2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înveșnicire sf [At: DA ms / V: ~ecin~ / Pl: ~ri / E: înveșnici] 1 Eternizare. 2 (Rar) Rămânere pentru totdeauna undeva.

ÎNVECINICÍ vb. IV v. înveșnici.

ÎNVECINICÍ vb. IV v. înveșnici.

ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat; a eterniza, a perpetua. [Var.: învecinicí vb. I] – În + veșnic.

înveșnici [At: MARCOVICI, D. 132 / V: ~ecin~ / Pzi: ~icesc, (înv) ~icez / E: în- + veșnic] 1 vt A face ca ceva să fie veșnic Si: a eterniza, a perpetua. 2 vi (Mtp; rar) A rămâne într-un anumit loc pentru totdeauna.

ÎNVEȘNICÍ, înveșnicesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant; și în forma învecinici) A face ca ceva să dureze nelimitat, să fie veșnic. Da, îl revăd înveșnicit prin spații, Pe bolți de lumi aducător aminte. TOMA, C. V. 278. A căreia figură avea acea blîndeță ce se vede învecinicită de penelul lui Rafael. NEGRUZZI, S. I 37. Spre a-și învecinici pomenirea trimise... o icoană. id. ib. 213. – Variantă: învecinicí vb. IV.

VEȘNICÍ vb. IV. v. înveșnici.

A ÎNVEȘNICÍ ~ésc tranz. A face să dăinuiască la nesfârșit; a face să devină veșnic; a eterniza. /în + veșnic

învecinicì v. a eterniza: blândețe învecinicită de penelul lui Rafael NEGR. [V. vecinic].

*veșnicésc și înveșnicésc v. tr. (după eternizez). Rar. Eternizez. – Răŭ scris vecĭnicesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înveșnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 înveșniceáscă

înveșnicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înveșnicésc, imperf. 3 sg. înveșniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. înveșniceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVEȘNICÍRE s. v. eternízare, imortalizare, perpetuare.

înveșnicire s. v. ETERNIZARE. IMORTALIZARE. PERPETUARE.

ÎNVEȘNICÍ vb. v. eterniza, imortaliza, perpetua.

înveșnici vb. v. ETERNIZA. IMORTALIZA. PERPETUA.

Intrare: înveșnicire
înveșnicire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înveșnicire
  • ‑nveșnicire
  • înveșnicirea
  • ‑nveșnicirea
plural
  • înveșniciri
  • ‑nveșniciri
  • înveșnicirile
  • ‑nveșnicirile
genitiv-dativ singular
  • înveșniciri
  • ‑nveșniciri
  • înveșnicirii
  • ‑nveșnicirii
plural
  • înveșniciri
  • ‑nveșniciri
  • înveșnicirilor
  • ‑nveșnicirilor
vocativ singular
plural
Intrare: înveșnici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înveșnici
  • ‑nveșnici
  • înveșnicire
  • ‑nveșnicire
  • înveșnicit
  • ‑nveșnicit
  • înveșnicitu‑
  • ‑nveșnicitu‑
  • înveșnicind
  • ‑nveșnicind
  • înveșnicindu‑
  • ‑nveșnicindu‑
singular plural
  • înveșnicește
  • ‑nveșnicește
  • înveșniciți
  • ‑nveșniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înveșnicesc
  • ‑nveșnicesc
(să)
  • înveșnicesc
  • ‑nveșnicesc
  • înveșniceam
  • ‑nveșniceam
  • înveșnicii
  • ‑nveșnicii
  • înveșnicisem
  • ‑nveșnicisem
a II-a (tu)
  • înveșnicești
  • ‑nveșnicești
(să)
  • înveșnicești
  • ‑nveșnicești
  • înveșniceai
  • ‑nveșniceai
  • înveșniciși
  • ‑nveșniciși
  • înveșniciseși
  • ‑nveșniciseși
a III-a (el, ea)
  • înveșnicește
  • ‑nveșnicește
(să)
  • înveșnicească
  • ‑nveșnicească
  • înveșnicea
  • ‑nveșnicea
  • înveșnici
  • ‑nveșnici
  • înveșnicise
  • ‑nveșnicise
plural I (noi)
  • înveșnicim
  • ‑nveșnicim
(să)
  • înveșnicim
  • ‑nveșnicim
  • înveșniceam
  • ‑nveșniceam
  • înveșnicirăm
  • ‑nveșnicirăm
  • înveșniciserăm
  • ‑nveșniciserăm
  • înveșnicisem
  • ‑nveșnicisem
a II-a (voi)
  • înveșniciți
  • ‑nveșniciți
(să)
  • înveșniciți
  • ‑nveșniciți
  • înveșniceați
  • ‑nveșniceați
  • înveșnicirăți
  • ‑nveșnicirăți
  • înveșniciserăți
  • ‑nveșniciserăți
  • înveșniciseți
  • ‑nveșniciseți
a III-a (ei, ele)
  • înveșnicesc
  • ‑nveșnicesc
(să)
  • înveșnicească
  • ‑nveșnicească
  • înveșniceau
  • ‑nveșniceau
  • înveșnici
  • ‑nveșnici
  • înveșniciseră
  • ‑nveșniciseră
verb (VT406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învecinici
  • ‑nvecinici
  • învecinicire
  • ‑nvecinicire
  • învecinicit
  • ‑nvecinicit
  • învecinicitu‑
  • ‑nvecinicitu‑
  • învecinicind
  • ‑nvecinicind
  • învecinicindu‑
  • ‑nvecinicindu‑
singular plural
  • învecinicește
  • ‑nvecinicește
  • înveciniciți
  • ‑nveciniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învecinicesc
  • ‑nvecinicesc
(să)
  • învecinicesc
  • ‑nvecinicesc
  • înveciniceam
  • ‑nveciniceam
  • învecinicii
  • ‑nvecinicii
  • învecinicisem
  • ‑nvecinicisem
a II-a (tu)
  • învecinicești
  • ‑nvecinicești
(să)
  • învecinicești
  • ‑nvecinicești
  • înveciniceai
  • ‑nveciniceai
  • înveciniciși
  • ‑nveciniciși
  • înveciniciseși
  • ‑nveciniciseși
a III-a (el, ea)
  • învecinicește
  • ‑nvecinicește
(să)
  • învecinicească
  • ‑nvecinicească
  • învecinicea
  • ‑nvecinicea
  • învecinici
  • ‑nvecinici
  • învecinicise
  • ‑nvecinicise
plural I (noi)
  • învecinicim
  • ‑nvecinicim
(să)
  • învecinicim
  • ‑nvecinicim
  • înveciniceam
  • ‑nveciniceam
  • învecinicirăm
  • ‑nvecinicirăm
  • înveciniciserăm
  • ‑nveciniciserăm
  • învecinicisem
  • ‑nvecinicisem
a II-a (voi)
  • înveciniciți
  • ‑nveciniciți
(să)
  • înveciniciți
  • ‑nveciniciți
  • înveciniceați
  • ‑nveciniceați
  • învecinicirăți
  • ‑nvecinicirăți
  • înveciniciserăți
  • ‑nveciniciserăți
  • înveciniciseți
  • ‑nveciniciseți
a III-a (ei, ele)
  • învecinicesc
  • ‑nvecinicesc
(să)
  • învecinicească
  • ‑nvecinicească
  • înveciniceau
  • ‑nveciniceau
  • învecinici
  • ‑nvecinici
  • înveciniciseră
  • ‑nveciniciseră
verb (VT406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • veșnici
  • veșnicire
  • veșnicit
  • veșnicitu‑
  • veșnicind
  • veșnicindu‑
singular plural
  • veșnicește
  • veșniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • veșnicesc
(să)
  • veșnicesc
  • veșniceam
  • veșnicii
  • veșnicisem
a II-a (tu)
  • veșnicești
(să)
  • veșnicești
  • veșniceai
  • veșniciși
  • veșniciseși
a III-a (el, ea)
  • veșnicește
(să)
  • veșnicească
  • veșnicea
  • veșnici
  • veșnicise
plural I (noi)
  • veșnicim
(să)
  • veșnicim
  • veșniceam
  • veșnicirăm
  • veșniciserăm
  • veșnicisem
a II-a (voi)
  • veșniciți
(să)
  • veșniciți
  • veșniceați
  • veșnicirăți
  • veșniciserăți
  • veșniciseți
a III-a (ei, ele)
  • veșnicesc
(să)
  • veșnicească
  • veșniceau
  • veșnici
  • veșniciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înveșnicire

etimologie:

înveșnici înveșnicire înveșnicit învecinici veșnici

  • 1. învechit A face ca ceva să devină veșnic, să dureze nelimitat.
    exemple
    • Da, îl revăd înveșnicit prin spații, Pe bolți de lumi aducător aminte. TOMA, C. V. 278.
      surse: DLRLC
    • A căreia figură avea acea blîndeță ce se vede învecinicită de penelul lui Rafael. NEGRUZZI, S. I 37.
      surse: DLRLC
    • Spre a-și învecinici pomenirea trimise... o icoană. NEGRUZZI, S. I 213.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + veșnic
    surse: DEX '09 DEX '98