ȘONTÎC adv. (În legătură cu verbe de mișcare, mai ales repetat) Cuvînt care redă mersul șchiopătat, șovăitor, greoi al unei ființe. Și-a luat ziua bună și-a pornit îndată, șontîc-șontîc. GALAN, Z. R. 371. Șontîc-șontîc venea să cerșească la ușa maghernițelor roșii. GALACTION, O. I 311. Tocmai la isprăvit, șontîc-șontîc, veni și un cîntăreț șchiop. DELAVRANCEA, la TDRG. A plecat băiatul șontîc-șontîc înapoi. CARAGIALE, O. III 58.