2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.

ÎNSTRUNÁRE, înstrunări, s. f. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei. – V. înstruna.

înstrunare sf [At: DA ms / Pl: ~nări / E: înstruna] 1 Întindere a strunelor unui instrument Si: înstrunat1 (1), (îvr) înstrunătură (1). 2 Acordare a unui instrument muzical cu coarde Si: înstrunat1 (2), (îvr) înstrunătură (2). 3 (Fig) Interpretare a unei piese la un instrument cu coarde Si: înstrunat1 (3), (îvr) înstrunătură (3). 4 Legare strâns Si: înstrunat1 (4), (îvr) înstrunătură (4). 5 (Spc) Strângere a unui animal de călărie cu chingile sau cu frâul Si: înstrunat1 (5), strunire, (îvr) înstrunătură (5). 6 (Fig) Reținere de la o acțiune Si: înfrânare, înstrunat1 (6), stăvilire, strunire, (îvr) înstrunătură (6).

ÎNSTRUNÁ, înstrún, vb. I. Tranz. 1. A acorda un instrument muzical cu coarde. 2. A strânge un animal de călărie cu chingile sau cu frâul; a struni. ♦ Fig. A reține de la o acțiune; a stăvili, a înfrâna, a struni. [Prez. ind. și: înstrunez] – În + strună.

ÎNSTRUNÁ, înstrún, vb. I. Tranz. 1. A acorda un instrument muzical cu coarde. 2. A strânge un animal de călărie cu chingile sau cu frâul; a struni. ♦ Fig. A reține de la o acțiune; a stăvili, a înfrâna, a struni. [Prez. ind. și: înstrunez] – În + strună.

înstruna vt [At: ODOBESCU, I, 86/17 / Pzi: înstrun, ~nez / E: în- + strună] 1 (Înv) A întinde struna unui instrument. 2 A acorda un instrument muzical cu coarde. 3 (Fig) A cânta la un instrument cu coarde. 4 A lega strâns. 5 (Spc) A strânge un animal de călărie cu chingile sau cu frâul Si: a struni. 6 (Fig) A reține de la o acțiune Si: a înfrâna, a stăvili, a struni.

ÎNSTRUNÁ, înstrún, vb. I. Tranz. 1. A acorda un instrument muzical întinzîndu-i coardele. Iau vioara unui greier și-o înstrun să-mi placă mie. LESNEA, A. 141. Italianul începu a-și înstruna vioara. ARDELEANU, D. 95. Cine-ascultă și nu-nstrună arfa-i de cîntări bogată. EMINESCU, O. IV 120. ♦ (Prin analogie) A încorda. Înstrună iute arcul, puse săgeata și o luă la cătare. ISPIRESCU, L. 195. 2. (Cu privire la animale de călărie) A strînge (cu chingile, cu frîul, cu zăbala). V. înfrîna. Puse șaua pe Murga... o înstrună bine. DELAVRANCEA, S. 242. Frîul În cap îi băga, Frumușel Mi-l înstruna. TEODORESCU, P. P. 600. ◊ Fig. Se dete afund și mi-și petrecu veacul cu amar și cu ocară acolo, înstrunat și înjghebat în albia apelor sale. ISPIRESCU, U. 73. Lupul cu puii săi pustiază codrii fără d-a bănui lațul ce-i va înstruna într-o zi pe toți. ODOBESCU, S. I 86.

A ÎNSTRUNÁ înstrún tranz. 1) (instrumente muzicale cu coarde) A face să producă sunetele necesare prin întinderea sau slăbirea strunelor; a potrivi; a acorda. 2) (sfori, frânghii, cabluri) A întinde ca pe o strună. 3) (animale de călărie) A stăpâni prin strângerea chingilor sau a frâului; a struni. 4) fig. (persoane) A constrânge să urmeze calea cea dreaptă. /în + strună

înstrunà v. 1. a încorda: a înstruna arcul; 2. a înfrâna: lațul ce-i va înstruna pe lupi; 3. fig. înstrunându-și mânia OD.

înstrún și -éz, a v. tr. (d. strună). Încordez, întind struna: a înstruna arcu, vioara. Înzăbălez. Fig. Strunesc, înfrînez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înstruná (a ~) vb., ind. prez. 3 înstrúnă/înstruneáză

înstruná vb., ind. prez. 1 sg. înstrún/înstrunéz, 3 sg. și pl. înstrúnă/înstruneáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNSTRUNÁRE s. 1. (MUZ.) acordaj, acordare, (rar) strunire. (~ unui instrument cu coarde.) 2. v. încordare.

ÎNSTRUNARE s. 1. (MUZ.) acordaj, acordare, (rar) strunire. (~ unui instrument cu coarde.) 2. încordare, întindere, strunire, (înv.) încordătură. (~ arcului.)

ÎNSTRUNÁ vb. 1. (MUZ.) a acorda, (rar) a struni. (A ~ vioara.) 2. v. încorda.

ÎNSTRUNA vb. 1. (MUZ.) a acorda, (rar) a struni. (A ~ vioara.) 2. a încorda, a întinde, a struni. (A ~ arcul.)

