11 definiții pentru învățăcel


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el.

ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. – Învățat + suf. -el.

învățăcel sm [At: (cca 1750-1761) URICARIUL, V, 146/6/ V: (fam) ~ățel / Pl: ~cei / E: învățat + -el] 1 Școlar. 2 Discipol. 3 Ucenic. 4 (Îf învățățel) Pseudo-savant.

ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (Învechit; azi arhaizant sau familiar) Școlar, elev, discipol; ucenic. Boierul Ștefan a fost învățăcel la venețieni și luptător la Trapezunt. SADOVEANU, F. J. 517. Nici un fierar n-avea în fierăria sa atîția învățăcei ca dînsul. SBIERA, P. 248. Învățături pe care zeiasca dădacă le împărtășise învățăcelului ei. ODOBESCU, S. III 286.

ÎNVĂȚĂCÉL ~i m. fam. 1) Tânăr care învață într-o școală; elev; școlar. 2) Persoană care urmează un maestru; discipol. 3) Tânăr care învață o meserie; ucenic. /învățat + suf. ~el

învățăcel m. 1. școlar; 2. ucenic.

învățăcél m., pl. (după germ. lehrling). Trans. Bucov. Barb. Ucenic, elev.

învățățel sm vz învățăcel


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii

învățăcél s. m., pl. învățăcéi, art. învățăcéii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVĂȚĂCÉL s. v. discipol.

ÎNVĂȚĂCEL s. discipol, elev, ucenic, (livr.) cirac, (înv.) școlar. (~ al unui maestru.)

Intrare: învățăcel
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învățăcel
  • ‑nvățăcel
  • învățăcelul
  • învățăcelu‑
  • ‑nvățăcelul
  • ‑nvățăcelu‑
plural
  • învățăcei
  • ‑nvățăcei
  • învățăceii
  • ‑nvățăceii
genitiv-dativ singular
  • învățăcel
  • ‑nvățăcel
  • învățăcelului
  • ‑nvățăcelului
plural
  • învățăcei
  • ‑nvățăcei
  • învățăceilor
  • ‑nvățăceilor
vocativ singular
  • învățăcelule
  • ‑nvățăcelule
  • învățăcele
  • ‑nvățăcele
plural
  • învățăceilor
  • ‑nvățăceilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învățăcel

  • exemple
    • Boierul Ștefan a fost învățăcel la venețieni și luptător la Trapezunt. SADOVEANU, F. J. 517.
      surse: DLRLC
    • Nici un fierar n-avea în fierăria sa atîția învățăcei ca dînsul. SBIERA, P. 248.
      surse: DLRLC
    • Învățături pe care zeiasca dădacă le împărtășise învățăcelului ei. ODOBESCU, S. III 286.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Învățat + sufix -el.
    surse: DEX '09 DEX '98