întortochere sf [At: CĂLINESCU, E. O. II, 203 / V: ~ocare, ~ochiare, ~oiere, tor~ / Pl: ~ri / E: întortochea] 1 Răsucire. 2 Cotitură. 3 Sinuozitate. 4 (Fig) Complicație. 5 (Fig) Lipsă de claritate.

ÎNTORTOCHERE, întortocheri, s. f. Acțiunea de a întortochea și rezultatul ei; cotitură, încîlcitură; fig. complicație, ascunziș. Vorbă plină de întortocheri. ▭ Era un gînd crescut cu încetul, și firea lui dreaptă, fără întortocheri, nu-i îngăduia să-l ascundă. C. PETRESCU, Î. II 156.

ÎNTORTOCHERE ~i f. 1) v. A ÎNTORTOCHEA și A SE ÎNTORTOCHEA. 2) Mulțime de cotituri. 3) Lipsă de sistem într-o acțiune sau într-un lucru. /v. a (se) întortochea

întortoca v vz întortochea

întortocare sf vz întortochere

întortochea [At: ODOBESCU, S. III, 409 / V: întortoca, ~ochia, ~oia, tortochia / Pzi: ~chez / E: ml *intorticulare] 1 vt A răsuci. 2 vr (D. drumuri, ape) A avea o linie sinuoasă, cotită. 3 vt (Fig) A complica un lucru, o idee.

întortochia v vz întortochea

întortochiare sf vz întortochere

întortoia vt vz întortochea

întortoiere sf vz întortochere

ÎNTORTOCHEA, întortochez, vb. I. Tranz. A învîrti în toate felurile, spre a produce confuzie; a suci, a încîlci. Cum mai poate acest om întortochea vorbele, cînd totul e terminat și planurile sînt acum fapte care grăiesc? CAMIL PETRESCU, B. 187. Oricît am voi să întortochem lucrurile, acesta este purul și exactul adevăr. ODOBESCU, S. III 409.

A SE ÎNTORTOCHEA pers. 3 se ~ează intranz. (mai ales despre drumuri) A avea mai multe cotituri; a fi cotit. /<lat. intorticulare

A ÎNTORTOCHEA ~ez tranz. (idei, lucrări, probleme) A face (mai) complicat (decât este în realitate); a complica. /<lat. intorticulare

întortochià v. 1. a sucii, a învârti; 2. fig. a exprima într’un mod confuz. [Vechiu-rom. întort, sucit (v. tort)].

întortochéz, a -chĭá (vest) și -cheá (est). v. tr. (d. întort, de unde s’a făcut *întóartec, a -cá, apoĭ întortocá, eŭ întórtoc [Ban. Trans.] apoĭ -chĭa, orĭ d. lat. *întortĭcare saŭ *întortĭculare; fr. entortiller, sp. entortijar). Sucesc, învîrtesc: a întortochĭa cărările, (fig.) o frază. V. trunchez.

întortochere s. f., g.-d. art. întortocherii; pl. întortocheri

întortochere s. f., g.-d. art. întortocherii; pl. întortocheri

întortochere s. f., g.-d. art. întortocherii; pl. întortocheri

întortochea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întortochez, 3 întortochează, 1 pl. întortochem; conj. prez. 1 sg. să întortochez, 3 să întortocheze; ger. întortochind

întortochea (a ~) vb., ind. prez. 3 întortochează; conj. prez. 3 să întortocheze; ger. întortochind

întortochea vb., ind. prez. 1 sg. întortochez, 3 sg. și pl. întortochează; conj. prez. 3 sg. și pl. întortocheze; ger. întortochind

ÎNTORTOCHERE s. v. cotitură.