șișcă¹ sf [At: LB 629 / V: (reg) ci~, secică, sicică, si~, șaș~, șiscă / Pl: (2) ~ti / E: ucr січка, mg szecska] (Reg) 1 Tocătură de paie¹ sau de coceni folosită ca nutreț Si: (reg) șișcătură. 2 Mașină de tocat paie¹ sau coceni Si: (reg) șișcalău, șișcorniță.

ȘIȘCĂ¹ s. f. (Mold., cu sens colectiv) Paie tocate mărunt pentru hrana vitelor. Niște paie făcute șișcă. CAMILAR, N. II 343.

ȘIȘCĂ¹ s. f. (Reg.) Paie tocate mărunt pentru hrana vitelor. – Ucr. sička.

ȘIȘCĂ șiști f. reg. Nutreț constând din paie sau coceni mărunțiți. /<ucr. sițka, ung. szecska

șișcă f. paie tocate. [Rus. SIEČKA].

2) șíșcă f., pl. ca ceașcă (rus. sĭečka, cuțit de tăĭat varza, paĭe tocate. V. săcĭ). Mold. Tocătoare, mașină de tocat paĭe, cocenĭ ș. a. Tocătura făcută cu această mașină. – Și șișcórniță.

sicică sf vz șișcă¹

sișcă sf vz șișcă¹

șeșc sn vz șișcă²

șișcă (reg.) s. f., g.-d. art. șiștii

șișcă (reg.) s. f., g.-d. art. șiștii

șișcă s. f., g.-d. art. șiștii

șișcă⁴ s.f. (reg.) păr lăsat pe frunte (la oameni și animale).

șișcă³ s.f. (reg.) nume dat mai multor plante: trestie (de baltă, de câmp), papură, iarbă rea.

șișcă, s.f. – (reg.) Mașină de tocat coceni pentru furaje (Biserica Albă). – Din ucr. sička (DEX, DLRM, MDA); din rus. siečka „cuțit de tăiat varză” (Șăineanu, Scriban); din magh. szecska (MDA).