2 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTAMPÍLĂ, ștampile, s. f. 1. Instrument format dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal fixată pe un mâner, pe care sunt gravate un semn, o inscripție sau o emblemă, cu care se ștampilează acte, mărfuri, obiecte etc. 2. Semn, inscripție sau emblemă care se aplică pe un document pentru a-i da valabilitate, pe mărfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arăta proveniența sau apartenența etc.; sigiliu. [Var.: stampílă s. f.] – Din fr. estampille. Cf. it. stampiglia.

ștampi1 sf [At: COSTINESCU / V: (rar) st~, (reg) ~mbelă, ~mbi~, ~pe (Pl: ~li) sf, ~pel (Pl: ~uri) sn / Pl: ~le, (reg) ~li / E: fr estampille cf it stampiglia] 1 instrument format dintr-o placă (de cauciuc, lemn sau metal), pe care este gravat un semn (constând într-o inscripție sau o emblemă), fixată pe un mâner, cu care se aplică o ștampilă1 (2) Si: sigiliu, (reg) pecete, ștempel (1). 2 Semn care se aplică (de către oficialitate) pe un un document pentru a-i da valabilitate, pe mărfuri, pe obiecte sau pe corpul animalelor pentru a certifica proveniența sau apartenența acestora etc. Si: marcă, parafă, sigiliu, (reg) biag, pecete, ștempel (2), țil. 3 (Fig) Trăsătură caracteristică Si: (reg) pecete. 4 (Reg; îf ștambilă) Timbru (poștal). 5 (Arg) Tatuaj.

ștampi2 sf [At: LEXIC REG. 110 / Pl: ~le / E: ger Stamperl] (Buc) 1 Țoi (pentru rachiu). 2 Cantitatea unei ștampile2 (1).

ȘTAMPÍLĂ, ștampile, s. f. 1. Instrument format dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal fixată pe un mâner, pe care sunt gravate un semn, o inscripție sau o emblemă, cu care se ștampilează acte, mărfuri, obiecte etc. 2. Semn, inscripție sau emblemă care se aplică pe un document pentru a-i da valabilitate, pe mărfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arăta proveniența sau apartenența etc.; sigiliu. [Var.: stampílă s. f.] – Din fr. estampille. Cf. it. stampiglia.

ȘTAMPÍLĂ, ștampile, s. f. 1. Piesă formată dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal, fixată pe un mîner, și purtînd gravat un semn, o inscripție sau o emblemă; muiată în tuș, se imprimă pe un act pentru a-i da valabilitate; semnul imprimat astfel. V. sigiliu, pecete.Fig. Țin să protestez... împotriva calificării oficiale de «scriitor popular» în înțeles peiorativ, pe care diriguitorii de ieri ai Romîniei burgheze o puseseră ca o ștampilă convențională asupra lui Ion Creangă. SADOVEANU, E. 86. Noi nu publicăm decît informații cu ștampila oficialității. REBREANU, R. II 35. 2. Semn pus pe mărfuri sau pe pielea animalelor pentru a arăta proveniența, apartenența etc. V. marcă. – Variantă: stampílă s. f.

ȘTAMPÍLĂ s.f. 1. Piesă fixată pe un mâner și purtând gravat un semn, o inscripție sau o emblemă, care se aplică pe un act spre a-i da valabilitate; semnul astfel imprimat. 2. Semn pus pe mărfuri sau pe pielea animalelor pentru a arăta proveniența, apartenența etc.; marcă. [Var. stampilă s.f. / < it. stampiglia, cf. germ. Stempel, fr. estampille, sp. estampilla].

ȘTAMPÍLĂ s. f. 1. piesă fixată pe un mâner și purtând gravat un semn, o inscripție sau o emblemă, care se aplică pe un act spre a-i da valabilitate; semnul imprimat. 2. semn pus pe mărfuri sau pe pielea animalelor pentru a arăta proveniența, apartenența etc.; marcă. (< fr. estampille, după it. stampiglia)

ȘTAMPÍLĂ ~e f. 1) Obiect constând dintr-o placă cu mâner, pe care sunt gravate în relief embleme și inscripții, care se aplică pe un document; pecete. 2) Semn imprimat pe o marfă sau pe corpul unor animale (pentru a le atesta proveniența sau apartenență); marcă. [G.-D. ștampilei] /<fr. estampille

STAMPILÁ vb. I v. ștampila.

STAMPÍLĂ s. f. v. ștampilă.

ȘTAMPILÁ, ștampilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica o ștampilă (2). [Var.: stampilá vb. I] – Din ștampilă.

ȘTAMPILÁ, ștampilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica o ștampilă (2). [Var.: stampilá vb. I] – Din ștampilă.

ștampila vt [At: COSTINESCU / V: (rar) st~ / Pzi: ~lez / E: ștampilă1 cf fr estampiller, it stampigliare] 1 (C. i. documente, mărfuri etc.) A aplica o ștampilă1 Si: (îrg) a ștempela (1), a ștemplui. 2 (Rar; fig) A stigmatiza.

ȘTAMPILÁ, ștampilez, vb. I. Tranz. A aplica o ștampilă. – Variantă: stampilá vb. I.

ȘTAMPILÁ vb. I. tr. A pune o ștampilă. [Var. stampila vb. I. / < it. stampigliare, cf. fr. estampiller].

ȘTAMPILÁ vb. tr. a aplica o ștampilă. (< fr. estampiller, după it. stampigliare)

A ȘTAMPILÁ ~éz tranz. (acte, scrisori, semnături etc.) A autentifica prin aplicarea unei ștampile; a pecetlui. ~ un act. /<fr. estampiller

arată toate definițiile

Intrare: ștampilă
ștampilă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștampi
  • ștampila
plural
  • ștampile
  • ștampilele
genitiv-dativ singular
  • ștampile
  • ștampilei
plural
  • ștampile
  • ștampilelor
vocativ singular
plural
stampilă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stampi
  • stampila
plural
  • stampile
  • stampilele
genitiv-dativ singular
  • stampile
  • stampilei
plural
  • stampile
  • stampilelor
vocativ singular
plural
Intrare: ștampila
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ștampila
  • ștampilare
  • ștampilat
  • ștampilatu‑
  • ștampilând
  • ștampilându‑
singular plural
  • ștampilea
  • ștampilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ștampilez
(să)
  • ștampilez
  • ștampilam
  • ștampilai
  • ștampilasem
a II-a (tu)
  • ștampilezi
(să)
  • ștampilezi
  • ștampilai
  • ștampilași
  • ștampilaseși
a III-a (el, ea)
  • ștampilea
(să)
  • ștampileze
  • ștampila
  • ștampilă
  • ștampilase
plural I (noi)
  • ștampilăm
(să)
  • ștampilăm
  • ștampilam
  • ștampilarăm
  • ștampilaserăm
  • ștampilasem
a II-a (voi)
  • ștampilați
(să)
  • ștampilați
  • ștampilați
  • ștampilarăți
  • ștampilaserăți
  • ștampilaseți
a III-a (ei, ele)
  • ștampilea
(să)
  • ștampileze
  • ștampilau
  • ștampila
  • ștampilaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stampila
  • stampilare
  • stampilat
  • stampilatu‑
  • stampilând
  • stampilându‑
singular plural
  • stampilea
  • stampilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stampilez
(să)
  • stampilez
  • stampilam
  • stampilai
  • stampilasem
a II-a (tu)
  • stampilezi
(să)
  • stampilezi
  • stampilai
  • stampilași
  • stampilaseși
a III-a (el, ea)
  • stampilea
(să)
  • stampileze
  • stampila
  • stampilă
  • stampilase
plural I (noi)
  • stampilăm
(să)
  • stampilăm
  • stampilam
  • stampilarăm
  • stampilaserăm
  • stampilasem
a II-a (voi)
  • stampilați
(să)
  • stampilați
  • stampilați
  • stampilarăți
  • stampilaserăți
  • stampilaseți
a III-a (ei, ele)
  • stampilea
(să)
  • stampileze
  • stampilau
  • stampila
  • stampilaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ștampilă stampilă

  • 1. Instrument format dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal fixată pe un mâner, pe care sunt gravate un semn, o inscripție sau o emblemă, cu care se ștampilează acte, mărfuri, obiecte etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Semn, inscripție sau emblemă care se aplică pe un document pentru a-i da valabilitate, pe mărfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arăta proveniența sau apartenența etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: sigiliu attach_file 2 exemple
    exemple
    • figurat Țin să protestez... împotriva calificării oficiale de «scriitor popular» în înțeles peiorativ, pe care diriguitorii de ieri ai Romîniei burgheze o puseseră ca o ștampilă convențională asupra lui Ion Creangă. SADOVEANU, E. 86.
      surse: DLRLC
    • figurat Noi nu publicăm decît informații cu ștampila oficialității. REBREANU, R. II 35.
      surse: DLRLC

etimologie:

ștampila stampila

etimologie: