4 intrări

35 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSURÁT1 s. n. Faptul de a (se) însura; însurătoare. – V. însura.

ÎNSURÁT1 s. n. Faptul de a (se) însura; însurătoare. – V. însura.

ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.

ÎNSURÁT2, însurați, adj. (Despre bărbați) Căsătorit. – V. însura.

însurat2, ~ă a [At: ANON. CAR. / Pl: ~ați, ~e / E: însura1] 1 (D. bărbați) Căsătorit. 2 (Fig) Unit. 3 Descotorosit de cineva. 4 Omorât.

însurat1 sn [At: VARLAAM, C. 61 / Pl: ~uri / E: însura1] 1 Însurare (1). 2 (Fig) Unire. 3 Însurare (3). 4 Omorâre.

însurat3, ~ă a [At: V. A. URECHIA, ap. TDRG / Pl: ~ați, ~e / E: însura2] (D. încălțăminte) Pingelit.

ÎNSURÁT2, însurați, adj. m. (Despre bărbați) Legat, unit prin căsătorie cu o femeie. Mi-l închipuiam însurat, cu copii poate. C. PETRESCU, S. 122. Dar acuma, însurat, Trăiesc ca ș-un împărat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 394.

ÎNSURÁT1 s. n. Faptul de a (se) însura; însurătoare, căsătorie. Însuratul de tînăr și mîncarea de dimineață n-au greș. NEGRUZZI, S. I 251.

ÎNSURÁT ~ți adj. (despre bărbați) Care este căsătorit. /v. a însura

însurat a. căsătorit. ║ n. însurătoare. [V. însura].

însurat adj. și s. m. (d. însor 1). Căsătorit. S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a saŭ de a te însura: la însuratu fiilor luĭ.

ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. și tranz. fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil lat. *inuxorare (< uxor „soție”).

însura2 vt [At: V. A. URECHIA, ap. TDRG / Pzi: ~rez / E: ml * (in)solare] (D. încălțăminte) A pingeli.

însura1 [At: CORESI, EV. 540/22 / Pzi: ~sor / E: ns pbl ml *(in)uxorare] 1-2 vrtf (D. bărbați) A (se) căsători. 3 vr (Pop; îe) A se ~ cu căcatul după ureche (cu buricul neuscat) A se însura prea tânăr. 4 vr (Fig) A se uni. 5 vt A se descotorosi de cineva. 6 vt A omorî pe cineva.

ÎNSURÁ, însór, vb. I. Refl. (Despre un bărbat) A lua în căsătorie o femeie; a se căsători. Se însurase cu o fată frumoasă și harnică. VLAHUȚĂ, O. A. 411. Făt-Frumos nu făcuse nuntă cînd s-a însurat. CREANGĂ, P. 102. Tatăl meu, văzîndu-se flăcău tomnatic, se însură cu jupîneasa Mărica. NEGRUZZI, S. I 246. Fă-mi cămașă de fuior, Că mi-i gîndu să mă-nsor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 365. ◊ Fig. Văd, gîndul tău se-nsoară Cu-a mea dorință. ALECSANDRI, T. II 88. ◊ Tranz. Să-l port cu vorbe că l-oi însura cu Măndica. ALECSANDRI, T. I 318. Matei Basarab... îl făcu postelnic mare și îl însură cu Ilinca. BĂLCESCU, O. I 98. ◊ (Glumeț) Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura... Lască te-nsor eu și pe tine acuși, măi buclucașule! CREANGĂ, P. 43.

A SE ÎNSURÁ mă însór intranz. (despre bărbați) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex femeiesc. /<lat. inuxorare

A ÎNSURÁ însór tranz. A face să se însoare. /<lat. inuxorare

însurà v. a pune căpute, a pingeli încălțămintei. [Lat. *INSOLARE, din SOLA, căpută].

însurà v. 1. a se căsători (vorbind de bărbați); 2. fig. a se împreuna: gândul tău se ’nsoară cu a mea voință AL. ghirlanda ce se ’nsoară cu silfele ușoare EM. [Lat. *UXORARE, din UXOR, soție].

2) însór, a -urá v. tr. (lat. *insolo, -áre, d. sõlum, talpă, sol, pămînt, îld. soleare, a tălpui, d. sólea, bocîncă. D. sõlum, pl. sõla vine it. suola, fr. sole, germ. sohle, talpă; d. sólea vine it. soglia, fr. seuil, prag). Vechĭ. Tălpuĭesc, pun tălpĭ încălțămintelor.

1) însór, a urá v. tr. (d. soră, surată, după obiceĭu de a onora soția cu epitetu de „soră”, după cum și ĭa onorează bărbatu cu epitetu de „frate”. Decĭ etim. lat. *uxorare, d. uxor, soție, rămîne zadarnică! – El însoară, să însoare). Căsătoresc, vorbind de bărbațĭ. V. refl. Mă căsătoresc: Să le spuĭ curat, Că m’am însurat, C’o mîndră crăĭasă, A lumiĭ mireasă (Al.).

arată toate definițiile

Intrare: însurat
însurat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însurat
  • însuratul
  • însura
  • însurata
plural
  • însurați
  • însurații
  • însurate
  • însuratele
genitiv-dativ singular
  • însurat
  • însuratului
  • însurate
  • însuratei
plural
  • însurați
  • însuraților
  • însurate
  • însuratelor
vocativ singular
plural
Intrare: însurat (adj.)
însurat1 (adj.m.) adjectiv masculin
adjectiv masculin (AM3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însurat
  • ‑nsurat
  • însuratul
  • însuratu‑
  • ‑nsuratul
  • ‑nsuratu‑
plural
  • însurați
  • ‑nsurați
  • însurații
  • ‑nsurații
genitiv-dativ singular
  • însurat
  • ‑nsurat
  • însuratului
  • ‑nsuratului
plural
  • însurați
  • ‑nsurați
  • însuraților
  • ‑nsuraților
vocativ singular
plural
Intrare: însurat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însurat
  • ‑nsurat
  • însuratul
  • însuratu‑
  • ‑nsuratul
  • ‑nsuratu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • însurat
  • ‑nsurat
  • însuratului
  • ‑nsuratului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: însura
verb (VT36)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însura
  • ‑nsura
  • însurare
  • ‑nsurare
  • însurat
  • ‑nsurat
  • însuratu‑
  • ‑nsuratu‑
  • însurând
  • ‑nsurând
  • însurându‑
  • ‑nsurându‑
singular plural
  • însoa
  • ‑nsoa
  • însurați
  • ‑nsurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • însor
  • ‑nsor
(să)
  • însor
  • ‑nsor
  • însuram
  • ‑nsuram
  • însurai
  • ‑nsurai
  • însurasem
  • ‑nsurasem
a II-a (tu)
  • însori
  • ‑nsori
(să)
  • însori
  • ‑nsori
  • însurai
  • ‑nsurai
  • însurași
  • ‑nsurași
  • însuraseși
  • ‑nsuraseși
a III-a (el, ea)
  • însoa
  • ‑nsoa
(să)
  • însoare
  • ‑nsoare
  • însura
  • ‑nsura
  • însură
  • ‑nsură
  • însurase
  • ‑nsurase
plural I (noi)
  • însurăm
  • ‑nsurăm
(să)
  • însurăm
  • ‑nsurăm
  • însuram
  • ‑nsuram
  • însurarăm
  • ‑nsurarăm
  • însuraserăm
  • ‑nsuraserăm
  • însurasem
  • ‑nsurasem
a II-a (voi)
  • însurați
  • ‑nsurați
(să)
  • însurați
  • ‑nsurați
  • însurați
  • ‑nsurați
  • însurarăți
  • ‑nsurarăți
  • însuraserăți
  • ‑nsuraserăți
  • însuraseți
  • ‑nsuraseți
a III-a (ei, ele)
  • însoa
  • ‑nsoa
(să)
  • însoare
  • ‑nsoare
  • însurau
  • ‑nsurau
  • însura
  • ‑nsura
  • însuraseră
  • ‑nsuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însurat (adj.)

etimologie:

  • vezi însura
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

însurat (s.n.)

etimologie:

  • vezi însura
    surse: DEX '09 DEX '98

însura însurare

  • 1. (Despre bărbați) A (se) căsători.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: căsători desholtei attach_file 8 exemple
    exemple
    • Se însurase cu o fată frumoasă și harnică. VLAHUȚĂ, O. A. 411.
      surse: DLRLC
    • Făt-Frumos nu făcuse nuntă cînd s-a însurat. CREANGĂ, P. 102.
      surse: DLRLC
    • Tatăl meu, văzîndu-se flăcău tomnatic, se însură cu jupîneasa Mărica. NEGRUZZI, S. I 246.
      surse: DLRLC
    • Fă-mi cămașă de fuior, Că mi-i gîndu să mă-nsor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 365.
      surse: DLRLC
    • figurat Văd, gîndul tău se-nsoară Cu-a mea dorință. ALECSANDRI, T. II 88.
      surse: DLRLC
    • Să-l port cu vorbe că l-oi însura cu Măndica. ALECSANDRI, T. I 318.
      surse: DLRLC
    • Matei Basarab... îl făcu postelnic mare și îl însură cu Ilinca. BĂLCESCU, O. I 98.
      surse: DLRLC
    • glumeț Gînsacul, dorit de gîște, țipa cît îi lua gura... Las’că te-nsor eu și pe tine acuși, măi buclucașule! CREANGĂ, P. 43.
      surse: DLRLC

etimologie: