3 intrări

Articole pe această temă:

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTIRBÍ, știrbesc, vb. IV. 1. Intranz. A pierde unul sau mai mulți dinți; a deveni știrb. 2. Refl. (Despre vase de gospodărie și alte obiecte) A pierde o bucățică din margine; a se ciobi; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăișului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am știrbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din știrb.

știrbi [At: DOSOFTEI, PS. 419/5 / V: (îvp) ~ba (Pzi: știrb și ~bez) / Pzi: ~besc / E: știrb] 1-2 vi (rar vr) (D. oameni și animale) A deveni știrb (1) Si: (reg) a (se) știrboci (1-2). 3-4 vtr (C. i. vase sau alte obiecte) A face să rămână (sau a rămâne) fără (o bucățică din) margine Si: a (se) ciobi (1), a (se) sparge. 5-6 vtr (C. i. unelte tăioase) A face să piardă (sau a-și pierde) o părticică din tăiș. 7-8 vtr (C. i. unelte tăioase) A (se) toci. 9-10 vtr (Pex; șfg) A (se) trunchia. 11 vt (Fig) A diminua valoarea, prestigiul cuiva sau a ceva. 12 vt (Fig; c. i. un drept, o lege etc.) A nesocoti.

ȘTIRBÍ, știrbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde dinții, a deveni știrb. 2. Refl. (Despre vase de gospodărie și alte obiecte) A pierde o părticică din margine; a se ciobi; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăișului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am știrbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din știrb.

ȘTIRBÍ, știrbesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde o parte componentă, a se micșora, a se împuțina, a rămîne ciuntit; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o parte din muchia tăișului; a se toci. Acea moșie... a rămas... a orașului. Se zice că s-ar fi cam știrbit pe ici pe colea în timpurile din urmă. GHICA, la TDRG. Sabia ți s-a știrbit, pușca ți s-a ruginit. ȘEZ. VIII 167. ◊ (Subiectul este partea pierdută) În timp ce și în spațiu se chemă tot, fără ca, cu toate acestea, să se știrbească ceva din esența acestui tot. MACEDONSKI, O. IV 156. ◊ (Subiectul este un abstract) Rar de tot, cînd desimea codrului se știrbea oleacă în dreapta sau în stînga... puteai să înțelegi ce este mai încolo. GALACTION, O. I 281. ◊ Tranz. Crezînd că drege ceea ce aripa zdrobitoare a timpului... stricase la gingașul monument al lui Neagoie, el n-a făcut altceva decît a-l altera și mai tare, decît a-l ciunti, a-l păta, a-l știrbi și a-l scrînti în multe părți ale sale. ODOBESCU, S. II 513. 2. Intranz. A-și pierde dinții, a deveni știrb. 3. Tranz. Fig. A aduce o diminuare puterii, dreptului, prestigiului cuiva. Orice înclinare care știrbește vitejia în lupta vieții e o slăbiciune care te face să rămîi în urmă, învins și strivit. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 11. ♦ A vătăma, a atinge, a nu respecta. E praznic astăzi, sînt «Toți sfinții» Și din bătrîni e obicei în cinstea sfinților să beiȘi legea n-o știrbesc părinții. COȘBUC, P. I 115. – Variantă: (rar) știrbá (GANE, N. I 111) vb. I.

A SE ȘTIRBÍ pers. 3 se ~éște intranz. (despre vase, unelte de tăiat etc.) A-și pierde o parte din margine; a deveni știrb. /Din știrb

A ȘTIRBÍ ~ésc 1. intranz. (despre per- soane) A-și pierde unul sau mai mulți dinți; a deveni știrb. 2. tranz. 1) A face să se știrbească. 2) (onoarea, reputația, drepturile etc.) A diminua, aducând prejudicii. /Din știrb

știrbì v. 1. a rupe colțul: a știrbi un cuțit, un dinte; 2. a strica: s’a știrbit ceva din corabie; 3. fig. a tăia, a împuțina: zilele de lucru să nu le știrbească PANN.

ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia i-au căzut unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus: știrba-baba-cloanța s. f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.

știrb, ~ă [At: NEGRUZZI, S. III, 271 / Pl: ~i, ~e / E: vsl *штрьвъ, bg шърб] 1-2 smf, a (Ființă) căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți Si: (rar) știrbit (1-2), (reg) știolfăit2 (5), știrboc, știrbocit. 3 sf (Mtp; îs) ~a-baba-cloanța Vrăjitoare bătrână și urâtă. 4 sf (Pop; îas) Femeie bătrână și rea. 5 a (Pop; îcs) ~a-baba- cloanța (roade tărăboanța) Joc de cuvinte care se spun în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 6 a (D. obiecte, mai ales d. vase) Fără (o bucățică din) margine Si: ciobit (1), știrbit (3). 7 a (D. instrumente tăioase) Cu părți din tăiș rupte Si: știrbit (4). 8 a (D. instrumente tăioase) Cu tăișul tocit Si: știrbit (5). 9 a (Pex; șfg) Care este incomplet Si: ciuntit, trunchiat, știrbit (6).

ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus: știrba-baba-cloanța s. f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.

ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. Uneori rîdea, întinzîndu-și buzele peste gura-i știrbă. SADOVEANU, M. C. 51. Un ucenic știrb, slăbuț... intrase în goană în magazia cea lungă. CAMIL, PETRESCU, O. II 448. Pentr-o țîr de loc de șură Nu iau fata știrbă-n gură! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. ◊ Fig. Pieptene știrb. ◊ (Substantivat) Toată fata Sare balta, Numai știrba Scoate limba. JARNÍK-BÎRSEANU, 434. 2. (Despre obiecte, mai ales despre vase) Care are buza spartă, ciocnită, căruia îi lipsește o bucățică din margine. Minodora puse lîngă fărîmituri scăfița știrbă și turnă în ea cîteva picături de lapte. SADOVEANU, B. 32. Sarea era pusă într-o ceașcă de cafea știrbă. C. PETRESCU, Î. II 166. Oale, spui?... Una-i știrbă și-alta goală; Nici o pricopseală nu-i! COȘBUC, R. I 330. ◊ Fig. Din stradă, intrarea aceasta știrbă deschidea priveliștea unei curți adînci. GALAN, B. I 23. Luna, știrbă numai de vreun deget, părea că fuge printre nourii minați de vînt. La TDRG. 3. (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit, neascuțit, cu părți din tăiș desprinse, cu știrbituri. Topor știrb.

ȘTIRB ~ă (~i, ~e) și substantival 1) (despre persoane) Care nu are unul sau mai mulți dinți. 2) (despre vase, unelte de taiat etc.) Care este cu marginea stricată. Farfurie ~ă. /<sl. štrubu, bulg. ștărb

știrb a. 1. tocit; 2. fără dinți: babă știrbă [Slav. ȘTRŬBŬ]. ║ m. om fără dinți.

știrb, -ă adj. (vsl. štrŭbŭ, cĭunt; bg. štŭrb, ceh. štĭerb, știrb. V. hîrb). Căruĭa-ĭ lipsește un dinte orĭ maĭ mulțĭ: copil știrb, furculiță știrbă. Care are ascuțișu stricat: cuțit știrb. V. berc.

știrbésc v. tr. (d. știrb; ceh. štĭerbiti). Fac știrb: a știrba un cuțit. Fig. Ĭaŭ o parte, micșorez: a știrbi independența unuĭ popor. – Și știrbéz.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

știrbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știrbésc, imperf. 3 sg. știrbeá; conj. prez. 3 să știrbeáscă

știrbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știrbésc, imperf. 3 sg. știrbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. știrbeáscă

știrb adj. m., pl. știrbi; f. ștírbă, pl. ștírbe

arată toate definițiile

Intrare: știrbi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • știrbi
  • știrbire
  • știrbit
  • știrbitu‑
  • știrbind
  • știrbindu‑
singular plural
  • știrbește
  • știrbiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • știrbesc
(să)
  • știrbesc
  • știrbeam
  • știrbii
  • știrbisem
a II-a (tu)
  • știrbești
(să)
  • știrbești
  • știrbeai
  • știrbiși
  • știrbiseși
a III-a (el, ea)
  • știrbește
(să)
  • știrbească
  • știrbea
  • știrbi
  • știrbise
plural I (noi)
  • știrbim
(să)
  • știrbim
  • știrbeam
  • știrbirăm
  • știrbiserăm
  • știrbisem
a II-a (voi)
  • știrbiți
(să)
  • știrbiți
  • știrbeați
  • știrbirăți
  • știrbiserăți
  • știrbiseți
a III-a (ei, ele)
  • știrbesc
(să)
  • știrbească
  • știrbeau
  • știrbi
  • știrbiseră
știrba2 (1 -b) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
Surse flexiune: DLR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • știrba
  • știrbare
  • știrbat
  • știrbatu‑
  • știrbând
  • știrbându‑
singular plural
  • știrbă
  • știrbați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • știrb
(să)
  • știrb
  • știrbam
  • știrbai
  • știrbasem
a II-a (tu)
  • știrbi
(să)
  • știrbi
  • știrbai
  • știrbași
  • știrbaseși
a III-a (el, ea)
  • știrbă
(să)
  • știrbe
  • știrba
  • știrbă
  • știrbase
plural I (noi)
  • știrbăm
(să)
  • știrbăm
  • știrbam
  • știrbarăm
  • știrbaserăm
  • știrbasem
a II-a (voi)
  • știrbați
(să)
  • știrbați
  • știrbați
  • știrbarăți
  • știrbaserăți
  • știrbaseți
a III-a (ei, ele)
  • știrbă
(să)
  • știrbe
  • știrbau
  • știrba
  • știrbaseră
știrba1 (1 -bez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
Surse flexiune: DLR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • știrba
  • știrbare
  • știrbat
  • știrbatu‑
  • știrbând
  • știrbându‑
singular plural
  • știrbea
  • știrbați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • știrbez
(să)
  • știrbez
  • știrbam
  • știrbai
  • știrbasem
a II-a (tu)
  • știrbezi
(să)
  • știrbezi
  • știrbai
  • știrbași
  • știrbaseși
a III-a (el, ea)
  • știrbea
(să)
  • știrbeze
  • știrba
  • știrbă
  • știrbase
plural I (noi)
  • știrbăm
(să)
  • știrbăm
  • știrbam
  • știrbarăm
  • știrbaserăm
  • știrbasem
a II-a (voi)
  • știrbați
(să)
  • știrbați
  • știrbați
  • știrbarăți
  • știrbaserăți
  • știrbaseți
a III-a (ei, ele)
  • știrbea
(să)
  • știrbeze
  • știrbau
  • știrba
  • știrbaseră
Intrare: știrb
știrb adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • știrb
  • știrbul
  • știrbu‑
  • știrbă
  • știrba
plural
  • știrbi
  • știrbii
  • știrbe
  • știrbele
genitiv-dativ singular
  • știrb
  • știrbului
  • știrbe
  • știrbei
plural
  • știrbi
  • știrbilor
  • știrbe
  • știrbelor
vocativ singular
plural
Intrare: știrba-baba-cloanța
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • știrba-baba-cloanța
plural
genitiv-dativ singular
  • știrbei-baba-cloanța
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

