10 definiții pentru întregime


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime.

ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime.

întregime sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 301/36 / Pl: ~mi / E: întreg + -ime] 1 Plenitudine. 2 (Îlav) În (sau Întru) ~ De tot. 3 (Ccr) Ansamblu al elementelor care constituie un tot. 4 (Fig) Sănătate. 5 Deplinătate a facultăților mintale. 6 (Înv; îlav) Cu ~ Cu înțelepciune.

ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. (Învechit) Calitatea de a fi întreg; totalitate, deplinătate, plenitudine, integritate. Să nu mai puteți coprinde cu gîndul întregimea scopului ce-mi propun. ODOBESCU, S. II 234. ◊ (Astăzi în loc. adv.) În întregime = de tot, complet. Cartea a fost tradusă în întregime.Îl cercetă... din tălpi pînă-n creștet, în întregime, de la distanță. C. PETRESCU, A. R. 15. ◊ Expr. Mai întregimea... = mai tot, aproape tot. Să-i vadă cineva despărțiți de mai întregimea emigrației. GHICA, A. 726. ♦ (Concretizat; urmat de un genitiv) Tot ceea ce constituie ceva. Un copaci bătrîn căzuse... se așternuse Cu-ntregimea-i la pămînt. PANN, P. V. II 53.

ÎNTREGÍME ~i f. Însușirea a ceea ce este întreg; deplinătate; integritate. ◊ În ~ cu totul; complet. /întreg + suf. ~ime

întregíme f. Starea de a fi întreg, totalitate. Deplinătate. În întregime, în totalitate, peste tot.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregími

întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; pl. întregími


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTREGÍME s. v. totalitate.

ÎNTREGIME s. integritate, totalitate. (~ bunurilor.)

Intrare: întregime
întregime substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întregime
  • ‑ntregime
  • întregimea
  • ‑ntregimea
plural
  • întregimi
  • ‑ntregimi
  • întregimile
  • ‑ntregimile
genitiv-dativ singular
  • întregimi
  • ‑ntregimi
  • întregimii
  • ‑ntregimii
plural
  • întregimi
  • ‑ntregimi
  • întregimilor
  • ‑ntregimilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întregime

  • 1. Calitatea de a fi întreg.
    exemple
    • Să nu mai puteți coprinde cu gîndul întregimea scopului ce-mi propun. ODOBESCU, S. II 234.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială În întregime = de tot.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: complet (adj.) 2 exemple
      exemple
      • Cartea a fost tradusă în întregime.
        surse: DLRLC
      • Îl cercetă... din tălpi pînă-n creștet, în întregime, de la distanță. C. PETRESCU, A. R. 15.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie Mai întregimea... = mai tot, aproape tot.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Să-i vadă cineva despărțiți de mai întregimea emigrației. GHICA, A. 726.
        surse: DLRLC
    • 1.3. concretizat Ansamblul elementelor care constituie un tot.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Un copaci bătrîn căzuse... se așternuse Cu-ntregimea-i la pămînt. PANN, P. V. II 53.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Întreg + sufix -ime.
    surse: DEX '09 DEX '98