23 de definiții pentru învăța (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ◊ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

învăța [At: COD. VOR. 105/14 / Pzi: învăț / E: ml *invitiare] 1-2 vtr (Udp „cu”) A (se) obișnui. 3-4 vtr A (se) familiariza. 5-6 vr (Îe) A se ~ ca faurul cu scânteile sau ca broasca cu grindina A se obișnui (cu lucrurile neplăcute sau) cu greutățile vieții. 7 vt A transmite cuiva sistematic cunoștințe și deprinderi într-un domeniu oarecare. 8 vt A iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. Si: A instrui. 9 vt A dresa animale. 10 vt A sfătui pe cineva să facă ceva, arătându-i cum să procedeze Cf a convinge. 11 vt A dobândi cunoștințe prin studiu. 12 vt A ajunge prin muncă sistematică la cunoașterea unei meserii, științe, limbi străine etc. 13 vt A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce Si: a memora. 14 vi (Îe) A ~ la troacă Se spune despre cineva care este lipsit de orice învățătură. 15 vt (Îe) A ~ păsărește sau ca papagalii sau papagalicește A învăța (11) cuvânt cu cuvânt, fără a înțelege în profunzime. 16 vr (Udp „din”, „de la”) A trage o învățătură. 17 vr A căpăta experiență. 18 vt (În imprecații) A fi pedepsit până când înțelege. 19 vt A arăta cuiva ceva. 20 vt A face pe cineva să se cumințească. 21-22 vtr (Îe) A (se) ~ minte (A face să câștige sau) a câștiga experiență. 23-26 vtr (Îae) (A face pe cineva să tragă sau) a trage învățăminte (dintr-o întâmplare neplăcută sau) dintr-o pedeapsă. 27-28 vtr (Înv) A trage concluzii. 29 vt (Înv) A face pe cineva să înțeleagă preceptele unei religii, credințe etc. 30 vt (Spc) A converti pe cineva la creștinism. 31 vr (înv) A se iniția în religia creștină. 32 vt (Înv) A propovădui. 33 vt (Îe) A ~ de bine pe cineva A da cuiva sfaturi bune. 34 vt (Înv) A porunci. 35 vt (D. legi) A prescrie. 36 vt A preda. 37 vt (înv) A afla. 38 (Spc) A explica texte religioase.

ÎNVĂȚÁ, învắț, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la cunoștințe, deprinderi, lecții etc.) A-și însuși, a asimila; a studia. Radu își învăța lecțiile pentru a doua zi. VLAHUȚĂ, O. A. I 105. Nu știe regulele vînătoriei... și voiește cu toate aceste să le învețe. ODOBESCU, S. III 11. Copilărise cu Ciubăr-vodă, cu care învățase carte la dascalul Pascal. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ (Urmat de un infinitiv sau de o completivă) A învățat să cînte.Solul Chinei e bogat în minereuri și tinerii tehnicieni chinezi trebuie să învețe a le exploata. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 6/5. Am învățat a călări pe deșelate. SADOVEANU, O. I 503. ◊ Absol. Te-am întîlnit în parc mai de curînd, Cu alți studenți pe-o bancă învățînd. D. BOTEZ, F. S. 11. Gheorghe se ducea să învețe pe sub copaci, în grădină. VLAHUȚĂ, O. A. I 118. Nicu Bălcescu avea o mare dorință de a învăța. GHICA, S. A. 141. ◊ Refl. Să mă-nvăț și eu a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26. 2. (Cu un al doilea complement, indicînd persoana instruită) A transmite (cuiva) un sistem de cunoștințe și deprinderi într-un domeniu oarecare. V. instrui. Se silea din răsputeri să învețe pe Briceag un cîntec nou. REBREANU, I. 21. Să-i dai un băiet să-l învețe cojocăria. CREANGĂ, P. 31. Îl hrănesc, îl îmbracă și îl învață carte. GOLESCU, Î. 56. Dascăle prea învățate, Cel ce-nveți școlarii carte. TEODORESCU, P. P. 254. 3. A deprinde, a obișnui, a deda (pe cineva cu ceva), a face (pe cineva) să se deprindă cu ceva, să-i vină gustul de a face ceva. Tu m-ai învățat să cînt Din copilărie. IOSIF, P. 54. ◊ (Poetic) Alungă patimile mele, Pe veci strigarea lor o frînge Și de durerea altor inimi Învață-mă, stăpîne-a plînge. GOGA, P. 6. ◊ Expr. (Mai ales în amenințări) A învăța (pe cineva) minte = a pedepsi (pe cineva) pentru a-l face să nu mai repete o greșeală, a da (cuiva) o pedeapsă exemplară. Fă-mi loc să-l învăț eu minte! DUMITRIU, N. 60. (Eliptic) Scoboară-te jos, tîlharule, că te-oi învăța eu! CREANGĂ, O. A. 57. A învăța (sau, refl., a se învăța) minte = a (se) cuminți. Te-i învăța tu minte de altă dată. CREANGĂ, P. 146. Gură, tu, învață minte, nu mă spune nimănui! EMINESCU, O. I 80. ◊ Refl. Binele te-nvaț-a-l face Ca albina mierea ei. VLAHUȚĂ, O. A. 27. Se învățase și el... a le alege așa, de pe deasupra. CREANGĂ, P. 167. Cu nărav te-ai învățat! TEODORESCU, P. P. 152. ◊ Refl. pas. Calul bătrîn nu se învață în ham. ♦ A sfătui, a povățui (pe cineva) să facă ceva (arătîndu-i cum să procedeze). Făcu precum o învăță calul. ISPIRESCU, L. 18. Ce să faci? Să te învăț eu: boii tăi sînt mari și frumoși; ia-i și-i du la iarmaroc. CREANGĂ, P. 39. Tomșa! el te-a învățat a vorbi cu atîta dîrzie? NEGRUZZI, S. I 139. 4. A trage o învățătură, a căpăta experiență. Am învățat din întîmplarea asta că dușmanul se folosește de toate mijloacele. CAMILAR, TEM. 101. ◊ Absol. Pentru comuniști este lege a învăța din experiența maselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. Noi, scriitorii, învățăm de la scriitorii sovietici, care au în urma lor o experiență de peste treizeci de ani. STANCU, U.R.S.S. 153. ◊ Refl. Cît are omul în lume viață Tot mereu învață și nu se învață. PANN, P. V. I 13. Să se-nvețe maicele Cum să-și deie fetele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172.

A SE ÎNVĂȚÁ mă învăț intranz. A căpăta anumite deprinderi; a se deprinde. /<lat. invitiare

A ÎNVĂȚÁ învăț 1. tranz. 1) (activități, acțiuni, procese) A însuși prin eforturi susținute. ~ o meserie. 2) (persoane) A face să capete cunoștințe și/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a pregăti; a instrui; a prepara. ◊ ~ minte a pedepsi pentru a-i da învățătură pe viitor. 3) A susține cu sfaturi, cu recomandări (cum trebuie procedat într-o situație sau alta); a sfătui; a povățui; a îndruma. 4) (lecții, poezii, roluri etc.) A reține în memorie; a memoriza. 2. intranz. pop. A urma cursurile (unei instituții de învățământ); a-și face studiile. /<lat. invitiare

învățà v. 1. a se deprinde (în genere cu ceva rău); 2. a sfătui, a îndemna pe cineva: rău ai fost învățat; 3. a dobândi cunoștințe: a învăța latinește; 4. a da învățătură, a instrui: învață-l gramatica. [Lat. *INVITIARE din VITIUM, apucătură rea].

2) învắț, a v. tr. (lat. *in-vĭtiare, d. vĭtium, vițiŭ; it. invezzare și avvezzare, a deprinde, sard. imbitssare, pv. sp. [en]vezar, vfr. envoisier, pg. vezar, înț. pmt. a fost „a deprinde la ceva răŭ”, apoĭ numaĭ „a deprinde”, apoĭ „a instrui”. – Învăț, învețĭ, învață; să învăț, să învețĭ, să învețe). Instruĭesc, îl deprind pe altu să scrie și să citească orĭ să facă alt lucru: profesoru îĭ învață pe elevĭ latinește (latina, matematica, desemnu, dansu, scrima), ofițeru îĭ învață pe soldațĭ călăria (ochirea, lupta), cizmaru îl învață pe ucenic cizmăria. Sfătuĭesc, îndemn: el m’a învățat să muncesc, să fur. Dresez: învăț un cîne să sară pin cerc. Mă instruĭesc, studiez, capăt știință: elevu învață latinește cu profesoru (saŭ de la profesor). V. refl. Mă deprind, ĭaŭ un obiceĭ: m’am învățat să beaŭ ceaĭ, să fumez. Învăț minte pe cineva, îl regulez, îl pun la regulă, îl pedepsesc pentru îndrăzneală: Cezar l-a învățat minte pe Ariovist. Mă învăț minte, mă cumințesc, mă astîmpăr: Ariovist s’a învățat minte după ce l-a învins Cezar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învățá (a ~) vb., ind. prez. 3 înváță

