ȘEZĂTOARE, șezători, s. f. Mică adunare la țară, la care participanții lucrează (venind fiecare cu lucrul lui) și totodată petrec, spunînd povești, glume, ghicitori etc. V. clacă. De-acum în șezători... fetele să-mi pună nume? COȘBUC, P. II 171. Ne duceam băieții și fetele unii la alții cu lucrul, ca să ne luăm de urît, ceea ce la țară se cheamă șezătoare. CREANGĂ, O. A. 64. Fă-mă, doamne, lemn de tufă, Să mă taie mîndra furcă, Să mă ducă-n șezătoare, Să mă ție-n brățișoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368. ◊ Fig. S-adun flori în șezătoare, De painjen tort să rumpă. EMINESCU, O. I 72. ♦ (De obicei determinat prin «literară») Reuniune literară. V. cenaclu. Să facem o șezătoare de taină în amintirea celui mai autentic scriitor artist al literaturii noastre. SADOVEANU, B. 85.

ȘEZĂTOARE ~ori f. Adunare la țară (mai ales în serile de iarnă) în timpul căreia se lucrează, se povestește și se glumește. ◊ ~ literară întrunire cu caracter literar. /a ședea + suf. ~ătoare

șezătoare f. adunare la țară, în nopțile de iarnă, când se petrece lucrând și spunând la povești și ghicitori.

șezătoáre f., pl. orĭ (d. șed. V. ședință). Adunare de țărance (saŭ și țăranĭ) în nopțile de ĭarnă p. a lucra ceva la un loc, cu care ocaziune și petrec spunînd poveștĭ, ghicitorĭ, glume ș. a. (V. furcărie). Întrunire intimă literară saŭ muzicală. V. ghĭuluș, clacă, ședință.

ȘEZĂTOR, -OARE, șezători, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

șazatoare sf vz șezător

șâzâtoare sf vz șezător

șestoare sf vz șezător

șezător, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 82^v/7 / V: (reg) șazatoare, șâzâtoare, șestoare sf (înv) ~iu a / Pl: ~i, ~oare / E: ședea + -ător] 1-2 smf, a (Înv) (Persoană) care este așezată (pe ceva). 3 sn (Mol; Buc) Scândură fixată între tălpile războiului, pe care stă țesătoarea când țese. 4 sf (Reg) Așternutul de sub șa³ (1). 5 sf (Reg; îf șazatoare) Loc unde se odihnesc vitele la amiază, când sunt la pășune. 6-7 smf, a (Înv) (Persoană) stabilită cu traiul (într-un loc). 8 a (Înv) Sedentar. 9 a (Reg; îs) Piatră ~oare Piatră fixă din sistemul celor două roți ale morii. 10 sf Adunare (restrânsă) organizată de săteni (în serile de iarnă), la care participanții lucrează și totodată petrec cântând, spunând povești, glume etc. Si: (reg) furcărie, habă² (1), habără. 11 sf Reuniune (literară) Si: cenaclu (3), întrunire, serată.

șezătoriu a vz șezător

ȘEZĂTOR, -OARE, șezători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuiește în... 2. S. f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanții lucrează și totodată petrec, spunând povești, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Ședea + suf. -ător.

ȘEZĂTOR, -OARE, șezători, -oare, adj. (Învechit), Care își are domiciliul într-un loc, într-o localitate, care locuiește în... (sau la...). El era șezător în Giurgiu, din cauza serviciului său militar. GHICA, S. A. 156. Sînt membri ai acestei asociații toți romînii șezători în orice parte de loc, care vor adera la statutele noastre. id. A. 798. ◊ (Substantivat) Dar neică Barbu cum trăiește? Nu-l văd p-aici. – E șezător la dregătorie, măria-ta, în Craiova. ODOBESCU, S. I 74.

șezătoare s. f., g.-d. art. șezătorii; pl. șezători

șezătoare s. f., g.-d. art. șezătorii; pl. șezători

șezătoare s. f., g.-d. art. șezătorii; pl. șezători

șezătoare, -tori.

