  • ștuț
  • ștuțului
plural
  • ștuțuri
  • ștuțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ștuț

  • 1. Țeavă scurtă, sudată sau prinsă cu șuruburi la un recipient, care face legătura între acesta și o conductă.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 2. tehnică Tub de oțel cu pereții subțiri, servind pentru luarea probelor de pământ.
    surse: DN

etimologie: