2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTĂNȚUÍRE, ștănțuiri, s. f. (Rar) Ștanțare. – V. ștănțui.

ștănțuire sf [At: DLR / Pl: ~ri / E: ștănțui] 1-4 Ștanțare (1-4).

ȘTĂNȚUÍRE, ștănțuiri, s. f. Ștanțare. – V. ștănțui.

ȘTĂNȚUÍRE, ștănțuiri, s. f. Ștanțare.

ȘTĂNȚUÍ, ștănțuiesc, vb. IV. (Rar) Tranz. A ștanța. – Ștanță + suf. -ui.

ștănțui vt [At: DLR / Pzi: ~esc / E: ștanță + -ui] 1-4 A ștanța (1-4).

ȘTĂNȚUÍ, ștănțuiesc, vb. IV. Tranz. A ștanța. – Ștanță + suf. -ui.

ȘTĂNȚUÍ, ștănțuiesc, vb. IV. Tranz. A ștanța.

A ȘTĂNȚUÍ ~iésc tranz. v. A ȘTANȚA. /a ștanța + suf. ~ui


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ștănțuíre (rar) s. f., g.-d. art. ștănțuírii; pl. ștănțuíri

ștănțuíre s. f., g.-d. art. ștănțuírii; pl. ștănțuíri

ștănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștănțuiésc, imperf. 3 sg. ștănțuiá; conj. prez. 3 să ștănțuiáscă

ștănțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștănțuiésc, imperf. 3 sg. ștănțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ștănțuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘTĂNȚUÍ vb. (TEHN.) a ștanța.

Intrare: ștănțuire
ștănțuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștănțuire
  • ștănțuirea
plural
  • ștănțuiri
  • ștănțuirile
genitiv-dativ singular
  • ștănțuiri
  • ștănțuirii
plural
  • ștănțuiri
  • ștănțuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: ștănțui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ștănțui
  • ștănțuire
  • ștănțuit
  • ștănțuitu‑
  • ștănțuind
  • ștănțuindu‑
singular plural
  • ștănțuiește
  • ștănțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ștănțuiesc
(să)
  • ștănțuiesc
  • ștănțuiam
  • ștănțuii
  • ștănțuisem
a II-a (tu)
  • ștănțuiești
(să)
  • ștănțuiești
  • ștănțuiai
  • ștănțuiși
  • ștănțuiseși
a III-a (el, ea)
  • ștănțuiește
(să)
  • ștănțuiască
  • ștănțuia
  • ștănțui
  • ștănțuise
plural I (noi)
  • ștănțuim
(să)
  • ștănțuim
  • ștănțuiam
  • ștănțuirăm
  • ștănțuiserăm
  • ștănțuisem
a II-a (voi)
  • ștănțuiți
(să)
  • ștănțuiți
  • ștănțuiați
  • ștănțuirăți
  • ștănțuiserăți
  • ștănțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • ștănțuiesc
(să)
  • ștănțuiască
  • ștănțuiau
  • ștănțui
  • ștănțuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ștănțuire

etimologie:

  • vezi ștănțui
    surse: DEX '09 DEX '98

ștănțui

etimologie:

  • Ștanță + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98