șontâc i [At: POLIZU / V: (reg) ~tic, ~trâc, șort~, șotâng / E: șont² + -ăc cf mg sántika] (Reg; rep) Cuvânt care sugerează mersul greoi, șchiopătat² (3) al cuiva Si: (reg) șchiopârc, șoltâc, șonc¹, șovâlc, știopâlc.

ȘONTÂC interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda mersul șonticăit al unui șchiop). /șont + suf. ~âc

șontâc! int. ce imită mersul șchiopului: șontâc-șontâc venia și el POP. [V. șonț].

șontic i vz șontâc

șontrâc i vz șontâc

șortâc i vz șontâc

șotâng¹ i vz șontâc

ȘONTÎC adv. (În legătură cu verbe de mișcare, mai ales repetat) Cuvînt care redă mersul șchiopătat, șovăitor, greoi al unei ființe. Și-a luat ziua bună și-a pornit îndată, șontîc-șontîc. GALAN, Z. R. 371. Șontîc-șontîc venea să cerșească la ușa maghernițelor roșii. GALACTION, O. I 311. Tocmai la isprăvit, șontîc-șontîc, veni și un cîntăreț șchiop. DELAVRANCEA, la TDRG. A plecat băiatul șontîc-șontîc înapoi. CARAGIALE, O. III 58.

șontîc și șoltîc interj. (ung. sántika, șchĭop. V. șovîlc). Sud. Șchĭopătînd: venea și el șontîc-șontîc. – În nord și șortîc (Șez. 32, 78), șotîng și șchĭopîrc (d. șchĭop); în Bîrsa și șontrîc. V. saĭtoc și țopîc.

șontrîc, V. șontîc.

șortîc, V. șontîc.

șotîng, V. șontîc.

+șontâc²/șontâc-șontâc adj. invar., adv. (mers ~, a merge ~)

șontâc/șontâc-șontâc interj.

!șontâc/șontâc-șontâc interj.

șontâc interj.

șontâc-șontâc v. șontâc

șontâc-șontâc v. șontâc

șontâc-șontâc (șontâc, șontâc) interj.

a merge șontâc-șontâc expr. a șchiopăta.

ȘONTÂC interj. șovâlc!, (reg.) hodâc!, șchiopârc!, șoltâc!, șonc!

ȘONTÎC interj. șovîlc!, (reg.) hodîc!, șchiopîrc!, șoltîc!, șonc!