știrbi știrba

  • 1. intranzitiv A pierde unul sau mai mulți dinți; a deveni știrb.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre vase de gospodărie și alte obiecte) A pierde o părticică din margine; a se ciobi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • Acea moșie... a rămas... a orașului. Se zice că s-ar fi cam știrbit pe ici pe colea în timpurile din urmă. GHICA, la TDRG.
      surse: DLRLC
    • În timp ce și în spațiu se chemă tot, fără ca, cu toate acestea, să se știrbească ceva din esența acestui tot. MACEDONSKI, O. IV 156.
      surse: DLRLC
    • figurat Rar de tot, cînd desimea codrului se știrbea oleacă în dreapta sau în stînga... puteai să înțelegi ce este mai încolo. GALACTION, O. I 281.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Am știrbit o farfurie.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • tranzitiv Crezînd că drege ceea ce aripa zdrobitoare a timpului... stricase la gingașul monument al lui Neagoie, el n-a făcut altceva decît a-l altera și mai tare, decît a-l ciunti, a-l păta, a-l știrbi și a-l scrînti în multe părți ale sale. ODOBESCU, S. II 513.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv (Despre instrumente de tăiat) A avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăișului; a se toci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Sabia ți s-a știrbit, pușca ți s-a ruginit. ȘEZ. VIII 167.
      surse: DLRLC
  • 4. tranzitiv figurat A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Orice înclinare care știrbește vitejia în lupta vieții e o slăbiciune care te face să rămîi în urmă, învins și strivit. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 11.
      surse: DLRLC
    • E praznic astăzi, sînt «Toți sfinții» Și din bătrîni e obicei în cinstea sfinților să bei – Și legea n-o știrbesc părinții. COȘBUC, P. I 115.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • știrb
    surse: DEX '09 DEX '98

știrb

  • 1. Căruia i-au căzut unul sau mai mulți dinți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • Uneori rîdea, întinzîndu-și buzele peste gura-i știrbă. SADOVEANU, M. C. 51.
      surse: DLRLC
    • Un ucenic știrb, slăbuț... intrase în goană în magazia cea lungă. CAMIL, PETRESCU, O. II 448.
      surse: DLRLC
    • Pentr-o țîr de loc de șură Nu iau fata știrbă-n gură! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436.
      surse: DLRLC
    • figurat Pieptene știrb.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Toată fata Sare balta, Numai știrba Scoate limba. JARNÍK-BÎRSEANU, 434.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciobit 5 exemple
    exemple
    • Minodora puse lîngă fărîmituri scăfița știrbă și turnă în ea cîteva picături de lapte. SADOVEANU, B. 32.
      surse: DLRLC
    • Sarea era pusă într-o ceașcă de cafea știrbă. C. PETRESCU, Î. II 166.
      surse: DLRLC
    • Oale, spui?... Una-i știrbă și-alta goală; Nici o pricopseală nu-i! COȘBUC, R. I 330.
      surse: DLRLC
    • figurat Din stradă, intrarea aceasta știrbă deschidea priveliștea unei curți adînci. GALAN, B. I 23.
      surse: DLRLC
    • figurat Luna, știrbă numai de vreun deget, părea că fuge printre nourii mînați de vînt. La TDRG.
      surse: DLRLC

etimologie:

știrba-baba-cloanța

  • 1. Vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele.
    surse: DEX '09
  • 2. popular (Uneori cu determinarea roade tărăboanța) Se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte.
    surse: DEX '09

etimologie: