2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Pr.: -să-i-.Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila.

însăilare sf [At: DA ms / Pl: ~lări / V: ~ăel~, ~sei~, înselare / E: însăila] 1 Coasere provizorie cu împunsături rare Si: însăilat1 (1). 2 Prindere cu un fir de ață de culoare contrastantă a locurilor unde se va coase apoi definitiv Si: însăilat1 (2). 3 (Fig) Efectuare superficială a unei lucrări Si: însăilat1 (3). 4 (Fig) Improvizare.

ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei. [Var.: înseiláre s. f.] – V. însăila.

ÎNSĂILÁRE, însăilări, s. f. (Rar) Acțiunea de a însăila. – Pronunțat: -să-i-.

ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Pr.: -să-i-.Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

ÎNSEILÁ vb. I v. însăila.

ÎNSEILÁRE s. f. v. însăilare.

ÎNSEILÁRE s. f. v. însăilare.

însăila vt [At: DA ms / Pzi: ~lez / V: ~ăela, ~sei~, ~sela / E: în- + saiele (pll saia)] 1 A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate Si: (îrg) a înseilui (1), a înșulări (1). 2 A prinde cu un fir de ață de culoare contrastantă locurile pe unde se va coase apoi definitiv Si: (îrg) a înseilui (2), a înșulări (2). 3 (Fig) A face superficial un lucru. 4 (Fig) A improviza.

ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv. ♦ Fig. A face superficial un lucru; a înjgheba; a improviza, a înșira. [Var.: înseilá vb. I] – Cf. saia.

ÎNSĂILÁ, însăilez, vb. I. Tranz. A coase cu împunsături rare, în mod provizoriu, a prinde cu ață. ♦ Fig. A imagina, a improviza. Însăila lungi dialoguri între personagii din veacuri deosebite. M. I. CARAGIALE, C. 116. – Pronunțat: -să-i-.

A ÎNSĂILÁ ~éz tranz. 1) (obiecte de îmbrăcăminte) A prinde printr-o cusătură rară (pentru a însemna locurile care trebuie cusute definitiv). 2) fig. (planuri, proiecte etc.) A contura în linii generale. [Sil. în-să-i-] /în + saia

însăilà v. 1. a coase cu împunsături rare, a prinde cu ață pe unde are să se coase la urmă: a însăila rochea; 2. a împreuna: am însăilat bucățelele ISP.; 3. fig. a începe a face. [V. saià].

însăĭléz v. tr. (got. insailjan, a lega cu funiĭ. V. sailă, saĭa 2 și sălai. Cp. și cu ung. szál, ață). Înșulăresc, cos cu împunsăturĭ rare și în mod provizoriŭ: a însăila o rochie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

însăiláre (-să-i-) s. f., g.-d. art. însăilắrii; pl. însăilắri

însăiláre s. f. (sil. -să-i-), g.-d. art. însăilării; pl. însăilări

însăilá (-să-i-) vb., ind. prez. 3 însăileáză

însăilá vb. (sil. -să-i-), ind. prez. 1 sg. însăiléz, 3 sg. și pl. însăileáză

arată toate definițiile

Intrare: însăilare
însăilare substantiv feminin
  • silabație: în-să-i- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însăilare
  • ‑nsăilare
  • însăilarea
  • ‑nsăilarea
plural
  • însăilări
  • ‑nsăilări
  • însăilările
  • ‑nsăilările
genitiv-dativ singular
  • însăilări
  • ‑nsăilări
  • însăilării
  • ‑nsăilării
plural
  • însăilări
  • ‑nsăilări
  • însăilărilor
  • ‑nsăilărilor
vocativ singular
plural
înseilare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înseilare
  • ‑nseilare
  • înseilarea
  • ‑nseilarea
plural
  • înseilări
  • ‑nseilări
  • înseilările
  • ‑nseilările
genitiv-dativ singular
  • înseilări
  • ‑nseilări
  • înseilării
  • ‑nseilării
plural
  • înseilări
  • ‑nseilări
  • înseilărilor
  • ‑nseilărilor
vocativ singular
plural
Intrare: însăila
  • silabație: în-să-i-la info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însăila
  • ‑nsăila
  • însăilare
  • ‑nsăilare
  • însăilat
  • ‑nsăilat
  • însăilatu‑
  • ‑nsăilatu‑
  • însăilând
  • ‑nsăilând
  • însăilându‑
  • ‑nsăilându‑
singular plural
  • însăilea
  • ‑nsăilea
  • însăilați
  • ‑nsăilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • însăilez
  • ‑nsăilez
(să)
  • însăilez
  • ‑nsăilez
  • însăilam
  • ‑nsăilam
  • însăilai
  • ‑nsăilai
  • însăilasem
  • ‑nsăilasem
a II-a (tu)
  • însăilezi
  • ‑nsăilezi
(să)
  • însăilezi
  • ‑nsăilezi
  • însăilai
  • ‑nsăilai
  • însăilași
  • ‑nsăilași
  • însăilaseși
  • ‑nsăilaseși
a III-a (el, ea)
  • însăilea
  • ‑nsăilea
(să)
  • însăileze
  • ‑nsăileze
  • însăila
  • ‑nsăila
  • însăilă
  • ‑nsăilă
  • însăilase
  • ‑nsăilase
plural I (noi)
  • însăilăm
  • ‑nsăilăm
(să)
  • însăilăm
  • ‑nsăilăm
  • însăilam
  • ‑nsăilam
  • însăilarăm
  • ‑nsăilarăm
  • însăilaserăm
  • ‑nsăilaserăm
  • însăilasem
  • ‑nsăilasem
a II-a (voi)
  • însăilați
  • ‑nsăilați
(să)
  • însăilați
  • ‑nsăilați
  • însăilați
  • ‑nsăilați
  • însăilarăți
  • ‑nsăilarăți
  • însăilaserăți
  • ‑nsăilaserăți
  • însăilaseți
  • ‑nsăilaseți
a III-a (ei, ele)
  • însăilea
  • ‑nsăilea
(să)
  • însăileze
  • ‑nsăileze
  • însăilau
  • ‑nsăilau
  • însăila
  • ‑nsăila
  • însăilaseră
  • ‑nsăilaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înseila
  • ‑nseila
  • înseilare
  • ‑nseilare
  • înseilat
  • ‑nseilat
  • înseilatu‑
  • ‑nseilatu‑
  • înseilând
  • ‑nseilând
  • înseilându‑
  • ‑nseilându‑
singular plural
  • înseilea
  • ‑nseilea
  • înseilați
  • ‑nseilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înseilez
  • ‑nseilez
(să)
  • înseilez
  • ‑nseilez
  • înseilam
  • ‑nseilam
  • înseilai
  • ‑nseilai
  • înseilasem
  • ‑nseilasem
a II-a (tu)
  • înseilezi
  • ‑nseilezi
(să)
  • înseilezi
  • ‑nseilezi
  • înseilai
  • ‑nseilai
  • înseilași
  • ‑nseilași
  • înseilaseși
  • ‑nseilaseși
a III-a (el, ea)
  • înseilea
  • ‑nseilea
(să)
  • înseileze
  • ‑nseileze
  • înseila
  • ‑nseila
  • înseilă
  • ‑nseilă
  • înseilase
  • ‑nseilase
plural I (noi)
  • înseilăm
  • ‑nseilăm
(să)
  • înseilăm
  • ‑nseilăm
  • înseilam
  • ‑nseilam
  • înseilarăm
  • ‑nseilarăm
  • înseilaserăm
  • ‑nseilaserăm
  • înseilasem
  • ‑nseilasem
a II-a (voi)
  • înseilați
  • ‑nseilați
(să)
  • înseilați
  • ‑nseilați
  • înseilați
  • ‑nseilați
  • înseilarăți
  • ‑nseilarăți
  • înseilaserăți
  • ‑nseilaserăți
  • înseilaseți
  • ‑nseilaseți
a III-a (ei, ele)
  • înseilea
  • ‑nseilea
(să)
  • înseileze
  • ‑nseileze
  • înseilau
  • ‑nseilau
  • înseila
  • ‑nseila
  • înseilaseră
  • ‑nseilaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însăilare înseilare

  • 1. Acțiunea de a însăila și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: însăilat (s.n.)

etimologie:

  • vezi însăila
    surse: DEX '09 DEX '98

însăila însăilare înseila înseilare

  • 1. A coase în mod provizoriu cu împunsături depărtate; a prinde cu un fir de ață (albă) locurile pe unde se va coase apoi definitiv.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • cf. saia
    surse: DEX '09 DEX '98