șezător (înv.) adj. m., pl. șezători; f. sg. și pl. șezătoare

șezător (înv.) adj. m., pl. șezători; f. sg. și pl. șezătoare

șezător adj. m., pl. șezători; f. sg. și pl. șezătoare

ȘEZĂTOARE s. 1. clacă, (reg.) furcărie, (Transilv.) habă, habără, (prin Munt.) sideancă. (~ făcută la țară, în nopțile de iarnă.) 2. întrunire, reuniune. (~ literară.)

ȘEZĂTOARE s. 1. clacă, (reg.) furcărie, (Transilv.) habă, habără, (prin Munt.) sideancă. (~ făcută la țară în nopțile de iarnă.) 2. întrunire, reuniune. (~ literară.)

ȘEZĂTOR adj. v. sedentar.

șezător adj. v. SEDENTAR.

șezătoare, șezători, (ședzătoare), s.f. – „Adunarea fetelor și flăcăilor, ori a femeilor măritate într-o casă, în nopțile de iarnă, când se petrece torcând și spunând povești, glume, doine și balade” (Țiplea, 1906). „În nopțile lungi de iarnă se strâng la o casă câte cinci-șase fete sau și mai multe, care împreună cumpără petrol de luminat și torc până după miezul nopții, câteodată până la două-trei ore dimineața. Flăcăii cercetează asemenea case, unde sunt fete mai multe adunate, care adunare se numește șezătoare. Petrec vremea cu cântări și veselie, dar torsul încă înaintează, torcând câte două-trei fuse de tort de cânepă pe noapte” (Bârlea, 1924: 474). Dimineața, când se spărgea șezătoarea, unul dintre participanți zicea o mulțumitură: „Zori de ziuă se revarsă, / Vremea-ar si de mărs acasă, / Vreme-o fost și mai demult / Numai nu ne-am priceput. / Om zini și mâni deseară / Să toarcem, să punem teară. / Mulțam, gazdă frumoasă, / Bine-o fost la tine-n casă” (Valea Cosăului, Budești). ♦ „Când melițam cânepa, / Toți feciorii mă-ntreba / Unde-a fi șezătoarea” (Bârlea, 1924: 239). – Din ședea (< lat. sedeo) (Scriban, DEX, MDA).

șezătoare, șezători, (ședzătoare), s.f. – „Adunarea fetelor și flăcăilor, ori a femeilor măritate într-o casă, în nopțile de iarnă, când se petrece torcând și spunând povești, glume, doine și balade” (Țiplea 1906). „În nopțile lungi de iarnă se strâng la o casă câte cinci-șase fete sau și mai multe, care împreună cumpără petrol de luminat și torc până după miezul nopții, câteodată până la două-trei ore dimineața. Flăcăii cercetează asemenea case, unde sunt fete mai multe adunate, care adunare se numește șezătoare. Petrec vremea cu cântări și veselie, dar torsul încă înaintează, torcând câte două-trei fuse de tort de cânepă pe noapte” (Bârlea 1924: 474); „Când melițam cânepa, / Toți feciorii mă-ntreba / Unde-a fi șezătoarea” (Bârlea 1924: 239). – Din ședea (< lat. sedeo) + -toare.

șezător, șezătoare, adj., s.m. și f. 1. (adj.; înv.) (persoană) care șade, care este așezată (pe ceva). 2. (s.f.; reg.) scândură fixată între tălpile războiului, pe care șade țesătoarea când țese. 3. (s.f.; reg.) așternutul de sub șa. 4. (s.f.; reg.; în forma: șazatoare) loc unde se odihnesc vitele la amiază, când sunt la pășune. 5. (adj.; înv.) stabilit, domiciliat, într-un loc; viețuitor, trăitor într-un loc. 6. (adj.; înv.) sedentar. 7. (adj.; reg.; în sintagmă) piatră șezătoare = piatra fixă din sistemul celor două roți ale morii. 8. (s.f.; pop.) adunare restrânsă organizată de țărani în serile de iarnă, pentru a lucra și a petrece, spunând povești și glume; furcărie, habă, habără, clacă. 9. (s.f.; pop.) reuniune, întrunire; cenaclu, serată.