Intrare: înstrunare
înstrunare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înstrunare
  • ‑nstrunare
  • înstrunarea
  • ‑nstrunarea
plural
  • înstrunări
  • ‑nstrunări
  • înstrunările
  • ‑nstrunările
genitiv-dativ singular
  • înstrunări
  • ‑nstrunări
  • înstrunării
  • ‑nstrunării
plural
  • înstrunări
  • ‑nstrunări
  • înstrunărilor
  • ‑nstrunărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înstruna
înstruna1 (1 -n) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înstruna
  • ‑nstruna
  • înstrunare
  • ‑nstrunare
  • înstrunat
  • ‑nstrunat
  • înstrunatu‑
  • ‑nstrunatu‑
  • înstrunând
  • ‑nstrunând
  • înstrunându‑
  • ‑nstrunându‑
singular plural
  • înstru
  • ‑nstru
  • înstrunați
  • ‑nstrunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înstrun
  • ‑nstrun
(să)
  • înstrun
  • ‑nstrun
  • înstrunam
  • ‑nstrunam
  • înstrunai
  • ‑nstrunai
  • înstrunasem
  • ‑nstrunasem
a II-a (tu)
  • înstruni
  • ‑nstruni
(să)
  • înstruni
  • ‑nstruni
  • înstrunai
  • ‑nstrunai
  • înstrunași
  • ‑nstrunași
  • înstrunaseși
  • ‑nstrunaseși
a III-a (el, ea)
  • înstru
  • ‑nstru
(să)
  • înstrune
  • ‑nstrune
  • înstruna
  • ‑nstruna
  • înstrună
  • ‑nstrună
  • înstrunase
  • ‑nstrunase
plural I (noi)
  • înstrunăm
  • ‑nstrunăm
(să)
  • înstrunăm
  • ‑nstrunăm
  • înstrunam
  • ‑nstrunam
  • înstrunarăm
  • ‑nstrunarăm
  • înstrunaserăm
  • ‑nstrunaserăm
  • înstrunasem
  • ‑nstrunasem
a II-a (voi)
  • înstrunați
  • ‑nstrunați
(să)
  • înstrunați
  • ‑nstrunați
  • înstrunați
  • ‑nstrunați
  • înstrunarăți
  • ‑nstrunarăți
  • înstrunaserăți
  • ‑nstrunaserăți
  • înstrunaseți
  • ‑nstrunaseți
a III-a (ei, ele)
  • înstru
  • ‑nstru
(să)
  • înstrune
  • ‑nstrune
  • înstrunau
  • ‑nstrunau
  • înstruna
  • ‑nstruna
  • înstrunaseră
  • ‑nstrunaseră
înstruna2 (1 -nez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înstruna
  • ‑nstruna
  • înstrunare
  • ‑nstrunare
  • înstrunat
  • ‑nstrunat
  • înstrunatu‑
  • ‑nstrunatu‑
  • înstrunând
  • ‑nstrunând
  • înstrunându‑
  • ‑nstrunându‑
singular plural
  • înstrunea
  • ‑nstrunea
  • înstrunați
  • ‑nstrunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înstrunez
  • ‑nstrunez
(să)
  • înstrunez
  • ‑nstrunez
  • înstrunam
  • ‑nstrunam
  • înstrunai
  • ‑nstrunai
  • înstrunasem
  • ‑nstrunasem
a II-a (tu)
  • înstrunezi
  • ‑nstrunezi
(să)
  • înstrunezi
  • ‑nstrunezi
  • înstrunai
  • ‑nstrunai
  • înstrunași
  • ‑nstrunași
  • înstrunaseși
  • ‑nstrunaseși
a III-a (el, ea)
  • înstrunea
  • ‑nstrunea
(să)
  • înstruneze
  • ‑nstruneze
  • înstruna
  • ‑nstruna
  • înstrună
  • ‑nstrună
  • înstrunase
  • ‑nstrunase
plural I (noi)
  • înstrunăm
  • ‑nstrunăm
(să)
  • înstrunăm
  • ‑nstrunăm
  • înstrunam
  • ‑nstrunam
  • înstrunarăm
  • ‑nstrunarăm
  • înstrunaserăm
  • ‑nstrunaserăm
  • înstrunasem
  • ‑nstrunasem
a II-a (voi)
  • înstrunați
  • ‑nstrunați
(să)
  • înstrunați
  • ‑nstrunați
  • înstrunați
  • ‑nstrunați
  • înstrunarăți
  • ‑nstrunarăți
  • înstrunaserăți
  • ‑nstrunaserăți
  • înstrunaseți
  • ‑nstrunaseți
a III-a (ei, ele)
  • înstrunea
  • ‑nstrunea
(să)
  • înstruneze
  • ‑nstruneze
  • înstrunau
  • ‑nstrunau
  • înstruna
  • ‑nstruna
  • înstrunaseră
  • ‑nstrunaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înstrunare

  • 1. Acțiunea de a înstruna și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • vezi înstruna
    surse: DEX '09 DEX '98

înstruna înstrunare înstrunat

  • 1. A acorda un instrument muzical cu coarde.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: acorda (regla) 3 exemple
    exemple
    • Iau vioara unui greier și-o înstrun să-mi placă mie. LESNEA, A. 141.
      surse: DLRLC
    • Italianul începu a-și înstruna vioara. ARDELEANU, D. 95.
      surse: DLRLC
    • Cine-ascultă și nu-nstrună arfa-i de cîntări bogată. EMINESCU, O. IV 120.
      surse: DLRLC
  • 2. A strânge un animal de călărie cu chingile sau cu frâul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: struni 4 exemple
    exemple
    • Puse șaua pe Murga... o înstrună bine. DELAVRANCEA, S. 242.
      surse: DLRLC
    • Frîul În cap îi băga, Frumușel Mi-l înstruna. TEODORESCU, P. P. 600.
      surse: DLRLC
    • figurat Se dete afund și mi-și petrecu veacul cu amar și cu ocară acolo, înstrunat și înjghebat în albia apelor sale. ISPIRESCU, U. 73.
      surse: DLRLC
    • figurat Lupul cu puii săi pustiază codrii fără d-a bănui lațul ce-i va înstruna într-o zi pe toți. ODOBESCU, S. I 86.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + strună
    surse: DEX '09 DEX '98