2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSEILÁRE s. f. v. însăilare.

ÎNSEILÁRE s. f. v. însăilare.

ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-.Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-.Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila.

ÎNSEILÁ vb. I v. însăila.

însăila vt [At: DA ms / Pzi: ~lez / V: ~ăela, ~sei~, ~sela / E: în- + saiele (pll saia)] 1 A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate Si: (îrg) a înseilui (1), a înșulări (1). 2 A prinde cu un fir de ață de culoare contrastantă locurile pe unde se va coase apoi definitiv Si: (îrg) a înseilui (2), a înșulări (2). 3 (Fig) A face superficial un lucru. 4 (Fig) A improviza.

însăilare sf [At: DA ms / Pl: ~lări / V: ~ăel~, ~sei~, înselare / E: însăila] 1 Coasere provizorie cu împunsături rare Si: însăilat1 (1). 2 Prindere cu un fir de ață de culoare contrastantă a locurilor unde se va coase apoi definitiv Si: însăilat1 (2). 3 (Fig) Efectuare superficială a unei lucrări Si: însăilat1 (3). 4 (Fig) Improvizare.

ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila.

ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase cu împunsături rare, în mod provizoriu, a prinde cu ață. ♦ Fig. A imagina, a improviza. Însăila lungi dialoguri între personagii din veacuri deosebite. M. I. CARAGIALE, C. 116. – Pronunțat: -să-i-.

ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. (Rar) Acțiunea de a însăila. – Pronunțat: -să-i-.

A ÎNSĂILÁ ~éz tranz. 1) (obiecte de îmbrăcăminte) A prinde printr-o cusătură rară (pentru a însemna locurile care trebuie cusute definitiv). 2) fig. (planuri, proiecte etc.) A contura în linii generale. [Sil. în-să-i-] /în + saia

însăilà v. 1. a coase cu împunsături rare, a prinde cu ață pe unde are să se coase la urmă: a însăila rochea; 2. a împreuna: am însăilat bucățelele ISP.; 3. fig. a începe a face. [V. saià].

însăĭléz v. tr. (got. insailjan, a lega cu funiĭ. V. sailă, saĭa 2 și sălai. Cp. și cu ung. szál, ață). Înșulăresc, cos cu împunsăturĭ rare și în mod provizoriŭ: a însăila o rochie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri

