3 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ștemuit sn [At: IOANOVICI, TEHN. 211 / Pl: ? / E: ștemui] Ștemuire.

ȘTEMUÍ, ștemuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi sau a presa marginea unei table nituite sau marginea capetelor de nit, pentru a asigura etanșeitatea îmbinării. – Din germ. stemmen.

ȘTEMUÍ, ștemuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi sau a presa marginea unei table nituite sau marginea capetelor de nit, pentru a asigura etanșeitatea îmbinării. – Din germ. stemmen.

ștemui vt [At: ORBONAȘ, MEC. 399 / Pzi: ~esc / E: ger stemmen] 1 (C. i. porțiunile sudate sau nituite ale unor bucăți de tablă, ale unor piese etc.) A presa (prin ciocănire) în vederea obținerii unei îmbinări omogene și etanșe. 2 (Reg) A dăltui (1).

ȘTEMUÍ, ștemuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi (cu o daltă specială) marginea unei table nituite sau marginea capetelor de nit, pentru ă asigura etanșeitatea îmbinării.

ȘTEMUÍ vb. tr. a etanșa marginile tablelor nituite, cu ajutorul unei unelte speciale. (după germ. stemmen)

A ȘTEMUÍ ~iésc tranz. (piese de tablă sau de metal) A îmbina rigid prin îndoirea și presarea marginilor sau prin nituire. /<germ. stemmen


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ștemuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștemuiésc, imperf. 3 sg. ștemuiá; conj. prez. 3 să ștemuiáscă

ștemuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștemuiésc, imperf. 3 sg. ștemuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ștemuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘTEMUIT s. (TEHN.) matare, ștemuire. (~ metalului.)

Intrare: ștemuit (acțiune)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștemuit
  • ștemuitul
  • ștemuitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ștemuit
  • ștemuitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: ștemuit (part.)
ștemuit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștemuit
  • ștemuitul
  • ștemuitu‑
  • ștemui
  • ștemuita
plural
  • ștemuiți
  • ștemuiții
  • ștemuite
  • ștemuitele
genitiv-dativ singular
  • ștemuit
  • ștemuitului
  • ștemuite
  • ștemuitei
plural
  • ștemuiți
  • ștemuiților
  • ștemuite
  • ștemuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: ștemui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ștemui
  • ștemuire
  • ștemuit
  • ștemuitu‑
  • ștemuind
  • ștemuindu‑
singular plural
  • ștemuiește
  • ștemuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ștemuiesc
(să)
  • ștemuiesc
  • ștemuiam
  • ștemuii
  • ștemuisem
a II-a (tu)
  • ștemuiești
(să)
  • ștemuiești
  • ștemuiai
  • ștemuiși
  • ștemuiseși
a III-a (el, ea)
  • ștemuiește
(să)
  • ștemuiască
  • ștemuia
  • ștemui
  • ștemuise
plural I (noi)
  • ștemuim
(să)
  • ștemuim
  • ștemuiam
  • ștemuirăm
  • ștemuiserăm
  • ștemuisem
a II-a (voi)
  • ștemuiți
(să)
  • ștemuiți
  • ștemuiați
  • ștemuirăți
  • ștemuiserăți
  • ștemuiseți
a III-a (ei, ele)
  • ștemuiesc
(să)
  • ștemuiască
  • ștemuiau
  • ștemui
  • ștemuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ștemuit (acțiune)

etimologie:

ștemui

  • 1. A lovi sau a presa marginea unei table nituite sau marginea capetelor de nit, pentru a asigura etanșeitatea îmbinării.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00

etimologie: