purtat², ~ă [At: LB / Pl: ~ați, ~e / E: purta] 1 a (D. oameni) Care a călătorit mult prin lume. 2 a (Pex) Cu experiență. 3 a (D. îmbrăcăminte, încălțăminte) Uzat. 4 a (Înv; d. pământ) Cultivat fără întrerupere, până la secătuire. 5 sfa Dans popular care se execută în perechi, în ritm binar moderat, cu mai multe variante, executat la deschiderea ciclurilor de joc. 6 sfa Melodie după care se execută purtata (5).

PURTAT², -Ă, purtați, -te, adj. 1. (Despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. Hainele mele... să mă-mbrac... ale purtate. DELAVRANCEA, O. II 354. Dascălul îi dăduse niște pantaloni roși, un surtuc petecit și o pălărie purtată. SLAVICI, O. I 79. 2. (Despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. Tatăl lui Boldur, om purtat prin străinătăți... a schimbat altă orînduială. C. PETRESCU, R. DR. 94. D-ta, moș Nichifor, ești om purtat, știi mai bine decît mine. CREANGĂ, O. A. 118.

PURTAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PURTA. 2) (despre obiecte, mai ales de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) Care s-a uzat în urma folosirii îndelungate. 3) (despre persoane) Care a călătorit mult și a văzut multe; umblat. /v. a (se) purta

purtat a. 1. ce a fost purtat: haine purtate; 2. dus, transportat: o biată frunză de vânt în veci purtată AL.; 3. fig. umblat, pățit: ești om purtat CR. ║ n. mod de a se îmbrăca, port: nu e deosebire între dânsele nici la stat nici la purtat CR.

purtát, -ă adj. Care a fost purtat, întrebuințat, uzat: haĭne purtate. Dus, luat, vînturat: o frunză purtată de vînt. Fig. Umblat pin lume, vînturat, pățit, priceput: om purtat.

PURTAT adj. folosit, uzat, vechi. (Haine ~.)

PURTAT adj. folosit, uzat, vechi. (Haine ~.)

ARTILERIE PURTATĂ armament de artilerie transportat cu ajutorul aeronavelor de transport.