șișcă³ sf [At: LB / Pl: ~ște, ~ști / E: nct] (Reg) Vrăjitoare.

șișcă¹ sf [At: LB 629 / V: (reg) ci~, secică, sicică, si~, șaș~, șiscă / Pl: (2) ~ti / E: ucr січка, mg szecska] (Reg) 1 Tocătură de paie¹ sau de coceni folosită ca nutreț Si: (reg) șișcătură. 2 Mașină de tocat paie¹ sau coceni Si: (reg) șișcalău, șișcorniță.

ȘÍȘCĂ¹ s. f. (Mold., cu sens colectiv) Paie tocate mărunt pentru hrana vitelor. Niște paie făcute șișcă. CAMILAR, N. II 343.

ȘÍȘCĂ², șiște, s. f. (Regional) Femeie care face vrăji; vrăjitoare; năzdrăvană. Dar șișca de Joimăriță miroasă bine și tot știe ce-au făcut ele. PAMFILE, M. R. I 105.

ȘÍȘCĂ¹ s. f. (Reg.) Paie tocate mărunt pentru hrana vitelor. – Ucr. sička.

ȘÍȘCĂ², șiște, s. f. (Reg.) Vrăjitoare. – Comp. sb. šiška „hârcă”.

ȘÍȘCĂ șiști f. reg. Nutreț constând din paie sau coceni mărunțiți. /<ucr. sițka, ung. szecska

șișcă f. paie tocate. [Rus. SIEČKA].

șișcă f. Tr. vrăjitoare bătrână. [Abstras din rus. ȘIȘKATI, a șopti: babele șoptesc fermecele (căci, rostite pe înțeles, ele și-ar pierde eficacitatea)].

2) șíșcă f., pl. ca ceașcă (rus. sĭečka, cuțit de tăĭat varza, paĭe tocate. V. săcĭ). Mold. Tocătoare, mașină de tocat paĭe, cocenĭ ș. a. Tocătura făcută cu această mașină. – Și șișcórniță.

1) șíșcă f., pl. ca ceașcă (sîrb. šiškati, a adormi, šuškati, a șopti, a murmura, a boscorodi, pin aluz. la vorba vrăjitoarelor). Trans. Munt. vest. Vrăjitoare. V. bahorniță.

șíșcă (reg.) s. f., g.-d. art. șíștii

șíșcă s. f., g.-d. art. șíștii

ȘÍȘCĂ s. v. babă, tocător, vrăjitoare.

șișcă s. v. BABĂ. TOCĂTOR. VRĂJITOARE.

șíșcă (-ci), s. f. – (Trans.) Vrăjitoare. Sb. šiška, din sb. šuškati „a bombăni” (Cihac, II, 389; Tiktin). – Der. șișcoi, s. m. (Trans., vrăjitor); șișcărie, s. f. (Trans., vrăjitorie); șișcav, adj. (Trans., Olt., sîsîit); șișcăvi, vb. (a sîsîi). Șiștav, adj. (atrofiat, ofilit), der. șiștăvi, vb. refl. (a se atrofia; a se strînge, a se reduce) ar putea fi același cuvînt, deși semantic nu este clar (după Scriban, din bg. šiškav „corpolent”, spunîndu-se la început, despre grîul cu paie multe și spic sărac); cf. sitav, adj. (micșorat, împuținat), în Delavrancea, scriitor uneori destul de incorect; sitivi, vb. (a striga în gura mare), pe care Cihac, II, 345, îl lega de sl. sipnąti „a răguși”.

șíșcă³ s.f. (reg.) nume dat mai multor plante: trestie (de baltă, de câmp), papură, iarbă rea.

șíșcă⁴ s.f. (reg.) păr lăsat pe frunte (la oameni și animale).

șíșcă, s.f. – (reg.) Mașină de tocat coceni pentru furaje (Biserica Albă). – Din ucr. sička (DEX, DLRM, MDA); din rus. siečka „cuțit de tăiat varză” (Șăineanu, Scriban); din magh. szecska (MDA).