7 definiții pentru învăluitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjoară din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

învăluitor, ~oare [At: ANON. CAR. / P: ~lu~i~ / Pl: ~i, ~oare / E: învălui + -(i)tor] 1 a Care acoperă cu un văl. 2 Care copleșește. 3 Care împresoară. 4 sf (Rar) Învelitoare (3).

ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjură din toate părțile. 2. (Mil.) Care încercuiește, care împresoară inamicul. [Pr.: -lu-i-] – Învălui + suf. -tor.

ÎNVĂLUITÓR, -OÁRE, învăluitori, -oare, adj. 1. Care învăluie, înfășoară, învelește, acoperă; p. ext. care ocrotește, ocrotitor; blînd, domol. La glasul acela învăluitor al sfințitului Amfilohie, comisul Simion își simți inima bătînd. SADOVEANU, F. J. 344. Nu doresc altceva decît iubirea ta lîngă mine... învăluitoare. CAMIL PETRESCU, T. II 271. Era înăltuță, delicată și avea niște ochișori verzi cu luciri umede învăluitoare. REBREANU, R. I 181. 2. (Mil.) Care acționează asupra flancului și spatelui inamic; care înconjură, împresoară. Coloana din dreapta începe foarte prudentă lupta pentru ca să dea timp navelor învăluitoare să ajungă în poziție de tragere. CAMIL PETRESCU, T. II 175. – Pronunțat: -lu-i-.

ÎNVĂLUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care învăluie. 2) mil. Care înconjoară pe inamic din toate părțile. /a învălui + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învăluitór (-lu-i-) adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

învăluitór adj. m., pl. învăluitóri; f. sg. și pl. învăluitoáre

Intrare: învăluitor
învăluitor adjectiv
  • silabație: -lu-i-tor info
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învăluitor
  • ‑nvăluitor
  • învăluitorul
  • învăluitoru‑
  • ‑nvăluitorul
  • ‑nvăluitoru‑
  • învăluitoare
  • ‑nvăluitoare
  • învăluitoarea
  • ‑nvăluitoarea
plural
  • învăluitori
  • ‑nvăluitori
  • învăluitorii
  • ‑nvăluitorii
  • învăluitoare
  • ‑nvăluitoare
  • învăluitoarele
  • ‑nvăluitoarele
genitiv-dativ singular
  • învăluitor
  • ‑nvăluitor
  • învăluitorului
  • ‑nvăluitorului
  • învăluitoare
  • ‑nvăluitoare
  • învăluitoarei
  • ‑nvăluitoarei
plural
  • învăluitori
  • ‑nvăluitori
  • învăluitorilor
  • ‑nvăluitorilor
  • învăluitoare
  • ‑nvăluitoare
  • învăluitoarelor
  • ‑nvăluitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învăluitor

  • 1. Care înfășoară, învelește, acoperă; care cuprinde, care înconjură din toate părțile.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • La glasul acela învăluitor al sfințitului Amfilohie, comisul Simion își simți inima bătînd. SADOVEANU, F. J. 344.
      surse: DLRLC
    • Nu doresc altceva decît iubirea ta lîngă mine... învăluitoare. CAMIL PETRESCU, T. II 271.
      surse: DLRLC
    • Era înăltuță, delicată și avea niște ochișori verzi cu luciri umede învăluitoare. REBREANU, R. I 181.
      surse: DLRLC
  • 2. (termen) militar Care încercuiește, care împresoară inamicul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Coloana din dreapta începe foarte prudentă lupta pentru ca să dea timp navelor învăluitoare să ajungă în poziție de tragere. CAMIL PETRESCU, T. II 175.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Învălui + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98