învățá vb., ind. prez. 1 sg. învăț, 3 sg. și pl. înváță, perf. s. 1 sg. învățái


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVĂȚÁ vb. v. comanda, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, porunci, stabili, statornici.

ÎNVĂȚÁ vb. 1. v. studia. 2. a studia, (înv.) a pedepsi, a ștudirui, (grecism înv.) a spudaxi. (~ istoria; ~ la geografie.) 3. a citi, a studia. (A ~ cursul de la un capăt la altul.) 4. a se pregăti, a se prepara, a studia. (A ~ serios pentru examene.) 5. v. asimila. 6. v. memoriza. 7. v. instrui. 8. a (se) iniția, a (se) instrui. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 9. v. însuși. 10. v. îndruma. 11. v. sfătui. 12. v. aclimatiza.

învăța vb. v. COMANDA. DECIDE. DISPUNE. FIXA. HOTĂRÎ. ORDONA. PORUNCI. STABILI. STATORNICI.

ÎNVĂȚA vb. 1. a se instrui, a studia, (înv. și reg.) a se pricopsi. (~ în permanență.) 2. a studia, (înv.) a pedepsi, a ștudirui, (grecism înv.) a spudaxi. (~ istoria; ~ la geografie.) 3. a citi, a studia. (A ~ cursul de la un capăt la altul.) 4. a se pregăti, a se prepara, a studia. (A ~ serios pentru examene.) 5. a asimila, a-și însuși. (A ~ întreaga materie.) 6. a memora, a memoriza, a repeta, (reg.) a proba. (A ~ o poezie.) 7. a instrui, (rar) a școli, (înv.) a certa, a mustrui, a muștrului, a pedepsi. (A ~ elevii.) 8. a (se) iniția, a (se) instrui. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 9. a deprinde, a-și însuși, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 10. a îndruma, a povățui, a sfătui, (livr.) a consilia, (înv.) a mîngîia. (L-a ~ ce să facă.) 11. a dăscăli, a îndruma, a povățui, a sfătui. (I-a ~ multă vreme.) 12. a (se) aclimatiza, a (se) acomoda. a (se) adapta, a (se) deda, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) obișnui, (reg.) a (se) hîrsi. (S-a ~ cu noile condiții de viață.)

A se învăța ≠ a se debarasa, a se dezbăra

A (se) învăța ≠ a (se) dezvăța


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

învățá (învắț, învățát), vb.1. A deprinde, a obișnui. – 2. A instrui, a transmite cunoștințe. – 3. A se instrui, a studia. – 4. A Învăța pe de rost, a ști pe dinafară. – 5. A catehiza, a îndoctrina. – 6. A disciplina, a cuminți. – 7. (Înv.) A porunci, a ordona. – 8. A sfătui. – Mr. (a)nveț, (a)nvețare, megl. anveț, anvițari, istr. (an)mețu. Lat. *invĭtiāre, de la vĭtium (Lexiconul de la Buda, Pușcariu 898; Candrea-Dens., 895; REW 4536; Densusianu, GS, II, 10; DAR), cf. it. invezzare, avvezare „a deprinde” (calabr. ambizzari „a învăța”), prov. envezar, v. fr. envoisier, v. cat. avesar (sp. anviso „înțelept, prudent”, cf. Berceo, Milagros, 14); pentru lat. *vĭtiāre, cf. port. vezar și Gamillscheg, s. v. apprivoiser. Der. învățat, adj. (instruit; s. m., savant, erudit, om cult); învățăcel, s. m. (discipol, elev; ucenic), dim. de la cuvîntul anterior (ipoteza unui model germ. LehrlingLehrer, sugerată de DAR, nu pare necesară); învățămînt, s. n. (învățătură; domeniul și activitatea de instruire și educare) format ca fr. enseignement de la enseigner; învățător, adj. (instructiv, care instruiește); învățător, s. m. (instructor, pedagog, institutor; astăzi, persoană care predă în primele clase școlare; înv., sfetnic); învățătoare, s. f. (femeie care predă în primele clase școlare); învățătoresc, adj. (de învățător, didactic); învățătorie, s. f. (rar. învățătură); învăț, s. n. (nărav, viciu; instrucție, învățătură; rar, sfat), deverbal de la învăța; învățătură, s. f. (instrucțiune; studiu, cultură, știință, înțelepciune; lecție, povață; morală (de fabulă), concluzie moralizatoare; sfat; înv., poruncă); desvăța, vb. (a dezobișnui); desvăț, s. n. (acțiunea de a dezvăța de un obicei prost).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ARTES OMNES PERDOCET PAUPERTAS (lat.) sărăcia te învață toate meșteșugurile – Plaut, „Stichus”, 178.

DOCENDO DISCIMUS (lat.) învățând pe alții, învățăm pe noi – Prin transmitere, cunoștințele noastre se consolidează și se îmbogățesc.

FAS EST ET AB HOSTE DOCERI (lat.) este îngăduit să înveți (chiar) de la dușman – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, IV, 428.

NON SCHOLAE, SED VITAE DISCIMUS (lat.) nu învățăm pentru școală, ci pentru viață – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 106. Instruirea nu este un scop în sine. Ea are în vedere pregătirea omului pentru viața socială.

arată toate definițiile

Intrare: învăța
verb (VT34)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învăța
  • ‑nvăța
  • învățare
  • ‑nvățare
  • învățat
  • ‑nvățat
  • învățatu‑
  • ‑nvățatu‑
  • învățând
  • ‑nvățând
  • învățându‑
  • ‑nvățându‑
singular plural
  • învață
  • ‑nvață
  • învățați
  • ‑nvățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învăț
  • ‑nvăț
(să)
  • învăț
  • ‑nvăț
  • învățam
  • ‑nvățam
  • învățai
  • ‑nvățai
  • învățasem
  • ‑nvățasem
a II-a (tu)
  • înveți
  • ‑nveți
(să)
  • înveți
  • ‑nveți
  • învățai
  • ‑nvățai
  • învățași
  • ‑nvățași
  • învățaseși
  • ‑nvățaseși
a III-a (el, ea)
  • învață
  • ‑nvață
(să)
  • învețe
  • ‑nvețe
  • învăța
  • ‑nvăța
  • învăță
  • ‑nvăță
  • învățase
  • ‑nvățase
plural I (noi)
  • învățăm
  • ‑nvățăm
(să)
  • învățăm
  • ‑nvățăm
  • învățam
  • ‑nvățam
  • învățarăm
  • ‑nvățarăm
  • învățaserăm
  • ‑nvățaserăm
  • învățasem
  • ‑nvățasem
a II-a (voi)
  • învățați
  • ‑nvățați
(să)
  • învățați
  • ‑nvățați
  • învățați
  • ‑nvățați
  • învățarăți
  • ‑nvățarăți
  • învățaserăți
  • ‑nvățaserăți
  • învățaseți
  • ‑nvățaseți
a III-a (ei, ele)
  • învață
  • ‑nvață
(să)
  • învețe
  • ‑nvețe
  • învățau
  • ‑nvățau
  • învăța
  • ‑nvăța
  • învățaseră
  • ‑nvățaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învăța învățare

