10 definiții pentru întăritură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură.

ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, fortificație; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură.

întăritu sf [At: PRAV. MOLD. 133/1 / Pl: ~ri / E: întări + -ură] 1-6 (Înv) Întărire (3, 12-17). 7 (Înv; jur; îs) Curte de ~ri Judecătorie care se ocupă cu examinarea, confirmarea și girarea împrumuturilor făcute pe moșii. 8 (Mpp; îs) ~ra pântecelui Balonare. 9 (Înv; spc) Pământ arid. 10 (Mpp) Umflătură. 11 (Mil) Fortăreață. 12 (Pex) Sistem de baricadare. 13 (Jur) Semnătură, pecete etc. prin care se legalizează un act. 14 (Înv) Sprijin.

ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s. f. 1. Loc fortificat, construcție defensivă, fortificație; p. ext. orice sistem de baricadare. Între întăriturile acestei cetăți, destul de greu de cucerit într-o epocă în care nu existau încă arme de foc, își avea reședința marele cneaz. STANCU, U.R.S.S. 63. Am curățit de nemți întăriturile pe care ni le luaseră c-o zi mai înainte. MIRONESCU, S. A. 121. 2. Element folosit pentru mărirea rezistenței unei piese sau a unui sistem tehnic. 3. (Învechit) Iscălitură, pecete prin care se legalizează, se certifică un drept, o învoială. Dă hrisovul și... sînt liberi... – Bine zici! Dar, vezi, nu pot Să-l dau singur... e și sfatul... trebuie întăritura. DAVILA, V. V. 77.

ÎNTĂRITÚRĂ ~i f. 1) Loc întărit (cu șanțuri, ziduri etc.) pentru apărare. 2) Element de întărire a rezistenței unui sistem tehnic sau a unei construcții. 3) înv. Iscălitură sau pecete care legalizează un document. /a întări + suf. ~tor

întăritură f. lucru întărit, fortificațiune.

întăritúră f., pl. ĭ. Loc orĭ lucru întărit, fortificațiune: întăriturile de la Focșanĭ-Nomoloasa-Galațĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întăritúră s. f., g.-d. art. întăritúrii; pl. întăritúri

întăritúră s. f., g.-d. art. întăritúrii; pl. întăritúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTĂRITÚRĂ s. v. fortificație.

ÎNTĂRITU s. (MIL.) fortificație, (rar) retranșament, (înv.) aparatură, tărie, zamcă. (Sistem de ~i la o cetate.)

Intrare: întăritură
întăritură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întăritu
  • ‑ntăritu
  • întăritura
  • ‑ntăritura
plural
  • întărituri
  • ‑ntărituri
  • întăriturile
  • ‑ntăriturile
genitiv-dativ singular
  • întărituri
  • ‑ntărituri
  • întăriturii
  • ‑ntăriturii
plural
  • întărituri
  • ‑ntărituri
  • întăriturilor
  • ‑ntăriturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întăritură

  • 1. Loc fortificat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fortificație attach_file 2 exemple
    exemple
    • Între întăriturile acestei cetăți, destul de greu de cucerit într-o epocă în care nu existau încă arme de foc, își avea reședința marele cneaz. STANCU, U.R.S.S. 63.
      surse: DLRLC
    • Am curățit de nemți întăriturile pe care ni le luaseră c-o zi mai înainte. MIRONESCU, S. A. 121.
      surse: DLRLC
  • 2. Element care consolidează o construcție, un element al ei etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. învechit Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: iscălitură pecete attach_file un exemplu
    exemple
    • Dă hrisovul și... sînt liberi... – Bine zici! Dar, vezi, nu pot Să-l dau singur... e și sfatul... trebuie întăritura. DAVILA, V. V. 77.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Întări + sufix -tură.
    surse: DEX '09 DEX '98