10 definiții pentru însurătoare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat1, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare.

ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat; însurat1, însurăciune, însurare. – Însura + suf. -ătoare.

însurătoare sf [At: MARIAN, S. R. II, 181 / Pl: ~ori / E: însura + -(ă)toare] 1 Căsătorie a unui bărbat Si: (îvr) însurăciune (1), însurătură (1). 2 Nuntă.

ÎNSURĂTOÁRE, însurători, s. f. Căsătorie a unui bărbat. Începu să adune de pe la tîrguri lucruri pentru casă gîndindu-se la însurătoare. CAMILAR, N. I 21. Însurătoarea nu-i măr să-l muști și, de nu ți-ar plăcea, să-l zvîrli jos. SEVASTOS, N. 49. Vremea trece, flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia, și însurătoarea rămîne baltă. CREANGĂ, P. 142.

ÎNSURĂTOÁRE ~óri f. Căsătorie a unui bărbat. /a însura + suf. ~ătoare

însurătoare f. căsătorie (vorbind de un flăcău).

însurătoáre f., pl. orĭ. Căsătorie (a bărbatuluĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri

însurătoáre s. f., g.-d. art. însurătórii; pl. însurătóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNSURĂTOÁRE s. căsătorie, însurat, (rar) însurare, (înv.) însurăciune. (~ unui bărbat.)

ÎNSURĂTOARE s. căsătorie, însurat, (rar) însurare, (înv.) însurăciune. (~ unui bărbat.)

Intrare: însurătoare
însurătoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însurătoare
  • ‑nsurătoare
  • însurătoarea
  • ‑nsurătoarea
plural
  • însurători
  • ‑nsurători
  • însurătorile
  • ‑nsurătorile
genitiv-dativ singular
  • însurători
  • ‑nsurători
  • însurătorii
  • ‑nsurătorii
plural
  • însurători
  • ‑nsurători
  • însurătorilor
  • ‑nsurătorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însurătoare

  • 1. Căsătorie a unui bărbat; însurat.
    exemple
    • Începu să adune de pe la tîrguri lucruri pentru casă gîndindu-se la însurătoare. CAMILAR, N. I 21.
      surse: DLRLC
    • Însurătoarea nu-i măr să-l muști și, de nu ți-ar plăcea, să-l zvîrli jos. SEVASTOS, N. 49.
      surse: DLRLC
    • Vremea trece, flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia, și însurătoarea rămîne baltă. CREANGĂ, P. 142.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Însura + sufix -ătoare.
    surse: DEX '09 DEX '98