2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTREBUINȚÁT, -Ă, întrebuințați, -te, adj. De care s-a făcut (mult) uz; care a fost folosit; uzat, purtat2. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.

întrebuințat, ~ă [At: PRAVILA (1814), 143/19 / V: (înv) it2 / Pl: ~ați, ~e / E: întrebuința] 1 a De care s-a făcut uz Si: folosit, utilizat. 2 a Care a fost folosit prea mult. 3 sm (Înv; cdp fr) Funcționar. 4 sm (Jur; înv) Beneficiar. 5 a (Sst) Strâmtorat.

ÎNTREBUINȚÁT, -Ă, întrebuințați, -te, adj. De care s-a făcut (mult) uz; care a fost folosit; uzat, purtat2. – V. întrebuința.

ÎNTREBUINȚÁT, -Ă, întrebuințați, -te, adj. De care s-a făcut uz; folosit, utilizat, uzat. Unelte noi și unelte întrebuințate.

ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

întrebuința [At: CALENDARIU (1814), 182/19 / V: (înv; cscj) i / P: ~bu-in~ / Pzi: ez / E: în- + trebuință] 1 vt A se servi de ceva. 2 vt A utiliza. 3 vrp A servi la ceva. 4 vrp (Nob; d. ființe) A se folosi de ceva. 5 vru (Îvr) A trebui.

ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică.În + trebuința.

ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A face uz, a uza de..., a folosi, a utiliza. Veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu mine. CREANGĂ, P. 263. Moțoc... întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150. ◊ Refl. pas. Astfel de cîni se întrebuințează la alergături îndelungate după căprioare. ODOBESCU, S. III 64. Fierul care nu se întrebuințează ruginește. ◊ (Rar, cu privire la persoane) A aflat de la un amic și prieten al lui ce-i întrebuințat la telegraf. ALECSANDRI, T. 855.

A ÎNTREBUINȚÁ ~éz tranz. A pune în practică; a folosi; a utiliza; a aplica. /în + trebuință

întrebuințà v. 1. a face uz, a se servi de; 2. a da de lucru: fabrica întrebuințează mulți oameni. [V. trebuință].

întrebuințéz v. tr. (d. trebuință). Fac uz, mă servesc de: întrebuințez cuțitu ca să taĭ pîne. Daŭ ocupațiune, daŭ de lucru: această fabrică întrebuințează mulțĭ lucrătorĭ. Fac să se consume, să treacă: a întrebuința apa la spălat, a întrebuințat treĭ zile pînă să ajungă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

întrebuințá vb. (sil. -bu-in-), ind. prez. 1 sg. întrebuințéz, 3 sg. și pl. întrebuințeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTREBUINȚÁT adj. v. folosit.

ÎNTREBUINȚAT adj. folosit, uzitat. (Care este formula ~ ?)

ÎNTREBUINȚÁ vb. 1. v. aplica. 2. v. folosi. 3. v. circula. 4. v. uza. 5. a (se) folosi, a se servi, a se sluji, a umbla, a utiliza, a uza. (~ diverse tertipuri.) 6. v. practica. 7. v. consuma. 8. v. pierde.

ÎNTREBUINȚA vb. 1. a aplica, a folosi, a utiliza, (rar) a practica. (A ~ o nouă metodă.) 2. a (se) folosi, a (se) servi, a (se) sluji, a utiliza. (La ce ~ acest dispozitiv?; ~ ambele mîini.) 3. a circula, a se folosi, a se utiliza, a se uzita, (înv.) a se politici. (Aceste cuvinte se ~ în mod curent.) 4. a (se) folosi, a recurge, a se servi, a se sluji, a utiliza, a uza, (înv. și pop.) a prinde, (reg.) a vestegălui. (Se teme să ~ o disciplină prea severă.) 5. a (se) folosi, a se servi, a se sluji, a umbla, a utiliza, a uza. (~ diverse tertipuri.) 6. a (se) folosi, a (se) practica, a (se) utiliza. (Un obicei care se ~ de mult timp.) 7. a consuma, a folosi, a utiliza, (înv.) a metahirisi. (A ~ 2 m de sfoară pentru...) 8. a consuma, a folosi, a pierde. (Și-a ~ toată ziua reparînd bicicleta.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

întrebuințát, întrebuințáți, s.m. (înv.) funcționar, împiegat.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

întrebuința, întrebuințez v. r. (sport) a-și apăra în mod corect șansele într-o confruntare.

Intrare: întrebuințat
întrebuințat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întrebuințat
  • ‑ntrebuințat
  • întrebuințatul
  • întrebuințatu‑
  • ‑ntrebuințatul
  • ‑ntrebuințatu‑
  • întrebuința
  • ‑ntrebuința
  • întrebuințata
  • ‑ntrebuințata
plural
  • întrebuințați
  • ‑ntrebuințați
  • întrebuințații
  • ‑ntrebuințații
  • întrebuințate
  • ‑ntrebuințate
  • întrebuințatele
  • ‑ntrebuințatele
genitiv-dativ singular
  • întrebuințat
  • ‑ntrebuințat
  • întrebuințatului
  • ‑ntrebuințatului
  • întrebuințate
  • ‑ntrebuințate
  • întrebuințatei
  • ‑ntrebuințatei
plural
  • întrebuințați
  • ‑ntrebuințați
  • întrebuințaților
  • ‑ntrebuințaților
  • întrebuințate
  • ‑ntrebuințate
  • întrebuințatelor
  • ‑ntrebuințatelor
vocativ singular
plural
Intrare: întrebuința
  • silabație: -bu-in-ța info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întrebuința
  • ‑ntrebuința
  • întrebuințare
  • ‑ntrebuințare
  • întrebuințat
  • ‑ntrebuințat
  • întrebuințatu‑
  • ‑ntrebuințatu‑
  • întrebuințând
  • ‑ntrebuințând
  • întrebuințându‑
  • ‑ntrebuințându‑
singular plural
  • întrebuințea
  • ‑ntrebuințea
  • întrebuințați
  • ‑ntrebuințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întrebuințez
  • ‑ntrebuințez
(să)
  • întrebuințez
  • ‑ntrebuințez
  • întrebuințam
  • ‑ntrebuințam
  • întrebuințai
  • ‑ntrebuințai
  • întrebuințasem
  • ‑ntrebuințasem
a II-a (tu)
  • întrebuințezi
  • ‑ntrebuințezi
(să)
  • întrebuințezi
  • ‑ntrebuințezi
  • întrebuințai
  • ‑ntrebuințai
  • întrebuințași
  • ‑ntrebuințași
  • întrebuințaseși
  • ‑ntrebuințaseși
a III-a (el, ea)
  • întrebuințea
  • ‑ntrebuințea
(să)
  • întrebuințeze
  • ‑ntrebuințeze
  • întrebuința
  • ‑ntrebuința
  • întrebuință
  • ‑ntrebuință
  • întrebuințase
  • ‑ntrebuințase
plural I (noi)
  • întrebuințăm
  • ‑ntrebuințăm
(să)
  • întrebuințăm
  • ‑ntrebuințăm
  • întrebuințam
  • ‑ntrebuințam
  • întrebuințarăm
  • ‑ntrebuințarăm
  • întrebuințaserăm
  • ‑ntrebuințaserăm
  • întrebuințasem
  • ‑ntrebuințasem
a II-a (voi)
  • întrebuințați
  • ‑ntrebuințați
(să)
  • întrebuințați
  • ‑ntrebuințați
  • întrebuințați
  • ‑ntrebuințați
  • întrebuințarăți
  • ‑ntrebuințarăți
  • întrebuințaserăți
  • ‑ntrebuințaserăți
  • întrebuințaseți
  • ‑ntrebuințaseți
a III-a (ei, ele)
  • întrebuințea
  • ‑ntrebuințea
(să)
  • întrebuințeze
  • ‑ntrebuințeze
  • întrebuințau
  • ‑ntrebuințau
  • întrebuința
  • ‑ntrebuința
  • întrebuințaseră
  • ‑ntrebuințaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întrebuințat

etimologie:

  • vezi întrebuința
    surse: DEX '09 DEX '98

întrebuința întrebuințare întrebuințat

  • exemple
    • Veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu mine. CREANGĂ, P. 263.
      surse: DLRLC
    • Moțoc... întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Acest produs se întrebuințează în industria chimică.
      surse: DEX '98
    • reflexiv pasiv Astfel de cîni se întrebuințează la alergături îndelungate după căprioare. ODOBESCU, S. III 64.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Fierul care nu se întrebuințează ruginește.
      surse: DLRLC
    • rar (Cu privire la persoane) A aflat de la un amic și prieten al lui ce-i întrebuințat la telegraf. ALECSANDRI, T. 855.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + trebuința
    surse: DEX '09 DEX '98