șovâlc i [At: CREANGĂ, P. 93 / E: fo] (Reg; rep) Șontâc.

ȘOVÂLC interj. pop. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda mersul șovâlcăit al celui șchiop). /Onomat.

ȘOVÎLC interj. (De obicei repetat) Cuvînt care imită mersul șovăitor al unui șchiop; șontîc. Numai iaca un ciocirlan șchiop se vede viind cît ce putea, și șovîlc, șovîlc, șovîlc! Se înfățișează înaintea sfintei Dumineci. CREANGĂ, P. 93.

șovălc! int. indică un mers șovăitor: un ciocârlan șchiop șovălc, șovălc! se înfățișează înaintea sfintei CR.

șovîlc interj. (var. d. șontîc. Cp. și cu ung. soványkodni, a slăbi). Nord. Șontîc, șchĭopătînd: venea șovîlc-șovîlc. V. șteobîlc.

șovâlc/șovâlc-șovâlc interj.

!șovâlc/șovâlc-șovâlc interj.

șovâlc interj.

șovâlc, șovâlc (șovâlc-șovâlc) interj.

șovâlc-șovâlc v. șovâlc

șovâlc-șovâlc v. șovâlc

șovîlc interj. – Exprimă ideea de șchiopătare sau de scufundare. – Var. șobîlc, știobîlc, știopîlc, știulbic, știuldic. Creație expresivă, cf. bîldîbîc, hîltîc, cobîlț, șontîc. – Der. șovîlcăi, vb. (Mold., a șchiopăta); șovîrcăi, vb. (a șovăi, a ezita); șovîrnog, adj. (șchiop); știobîlcăi, vb. (a se bălăci); știuldica, vb. refl. (Trans., a se cufunda); știulbica, vb. (Trans., a căuta sub apă); știulbic (var. știuldic, știrbic, știulbic), s. n. (Trans., prăjină cu care se scot peștii din ascunzători).

ȘOVÂLC interj. șontâc!, (reg.) hodâc!, șchiopârc!, șoltâc!, șonc!

ȘOVÎLC interj. șontîc!, (reg.) hodîc!, șchiopîrc!, șoltîc!, șonc!