  • 1. tranzitiv A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: iniția instrui attach_file 4 exemple
    exemple
    • Se silea din răsputeri să învețe pe Briceag un cîntec nou. REBREANU, I. 21.
      surse: DLRLC
    • Să-i dai un băiet să-l învețe cojocăria. CREANGĂ, P. 31.
      surse: DLRLC
    • Îl hrănesc, îl îmbracă și îl învață carte. GOLESCU, Î. 56.
      surse: DLRLC
    • Dascăle prea învățate, Cel ce-nveți școlarii carte. TEODORESCU, P. P. 254.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: povățui sfătui attach_file 3 exemple
    exemple
    • Făcu precum o învăță calul. ISPIRESCU, L. 18.
      surse: DLRLC
    • Ce să faci? Să te învăț eu: boii tăi sînt mari și frumoși; ia-i și-i du la iarmaroc. CREANGĂ, P. 39.
      surse: DLRLC
    • Tomșa! el te-a învățat a vorbi cu atîta dîrzie? NEGRUZZI, S. I 139.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: asimila studia attach_file 10 exemple
    exemple
    • Radu își învăța lecțiile pentru a doua zi. VLAHUȚĂ, O. A. I 105.
      surse: DLRLC
    • Nu știe regulele vînătoriei... și voiește cu toate aceste să le învețe. ODOBESCU, S. III 11.
      surse: DLRLC
    • Copilărise cu Ciubăr-vodă, cu care învățase carte la dascalul Pascal. NEGRUZZI, S. I 246.
      surse: DLRLC
    • A învățat să cânte.
      surse: DLRLC
    • Solul Chinei e bogat în minereuri și tinerii tehnicieni chinezi trebuie să învețe a le exploata. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 6/5.
      surse: DLRLC
    • Am învățat a călări pe deșelate. SADOVEANU, O. I 503.
      surse: DLRLC
    • absolut Te-am întîlnit în parc mai de curînd, Cu alți studenți pe-o bancă învățînd. D. BOTEZ, F. S. 11.
      surse: DLRLC
    • absolut Gheorghe se ducea să învețe pe sub copaci, în grădină. VLAHUȚĂ, O. A. I 118.
      surse: DLRLC
    • absolut Nicu Bălcescu avea o mare dorință de a învăța. GHICA, S. A. 141.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Să mă-nvăț și eu a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26.
      surse: DLRLC
    • 3.1. A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: memora
  • 4. tranzitiv reflexiv A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: deprinde familiariza obișnui antonime: dezvăța attach_file 6 exemple
    exemple
    • Tu m-ai învățat să cînt Din copilărie. IOSIF, P. 54.
      surse: DLRLC
    • poetic Alungă patimile mele, Pe veci strigarea lor o frînge Și de durerea altor inimi Învață-mă, stăpîne-a plînge. GOGA, P. 6.
      surse: DLRLC
    • Binele te-nvaț-a-l face Ca albina mierea ei. VLAHUȚĂ, O. A. 27.
      surse: DLRLC
    • Se învățase și el... a le alege așa, de pe deasupra. CREANGĂ, P. 167.
      surse: DLRLC
    • Cu nărav te-ai învățat! TEODORESCU, P. P. 152.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Calul bătrân nu se învață în ham.
      surse: DLRLC
    • 4.1. expresie (Mai ales în amenințări) A învăța (pe cineva) minte = a pedepsi (pe cineva) pentru a-l face să nu mai repete o greșeală, a da (cuiva) o pedeapsă exemplară.
      exemple
      • Fă-mi loc să-l învăț eu minte! DUMITRIU, N. 60.
        surse: DLRLC
      • eliptic Scoboară-te jos, tîlharule, că te-oi învăța eu! CREANGĂ, O. A. 57.
        surse: DLRLC
    • 4.2. expresie A învăța (sau, reflexiv, a se învăța) minte = a (se) cuminți.
      surse: DLRLC sinonime: cuminți attach_file 2 exemple
      exemple
      • Te-i învăța tu minte de altă dată. CREANGĂ, P. 146.
        surse: DLRLC
      • Gură, tu, învață minte, nu mă spune nimănui! EMINESCU, O. I 80.
        surse: DLRLC
  • 5. tranzitiv A trage o învățătură, a căpăta experiență.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 5 exemple
    exemple
    • Am învățat din întîmplarea asta că dușmanul se folosește de toate mijloacele. CAMILAR, TEM. 101.
      surse: DLRLC
    • absolut Pentru comuniști este lege a învăța din experiența maselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704.
      surse: DLRLC
    • absolut Noi, scriitorii, învățăm de la scriitorii sovietici, care au în urma lor o experiență de peste treizeci de ani. STANCU, U.R.S.S. 153.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Cît are omul în lume viață Tot mereu învață și nu se învață. PANN, P. V. I 13.
      surse: DLRLC
    • reflexiv Să se-nvețe maicele Cum să-și deie fetele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172.
      surse: DLRLC
    • 5.1. expresie tranzitiv reflexiv A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • limba latină *invitiare (din vitium „viciu”).
    surse: DEX '09 DEX '98