2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘPĂCLUÍRE, șpăcluiri, s. f. Acțiunea de a șpăclui și rezultatul ei. – V. șpăclui.

ȘPĂCLUÍRE, șpăcluiri, s. f. Acțiunea de a șpăclui și rezultatul ei. – V. șpăclui.

șpăcluire sf [At: LTR2 / V: spac~ / Pl: -ri / E: șpăclui] Netezire a unei tencuieli sau a tâmplăriei unei construcții (prin răzuire sau prin aplicarea unui strat subțire de ipsos, chit etc.) cu ajutorul șpaclului Si: șpăcluială (1).

ȘPĂCLUÍ, șpăcluiesc, vb. IV. Tranz. A aplica, a răzui, a netezi cu șpaclul un strat subțire de ipsos, de chit etc. – Șpaclu + suf. -ui.

ȘPĂCLUÍ, șpăcluiesc, vb. IV. Tranz. A aplica, a răzui, a netezi cu șpaclul un strat subțire de ipsos, de chit etc. – Șpaclu + suf. -ui.

șpăclui vt [At: DM / Pzi: esc / E: șpaclu + -ui] (C. i. tencuieli sau tâmplăria unei construcții) A netezi (prin răzuire sau prin aplicarea unui strat subțire de ipsos, chit etc.) cu ajutorul șpaclului.

ȘPĂCLUÍ, șpăcluiesc, vb. IV. Tranz. A aplica pe tencuiala interioară a unei construcții un strat subțire de ipsos, cu ajutorul unui șpaclu.

A ȘPĂCLUÍ ~iésc tranz. (pereți, tavane etc). A acoperi cu șpăcluială. /șpaclu + suf. ~ui


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șpăcluíre (șpă-clu-) s. f., g.-d. art. șpăcluírii; pl. șpăcluíri

șpăcluíre s. f. (sil. -clu-), g.-d. art. șpăcluírii; pl. șpăcluíri

șpăcluí (a ~) (șpă-clu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șpăcluiésc, imperf. 3 sg. șpăcluiá; conj. prez. 3 să șpăcluiáscă

șpăcluí vb. (sil. -clu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șpăcluiésc, imperf. 3 sg. șpăcluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șpăcluiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘPĂCLUÍRE s. (CONSTR.) șpăcluială. (~ tencuielii.)

ȘPĂCLUIRE s. (CONSTR.) șpăcluială. (~ tencuielii.)

Intrare: șpăcluire
șpăcluire substantiv feminin
  • silabație: șpă-clu-i-re info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șpăcluire
  • șpăcluirea
plural
  • șpăcluiri
  • șpăcluirile
genitiv-dativ singular
  • șpăcluiri
  • șpăcluirii
plural
  • șpăcluiri
  • șpăcluirilor
vocativ singular
plural
Intrare: șpăclui
  • silabație: șpă-clu-i info
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șpăclui
  • șpăcluire
  • șpăcluit
  • șpăcluitu‑
  • șpăcluind
  • șpăcluindu‑
singular plural
  • șpăcluiește
  • șpăcluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șpăcluiesc
(să)
  • șpăcluiesc
  • șpăcluiam
  • șpăcluii
  • șpăcluisem
a II-a (tu)
  • șpăcluiești
(să)
  • șpăcluiești
  • șpăcluiai
  • șpăcluiși
  • șpăcluiseși
a III-a (el, ea)
  • șpăcluiește
(să)
  • șpăcluiască
  • șpăcluia
  • șpăclui
  • șpăcluise
plural I (noi)
  • șpăcluim
(să)
  • șpăcluim
  • șpăcluiam
  • șpăcluirăm
  • șpăcluiserăm
  • șpăcluisem
a II-a (voi)
  • șpăcluiți
(să)
  • șpăcluiți
  • șpăcluiați
  • șpăcluirăți
  • șpăcluiserăți
  • șpăcluiseți
a III-a (ei, ele)
  • șpăcluiesc
(să)
  • șpăcluiască
  • șpăcluiau
  • șpăclui
  • șpăcluiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șpăcluire

  • 1. Acțiunea de a șpăclui și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: șpăcluială

etimologie:

  • vezi șpăclui
    surse: DEX '09 DEX '98

șpăclui

  • 1. A aplica cu șpaclul un strat subțire de ipsos, de chit etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: netezi răzui

etimologie:

  • Șpaclu + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98