27 de definiții pentru șiră șură (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ȘÍRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șúră s. f.] – Lat. *sira.

ȘÍRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șúră s. f.] – Din lat. *sira.

ȘÍRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie (mai rar de fîn, de snopi), clădită în formă de prismă și terminată în partea superioară cu o coamă (ascuțită); gireadă. V. claie. Verdele acum albăstrui al lanurilor de porumb, galbenul miriștilor și al șirelor de paie par scăldate într-o lumină tare, aurie. CAMIL PETRESCU, O. I 292. [Paiele] din șira începută sînt pătrunse de apă. STĂNOIU, C. I. 62. Fînul se vinde în claie și șiră. I. IONESCU, M. 415. 2. (Anat.; în expr.) Șira spinării = coloana vertebrală. Vartolomeu Diaconu simte broboane de sudoare înghețîndu-i pe șira spinării. C. PETRESCU, A. 295. Durerea însă îl copleși curînd, parcă i s-ar fi rupt șira spinării. REBREANU, I. 40. Fiori reci îi trec prin șira spinării. DELAVRANCEA, H. T. 35.

șíră s. f., g.-d. art. șírei; pl. șíre

șíră s. f., g.-d. art. șírei; pl. șíre

ȘÍRĂ s. 1. (Mold. și Transilv.) gireadă, (Transilv.) săcastru. (~ de paie, de fân.) 2. (ANAT.) șira spinării = coloană vertebrală, (reg.) șira spatelor, (înv.) greabănul spinării, osul spinării.

ȘÍRĂ ~e f. 1) pop. Grămadă înaltă (de paie, de coceni, de fân etc.) clădită în formă de prismă; scârtă; gireadă. 2): ~a spinării coloana vertebrală. /cf. sir

șiră f. 1. șir lung: cal cu o șiră de stele roșcate pe spinare OD.; 2. grămadă lunguiață (așezată în lungul vântului): șire de fân și de grâu; 3. șira spinării, coloana vertebrală.

șíră f., pl. e (var. din șir). Șir de lucrurĭ, maĭ ales vorbind de clăĭ (stogurĭ) lungĭ: o șiră de paĭe. Șira spinăriĭ, coloana vertebrală, spinarea.

ȘÚRĂ2 s. f. v. șiră.

ȘÚRĂ1, șuri, s. f. Construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. [Pl. și: șure] – Din germ. dial. Schur.

ȘÚRĂ1, șuri, s. f. Construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. [Pl. și: șure] – Din germ. dial. Schur.

ȘIRÁG, șiraguri, s. n. 1. Șir (1). Caii, în șiraguri lungi, ronțăiau orz din trăisti aninate cu baierile pe după urechi. SADOVEANU, O. VII 70. Lung șirag, te du cu bine și-ndărăt nu te uita. PĂUN-PINCIO, P. 88. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd felul ființelor sau al lucrurilor) Un șirag lung de brazi căzu învălmășindu-se, strivindu-se, scoțînd la fața stîncilor rădăcini cu forme monstruoase. SADOVEANU, O. VIII 244. Se învîrteau îngrijorați printre șiragurile de sticle. REBREANU, I. 32. ◊ Loc. adv. În șirag = în șir, unul după altul. Umblau astfel prin întunerec în șirag. DUMITRIU, N. 184. În șirag unul după altul, încovoiați, cu secerele pe umere, urcau malul ș-o apucau la fugă. SADOVEANU, O. VIII 132. ♦ Grup de soldați așezați în linie de bătaie. El a căzut la Plevna în cel dintîi șirag. COȘBUC, P. I 100. Risipite se-mprăștie a dușmanilor șiraguri Și gonind biruitoare tot veneau a țării steaguri. EMINESCU, O. I 148. ♦ Serie de lucruri sau de ființe care se succed în timp. Șiraguri lungi de ani. GALACTION, O. I 254. Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abia. IOSIF, PATR. 8. 2. Mulțime de mărgele înșirate pe un fir, pentru a fi purtate ca podoabă la gît. Cu cununa de mărgăritare pe cap și șiragul de mărgăritare la gît. DUMITRIU, P. F. 53. Ascult și voi cerca să răspund! rosti binevoitor Lisimach, alintîndu-și între degetele subțiri întreitul șirag de mărgăritare. C. PETRESCU, A. 19. Își potrivea șiragul de hurmuz la gît. BUJOR, S. 78. ◊ Fig. Un șirag de boabe sclipitoare spintecă văzduhul. BART, S. M. 16. ♦ Orice fel de lucruri de același fel înșirate ca mărgelele pe o sfoară sau pe o sîrmă. Cîteva pisici slăbănoage stau mîhnite pe stllpii porților, privind cu jale la șiragurile de pește sărat care atîrnă pe sfori și se usucă la soare. DUNĂREANU, CH. 103. – Variantă: șireág (COȘBUC, P. II 217) s. n.

ȘÚRĂ, șuri, s. f. 1. Construcție anexă pe lîngă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. O văd pe mama-n colțul șurii, Așază-ncet merindea-n glugă. GOGA, P. 21. Fundul ogrăzii era o șură mare și pustie. DUNĂREANU, CH. 174. Ce șuri și ocoale pentru boi și va perdea pentru oi... și cîte alte lucruri de gospodări. CREANGĂ, P. 153. ◊ Expr. A avea o gură cît o șură. v. g u r ă (I 3). 2. Șiră de paie, de fîn etc.; gireadă. Șira, șura și, gireada are o bază dreptunghiulară, una din cele do laturi mici sau amîndouă... putînd fi curbe sau jumăți circulare. PAMFILE, A. R. 145. – Pl. și: șure (STANCU, D. 125, ODOBESCU, S. 13.

șúră s. f., g.-d. art. șúrii; pl. șuri

șúră s. f., g.-d. art. șúrii; pl. șuri/șúre

ȘIRA SPÁTELOR s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

corect: ȘIRA SPÉTELOR - Octavian Mocanu

ȘÚRĂ s. șopron, (pop.) șopru (reg.) saivan, (Transilv.) colnă, (prin Transilv., Maram. și Mold.) ștalău. (~ pentru nutreț.)

șúră (șuri), s. f.1. Grînar, hambar. – 2. Adăpost, refugiu. Germ. Scheuer, prin intermediul rut. šura (Diez, Gramm., I, 129; Tiktin; Bogrea, Dacor., IV, 849), săs. Schyren (Mîndrescu 92; Borcea 214), mag. csúr (Cihac, II, 529; Gáldi. Dict., 196).

Intrare: șiră
șiră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular și șira
plural șire șirele
genitiv-dativ singular șire șirei
plural șire șirelor
vocativ singular
plural
șură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șu șura
plural șuri șurile
genitiv-dativ singular șuri șurii
plural șuri șurilor
vocativ singular
plural
șură
substantiv feminin (F1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șu șura
plural șure șurele
genitiv-dativ singular șure șurei
plural șure șurelor
vocativ singular
plural

O definiție încorporată

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

o gură cât o șură expr. (fig.d. oameni) gălăgios, cu gură mare.