însăilá vb. (sil. -să-i-), ind. prez. 1 sg. însăiléz, 3 sg. și pl. însăileáză

însăiláre s. f. (sil. -să-i-), g.-d. art. însăilării; pl. însăilări

arată toate definițiile

Intrare: însăila
  • silabație: în-să-i-la info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însăila
  • ‑nsăila
  • însăilare
  • ‑nsăilare
  • însăilat
  • ‑nsăilat
  • însăilatu‑
  • ‑nsăilatu‑
  • însăilând
  • ‑nsăilând
  • însăilându‑
  • ‑nsăilându‑
singular plural
  • însăilea
  • ‑nsăilea
  • însăilați
  • ‑nsăilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • însăilez
  • ‑nsăilez
(să)
  • însăilez
  • ‑nsăilez
  • însăilam
  • ‑nsăilam
  • însăilai
  • ‑nsăilai
  • însăilasem
  • ‑nsăilasem
a II-a (tu)
  • însăilezi
  • ‑nsăilezi
(să)
  • însăilezi
  • ‑nsăilezi
  • însăilai
  • ‑nsăilai
  • însăilași
  • ‑nsăilași
  • însăilaseși
  • ‑nsăilaseși
a III-a (el, ea)
  • însăilea
  • ‑nsăilea
(să)
  • însăileze
  • ‑nsăileze
  • însăila
  • ‑nsăila
  • însăilă
  • ‑nsăilă
  • însăilase
  • ‑nsăilase
plural I (noi)
  • însăilăm
  • ‑nsăilăm
(să)
  • însăilăm
  • ‑nsăilăm
  • însăilam
  • ‑nsăilam
  • însăilarăm
  • ‑nsăilarăm
  • însăilaserăm
  • ‑nsăilaserăm
  • însăilasem
  • ‑nsăilasem
a II-a (voi)
  • însăilați
  • ‑nsăilați
(să)
  • însăilați
  • ‑nsăilați
  • însăilați
  • ‑nsăilați
  • însăilarăți
  • ‑nsăilarăți
  • însăilaserăți
  • ‑nsăilaserăți
  • însăilaseți
  • ‑nsăilaseți
a III-a (ei, ele)
  • însăilea
  • ‑nsăilea
(să)
  • însăileze
  • ‑nsăileze
  • însăilau
  • ‑nsăilau
  • însăila
  • ‑nsăila
  • însăilaseră
  • ‑nsăilaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înseila
  • ‑nseila
  • înseilare
  • ‑nseilare
  • înseilat
  • ‑nseilat
  • înseilatu‑
  • ‑nseilatu‑
  • înseilând
  • ‑nseilând
  • înseilându‑
  • ‑nseilându‑
singular plural
  • înseilea
  • ‑nseilea
  • înseilați
  • ‑nseilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înseilez
  • ‑nseilez
(să)
  • înseilez
  • ‑nseilez
  • înseilam
  • ‑nseilam
  • înseilai
  • ‑nseilai
  • înseilasem
  • ‑nseilasem
a II-a (tu)
  • înseilezi
  • ‑nseilezi
(să)
  • înseilezi
  • ‑nseilezi
  • înseilai
  • ‑nseilai
  • înseilași
  • ‑nseilași
  • înseilaseși
  • ‑nseilaseși
a III-a (el, ea)
  • înseilea
  • ‑nseilea
(să)
  • înseileze
  • ‑nseileze
  • înseila
  • ‑nseila
  • înseilă
  • ‑nseilă
  • înseilase
  • ‑nseilase
plural I (noi)
  • înseilăm
  • ‑nseilăm
(să)
  • înseilăm
  • ‑nseilăm
  • înseilam
  • ‑nseilam
  • înseilarăm
  • ‑nseilarăm
  • înseilaserăm
  • ‑nseilaserăm
  • înseilasem
  • ‑nseilasem
a II-a (voi)
  • înseilați
  • ‑nseilați
(să)
  • înseilați
  • ‑nseilați
  • înseilați
  • ‑nseilați
  • înseilarăți
  • ‑nseilarăți
  • înseilaserăți
  • ‑nseilaserăți
  • înseilaseți
  • ‑nseilaseți
a III-a (ei, ele)
  • înseilea
  • ‑nseilea
(să)
  • înseileze
  • ‑nseileze
  • înseilau
  • ‑nseilau
  • înseila
  • ‑nseila
  • înseilaseră
  • ‑nseilaseră
Intrare: însăilare
însăilare substantiv feminin
  • silabație: în-să-i- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însăilare
  • ‑nsăilare
  • însăilarea
  • ‑nsăilarea
plural
  • însăilări
  • ‑nsăilări
  • însăilările
  • ‑nsăilările
genitiv-dativ singular
  • însăilări
  • ‑nsăilări
  • însăilării
  • ‑nsăilării
plural
  • însăilări
  • ‑nsăilări
  • însăilărilor
  • ‑nsăilărilor
vocativ singular
plural
înseilare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înseilare
  • ‑nseilare
  • înseilarea
  • ‑nseilarea
plural
  • înseilări
  • ‑nseilări
  • înseilările
  • ‑nseilările
genitiv-dativ singular
  • înseilări
  • ‑nseilări
  • înseilării
  • ‑nseilării
plural
  • înseilări
  • ‑nseilări
  • înseilărilor
  • ‑nseilărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însăila însăilare înseila înseilare

  • 1. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • cf. saia
    surse: DEX '09 DEX '98

însăilare înseilare

  • 1. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: însăilat (s.n.)

etimologie:

  • vezi însăila
    surse: DEX '09 DEX '98