țâcă² sf vz țic³

țâcă³ sf vz țică²

țâcă¹ sf vz țic¹

țâc⁴ sn vz țic³

țâc² i, sn vz țic¹

țic³ [At: VICIU, GL. / V: țâc sn, țâcă sf / E: ns cf țic¹] 1-2 sn (Trs; Mol; de obicei precedat de „un” și udp „de” care arată felul) Cantitate, măsură etc. (foarte) mică Si: fărâmă, pic¹. 3-4 sn (Îf; țâc, țâcă; îe) O țâcă (sau un țâc) de ... Se spune despre ceva (foarte) mic. 5 sn (Îf țâcă; îe) Pe țâcă pe nimică Foarte des. 6 av (Reg; îf țâc) Deloc.

țic¹ [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (3-11) țică (Pl: țici) sf, (2-9) țâc i, sn, țâcă (Pl: țâci) sf, (2) țig i / Pl: ~uri / E: fo] 1 i Cuvânt care redă zgomotul produs prin ciocnirea a două obiecte (de lemn, de metal etc.). 2 i (Rep) Cuvânt care redă strigătul specific al unor păsări. 3 sn (Reg; șîcs de-a ~ul, de-a mingea-n ~) Joc cu mingea între patru, șase sau opt jucători, în care cel aflat „la bătaie” lovește mingea cu un băț, încercând să o trimită cât mai departe de cel aflat „la prindere”, pentru a avea timp să pună piciorul într-o gropiță făcută în pământ Si: (reg) de-a ciocota. 4 sn (Reg) Lovirea mingii cu bățul la țic (3). 5 sn (Reg) Lovirea prin încrucișare, a bețelor la țic (3). 6 sn (Reg; d. jucătorii „de la bătaie”; îe) A da (sau a bate) ~ (sau ~ul, ~ă, ~a) A-și lovi bețele unul de altul prin încrucișare. 7 sn (Reg; îf țâc) Băț scurt, ascuțit la un capăt, folosit la țic (3). 8 sn (Reg; îaf) Minge. 9 sn (Reg; îaf) Țurcă¹ (1). 10 sf (Orn; Trs; îf țâcă) Ciocănitoare (Dryobates maior). 11 sf (Orn; reg; îaf) Bibilică (Numida meleagris).

țică³ sf vz țic¹

țică² sfs [At: CADE / V: țâcă / E: ns cf ciucă „fel de a fi”] 1 (Olt; Ban) Neam, viță. 2 (Olt; Ban; adesea determinat prin „rea”) Soi. 3 (Ban) Fiere.

❍ȚIC sbst. Mold. Un fel de joc cu mingea. (PAMF.)

❍ȚÎCĂ² sf. Ban. 🐦 = GHIONOAIE-PESTRIȚĂ.

❍ȚÎCĂ¹ sf. Olten. Neam, soiu: se cunoaște că e țîca noastră (CONV.); e o ~ a dracului de om (CIAUȘ.).

țic (de-a țicul) n. Mold. un joc cu mingea între patru băieți cu un băț încovoiat. [Cf. serb. ȚIK, detunătură].

țîc n., pl. urĭ. Un joc copilăresc asemenea cu poarca (V. bobă). Epitet de dragoste întrebuințat la vocativ și adresat unuĭ copil: măĭ țîcule!

țîcă f. (d. țîc). Țîc (epitet unuĭ copil): măĭ țîcă!

țâcă s. invar. (pop.) apelativ adresat unui copil mic

țâcă, țâci, s.m. (pop.) copil.

țic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocănitoare. 3. bibilică. 4. cantitate, măsură, fărâmă mică. 5. vârf, ridicătură, deal.

țică² s.f. (reg.) neam, viță, soi, fel, țicanie.